Aleargă și pedalează pentru copiii din Gorj

1053

Maratonul Olteniei, devenit tradiție pentru CEZ România, a ajuns la cea de-a șaptea ediție. Concurenții vor avea posibilitatea de a alege către ce cauză socială se îndreaptă taxele lor de participare. La final, sumele vor fi dublate de CEZ România. În acest an, vor fi ajutați și copiii din mediul rural din Gorj, beneficiari ai programului Code Kids.

Iubitorii de sport își dau întâlnire în zilele de 31 august – 1 septembrie, la Râmnicu Vâlcea, declarată capitala Ținutului Maratonului. Alpiniștii și bicicliștii se vor întrece în patru probe cu tradiție. Vor exista și probe de alergare pentru copii, în Parcul Zăvoi.

Programare transformată într-o joacă de copii
Maratonul Olteniei 2019, competiție de ciclism și alegare montană, va susține dezvoltarea proiectului CODE Kids al Fundației Progress, care are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin, prin rezolvarea unor teme digitale creative.
Inițiativa presupune dezvoltarea a 22 de cluburi de codare din zona Olteniei (județele Argeș, Gorj, Vâlcea), precum și un program în care nouă mentori CEZ Vânzare vor susține workshop-uri de competențe non-tehnice (public speaking, leadership, tehnici de vânzări).
„În cei trei ani de existență, CODE Kids s-a transformat dintr-un proiect de inițiere în programare a copiilor din mediul rural, într-un program complex, prin care tinerii devin creatori de conținut, dezvoltă aplicații digitale și animații video.
Nevoia de la care am pornit este din ce în ce mai vizibilă la fiecare întâlnire, din cele 95 de cluburi – elevii din mediul rural au nevoie de sprijin în educație, astfel încât să aibă aceleași șanse de dezvoltare precum cei din mediul urban. Tehnologia pe care o aducem în bibliotecile publice, mentorii care susțin workshopuri sau specialiștii care îi ajută să își rezolve temele, îi motivează să își rescrie viitorul”, a afirmat Ovidiu Ana, director programe la Fundația Progress.
Totodată, Maratonul Olteniei va susține proiectul de construire de case în comuna Vaideeni, județul Vâlcea, afectată de inundațiile din anul 2014. În plus, Crucea Roșie Vâlcea va primi echipamente și dispozitive medicale noi pentru serviciul de ambulanță.
IRINA IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.