ALDE, PMP și PRU și-au înscris candidații la BEJ Gorj

655

Reprezentanţii ALDE, PMP şi PRU au depus, miercuri, la sediul Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Gorj, listele cu candidaţii formaţiunilor la alegerile parlamentare din luna decembrie.

Candidații ALDE Gorj s-au înscris oficial în cursa alegerilor parlamentare ieri. Lista ALDE Gorj la Camera Deputaţilor este deschisă de actualul senator şi preşedinte al formaţiunii, Dian Popescu, acesta fiind urmat de consilierul local Eduard Lădaru şi de purtătorul de cuvânt al partidului, Eftemie Popescu. Doctorul Rodica Dârnu, liderul sindical Ion Ciopănoiu, avocata Camelia Stanciu și profesoara Dina Gruianu Mihaela, completează lista în cauză. La Senat, primul pe listă este actualul deputat Scarlat Iriza, acesta fiind urmat de Vasile Râbu, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi de Mădălina Negrescu, liderul organizaţiei de femei din ALDE Gorj. Ultima în listă este medicul UPU, Ramona Oprea.

În ceea ce priveşte situaţia listelor depuse de PMP Gorj, pe primul loc la Camera Deputaţilor se află fratele liderului organizaţiei judeţene, Gheorghe Daviţoiu, iar la Senat este liderul organizaţiei municipale Târgu-Jiu, Ion Săvoiu.
Din partea PRU Gorj, prima propunere pentru Camera Deputaţilor este Robert Bugă, fiul liderului organizaţiei judeţene, iar la Senat lista este deschisă de Constantin Predoiu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.