Și-a făcut curaj, după mai multe pahare cu alcool și a plecat cu mașina și fără permis. În această situație s-a aflat un bărbat de 52 de ani, din Motru, care a fost prins de polițiști cu o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.,,Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat în trafic, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 67 Motru, fără a deţine permis de conducere și având o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală, pentru recoltarea de probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului și care nu deține permis de conducere.
A refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge
Un alt bărbat de 48 de ani, din comuna Broşteni, a fost prins de oamenii legii în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, refuzând recoltarea. ,,În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au mai declarat reprezentanții IPJ Gorj.
A.C.