Albert Voinea, decisiv pentru U

1234

Atacantul gorjean Albert Voinea (28 de ani) a marcat golul victoriei pe care echipa sa, Universitatea Cluj, a obținut-o în această rundă la Gloria Buzău. Ardelenii s-au impus cu 1-0 pe teren străin, singura reușită a partidei purtând semnătura vârfului gorjean, în minutul 9. Centrarea a venit de la un alt fost pandur, Andrei Blejdea. ,,Șepcile roșii” au un început perfect de campionat, acumulând șase puncte după primele două runde. Voinea a ajuns la Cluj după venirea lui Erik Lincar, antrenorul care l-a dorit și la Turris Turnu Măgurele. Albert Voinea a avut și alte oportunități pentru a realiza ,,dubla”, dar în cele din urmă a trebuit să se mulțumească ,,doar” cu victoria echipei sale. ,,Sunt mulțumit de prima repriză în care ne-am creat 3-4 situații de gol foarte mari, păcat că nu le-am concretizat, iar a doua repriză le-am lăsat șansa gazdelor să vină peste noi, poate nu cu acțiuni foarte clare. E bine că nu am luat gol din faze fixe. Am suferit și am muncit. Le mulțumim suporterilor care au venit la acest joc și îi așteptăm în număr cât mai mare joi seara, pe Cluj Arena”, a declarat Lincar la finalul jocului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.