Al treilea egal consecutiv pentru Vasilică

1100

FCU Craiova rămâne lider în liga secundă, dar echipa lui Dan Vasilică nu a mai cunoscut gustul victoriei de trei etape. Doljenii au remizat, duminică, cu Gloria Buzău (1-1), iar avansul în fruntea campionatului devine tot mai fragil. Bradley Diallo a deschis scorul pentru gazde în minutul 71, iar Constantin Stoica a egalat pentru trupa din Buzău în minutul 87. Antrenorul gorjean Dan Vasilică a declarat că băieții săi trebuie să fie mai cerebrali pe final de joc. Principalul craiovenilor nu a făcut o dramă din faptul că echipa sa nu a mai câștigat în ultimele runde.,,Am marcat primii și mă așteptam să câștigăm. A urmat o execuție extraordinară, deosebită a oaspeților și așa s-a scris soarta partidei. Ne așteptam la o astfel de partitură și din partea lor. S-a simțit presiunea și în momentul în care am condus. Am vrut să ținem mai mult de minge, de pasă. Trebuia să fim mai exacți, mai cerebrali, să facem o posesie cât mai prelungită și să nu le dăm posibilitatea adversarilor să vină peste noi. Probabil, presiunea de a ne desprinde în fruntea clasamentului s-a resimțit în rândul jucătorilor. Am marcat, dar am și primit gol. Obiectivul era să nu primim gol, dar trebuia să marcăm mai mult decât adversarul. În ultimele meciuri nu ne-a mai ieșit să câștigăm. E adevărat, până la urmă, se adună punct cu punct, iar în economia clasamentului contează și aceste puncte mărunte pe care le adunăm”, a declarat Dan Vasilică. Cu șase victorii și cinci egaluri, FCU are 23 de puncte, cu 3 mai multe ca Dunărea Călărași și Politehnica Timișoara. Cu Dan Vasilică la timonă, echipa are, în campionat, o victorie și trei remize.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here