Al patrulea accident de muncă din CEO, în mai puțin de o lună! – Un salariat al Carierei Roșiuța, dus cu SMURD-ul la Spitalul din Craiova, al doilea primește îngrijiri la Spitalul Motru

1610

Un grav accident de muncă a avut loc, miercuri dimineața, la Cariera Roșiuța, aflată pe raza municipiului Motru, doi salariați, un lăcătuș și un șef de echipă, căzând de la aproape 6 metri, după ce utilajul pe care se aflau s-a rupt. Una dintre victime a fost transportată, în stare gravă, ieri după-amiază, la spitalul din Craiova. Acesta este al doilea accident de muncă în mai puțin de o săptămână, în care sunt implicați salariați ai CE Oltenia, ultimul petrecându-se la SE Ișalnița, unui salariat al termocentralei amputându-i-se picioarele. De asemenea, în urmă cu mai puțin de o lună, un alt salariat al Carierei Jilț Sud a decedat la locul de muncă, electricianul fiind electrocutat.

Cei doi salariați de la Cariera Roșiuța, unul de 45, altul de 52 de ani, prestau în Secția Mecanică a unității miniere. Au căzut în timp ce lucrau la reductorul de acționare a benzilor abzețerului nr.1, de câțiva metri înălțime. Șeful de echipă s-a ales cu coaste rupte, cu clavicula ruptă prin cădere, iar celălalt, lăcătușul mecanic s-a lovit la cap. Primul este în stare mai gravă fiind transportat câteva ore mai târziu la Spitalul Craiova, unde se află fără picioare, și colegul său de la SE Ișalnița. O anchetă s-a deschis în această cauză de către ITM Gorj, știut fiind faptul că utilajele unității miniere sunt degradate și uzate, având o vechime de funcționare de peste 40 de ani.

Extinderea frontului de lucru
Guvernul României a adoptat, ieri, un proiect de hotărâre care va ajuta Complexul Energetic Oltenia la extinderea frontului de lucru, în zona Carierei Roşiuţa, a anunțat senatorul Cârciumaru. Mai exact, este vorba de proiectul de hotărâre privind aprobarea înscrierii coridorului de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Deschiderea şi punerea în exploatare a Carierei Roşiuţa, judeţul Gorj, la o capacitate de 3.000.000 tone/an”, aflat în administrarea Ministerului Energiei, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. De asemenea, tot pe ordinea de zi a ședinței de Guvern s-a aflat și proiectul de hotărâre care prevede suplimentarea fondurilor pentru efectuarea unor lucrări de investiţii de prevenire și înlăturare a efectelor calamităţilor produse de inundaţii, în această primăvară, în mai multe județe, printre care și Gorj. Această hotărâre presupune modificarea anexei la HG nr.441/2019, privind suplimentarea bugetului Ministerului Apelor şi Pădurilor din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru realizarea, în regim de urgenţă, a unor lucrări de investiţii de prevenire şi înlăturare a efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada februarie – mai 2019 pe cursurile de apă din judeţele: Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Vaslui și Vrancea.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here