Al doilea succes consecutiv pentru Gilortul

513

Gilortul Târgu Cărbuneşti dă semne de trezire. Formaţia pregătită de Mihai Dinu a legat victoriile, reuşind să treacă, pe teren propriu, de Viitorul Şimian (3-1), după un meci spectaculos. Mehedinţenii au lovit primii prin Samuel Zimța (`26), care a fructificat un contraatac. Mai bune şi până au luat gol, gazdele nu au dezarmat, iar Bogdan Dănăricu a lovit bara porţii adverse (`34), înainte să aducă egalarea printr-o execuţie de fineţe. La acest meci, Gilortul s-a bazat şi pe Dragoş Săulescu, revenit după o accidentare.
Ultimele 20 de minute au reprezentat un adevărat asediu la poarta adversă. După ce şi Alex Avrămescu a nimerit bara, Săulescu l-a servit pe Dănăricu, iar decarul gorjenilor nu l-a mai iertat pe portarul Mişu, care îşi ţinuse echipa în meci până atunci (`90). Până la urmă, a marcat şi căpitanul trupei din Târgu Cărbuneşti. Gîlcescu a obţinut o lovitură de la punctul cu var, iar Avrămescu a punctat, în prelungiri, pentru un succes concludent. În runda viitoare, Gilortul se deplasează în Valea Jiului. Cealaltă formație din județ, Viitorul 2, a fost învinsă la limită de CSM Deva.

Gilortul – Viitorul Șimian 3-1 (1-1)
Stadion Cristinel Răducan
Au marcat: Bogdan Dănăricu (39′, 90′), Alexandru Avrămescu (90’+4 – penalty)/Samuel Zimța (26′).
Cartonașe galbene: Velici, Song.
Gilortul: Popescu – Cuțitoiu, Dolcescu, Gheorghe, Miroiu – Oprișa, Avrămescu (cpt) – Almăjanu (57′ Săulescu), Dănăricu, Stegaru (78′ Gîlcescu) – Filip (78′ Bucur). Rezerve neutilizate: Voinea – Safta, Gîlcescu, Chirică. Antrenor: Mihai Dinu.
Viitorul: Mișu – Hondorocu, Enache (60′ Crâc), Pop (cpt), Song – Orleanu (60′ Toader), Rupa (63′ Poiană), Zimța, Trip (73′ Mișea) – Ghighilicea, Velici. Rezerve neutilizate: Ciută – Țurai, Moroșanu, Pâșlea, Iorgulescu. Antrenor: Relu Țurai.

Liga 3, Seria 7 – Etapa a VI-a
CSM Deva 1 – 0 ACS Viitorul Târgu Jiu 2
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 2 – 0 CS Armata Aurul Brad
ACS Progresul Ezeriş 0 – 4 Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița
AFC Voinţa Lupac 3 – 2 CSM Jiul Petroşani
CS Gilortul Târgu Cărbuneşti 3 – 1 ACS Viitorul Şimian
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here