Al doilea miner mort, după explozia de la Uricani

546

Un al doilea miner și-a pierdut viața, ieri, după explozia produsă la sfârșitul lunii trecute în subteranul minei Uricani, dar cauza decesului său nu ar reprezenta-o rănile suferite atunci, ci o infecție intraspitalicească. Alin Băran avea 43 de ani și este unul din cei trei mineri răniți în evenimentul din Valea Jiului, eveniment în urma căruia un alt ortac și-a pierdut viața pe loc. El a murit la Spitalul de Arși din București, iar președintele Asociației pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, susține că decesul a fost generat de problemele din unitatea sanitară. „Alin Băran a luat două bacterii periculoase din cada în care era spălat, acea cadă poroasă, din PVC, în care sunt spălați pe rând toți pacienții. În analizele de sânge i-au ieșit Klebsilla, o bacterie care i-a provocat blocaj renal, și, cel mai grav, Piocianicul, din cauza căruia s-a instalat un sepsis sever cu afectare multi-organică. După mai multe stopuri cardio-respiratorii, omul a murit. Avem dovezi palpabile, clare, pe care nu le poate contesta nimeni”, a spus Barbu pentru click.ro. Ministrul Florian Bodog a trimis imediat Inspecția Sanitară de Stat pentru a controla secția în care a fost internat pacientul decedat, reprezentanți ai spitalului negând acuzațiile ce le sunt aduse. Negații de acest gen au fost formulate și în urma deceselor înregistrate printre victimele incendiului de la clubul „Colectiv”. O parte dintre tineri au scăpat atunci cu viață pentru că rudele au reușit să îi transfere la spitale din străinătate, medicii străini declarând la vremea respectivă că i-au depistat pe pacienți infectați cu virusuri care în spitalele lor erau de mult timp eradicați. În ceea ce-l privește pe Alin Băran, acesta a fost unul dintre minerii care a supraviețuit exploziei de la Mina Petrila din noiembrie 2008. El a lucrat până de curând la mina respectivă, închisă definitiv în acest an, iar acum fusese transferat la Uricani, și această mină fiind în procedură de închidere.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here