Ajutor suplimentar de deces în cazul cadrelor medicale – Clarificări

1143

În urma unei Ordonanțe de Guvern, autoritățile stabilesc clar care sunt noii pași pentru obținerea ajutorului suplimentar de deces și a pensiei de urmaș, în cazul decesului unui cadru medical care s-a implicat în lupta cu noul coronavirus SARS-CoV-2, arată Bugetul.ro.

De fapt, pe lângă procedura de urmat, OUG 116/2021, apărută marți în Monitorul Oficial, stabilește mai multe detalii legate de pensia de urmaș în cazul în care un cadru medical ce a participat la acțiuni împotriva COVID-19 și-a pierdut viața și de ajutorul suplimentar acordat familiei care a suportat cheltuielile ocazionate de decesul acestuia.

Stabilirea, printre altele, a unor detalii precum sursa de finanțare a drepturilor bănești, a unei proceduri, dar și a instituțiilor cu atribuții în aplicarea Legii nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, apărută în mai 2020, era absolut necesară, pentru ca măsurile conținute să se poată aplica.

Astfel, OUG 116/2021 stabilește că, atunci când, din cauza COVID-19, moare un cadru medical, cadru militar implicat, de exemplu, în transportul sau decontaminarea persoanelor diagnosticate sau suspecte de COVID-19, un paramedic sau un angajat al unui spital de suport pentru pacienții testați pozitiv, beneficiază de ajutor suplimentar de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here