Municipiul Târgu-Jiu are la ora actuală sute de persoane care îşi duc traiul de zi cu zi doar cu venitul minim garantat, adică ajutorul social, conform dosarelor depuse la Direcţia Publică de Protecţie Socială. “În prezent, avem 253 de familii din municipiul Târgu-Jiu care beneficiază de ajutor social, ce au în componenţa lor 536 de membri. Precizăm faptul că din totalul de 253 de familii beneficiare de ajutor social, avem 160 de persoane care prestează muncă în folosul comunităţii”, a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Cei care sunt obligaţi să presteze activităţi în folosul comunităţii o pot face, în domeniile de salubritate, confecţii metalice, întreţinere parcuri şi zone verzi, reparaţii şi întreţinere de străzi. Astfel, pentru a continua să primească venitul minim garantat lunar, târgujienii beneficiari vor fi nevoiţi să măture străzi, să ajute la desfiinţarea depozitelor de gunoaie necontrolate, să repare bănci şi coşuri de gunoi, să planteze flori, să cosească iarba, să se implice în decolmatarea şanţurilor şi a rigolelor, să monteze pavele şi borduri, să efectueze plombări ale asfalturilor.
De asemenea, muncă în folosul comunităţii efectuează şi persoanele adulte care nu au probleme de sănătate şi nu au copii sub 7 ani în întreţinere, dar care iau masa la Cantina de Ajutor Social din cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială.
Lista cu persoanele beneficiare de serviciile Cantinei de Ajutor Social se întocmeşte lunar de către serviciul de specialitate din cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială şi se înaintează Serviciului de Gospodărie Comunală.
Drept urmare, se întocmeşte şi o foaie colectivă de prezenţă, iar cei care nu participă la activităţile de curăţenie, nu vor mai putea beneficia de serviciile cantinei sociale. Numărul de ore de activităţi gospodăreşti se stabileşte în funcţie de porţiile de mâncare primite de la cantina socială. Deci, pentru o porţie pe zi vor trebui să muncească trei zile, iar pentru cinci porţii de mâncare pe zi, beneficiarii vor efectua activităţi de curăţenie 15 zile pe lună.
Izabella Molnar