Ajutor de stat pentru 80 de crescători de animale

988

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) efectuează, începând cu data de 31 mai, plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale. Plata se face pentru cererile depuse în luna aprilie, aferente serviciilor prestate în martie și trimestrul I al anului 2019.
Suma totală autorizată la plată este de peste 11 milioane de lei, din care 48.934,55 lei autorizaţi la nivelul APIA Gorj. „Banii se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 80 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat”, anunţă APIA Gorj.
Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, este de maximum 80 de lei, în cazul controlului performanțelor producției de lapte, și 20 de lei, în cazul controlului producției de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine și bubaline, 15 lei, pentru controlul performanțelor producției de lapte, 5 lei, în cazul producției de carne, 3 lei, în cazul producțiilor de lână, pentru rasele cu lână fină, și 4 lei, în cazul producției de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine și caprine, 10 lei, pentru controlul performanțelor de producție la rasele de animale din specia porcine.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.