Absolvenţii instituţiilor de învăţământ din Gorj, promoţia 2013, pot beneficia de indemnizaţie de şomaj, dacă se înregistrează la sediile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj. Aceştia trebuie să se prezinte cu dosarul la agenţie în termen de 60 de zile de la data absolvirii.
Terminarea liceului sau a facultăţii nu înseamnă întotdeauna începerea unei cariere. Din păcate, mulţi dintre absolvenţi îşi găsesc un loc de muncă după luni de zile de căutări sau chiar deloc. E bine statul, prin Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca, le oferă totuşi un sprijin. Tinerii se pot înscrie în evidenţele agenţiei şi pot beneficia de ajutor de şomaj, dacă prezintă dosarul în termen de 60 de zile de la data absolvirii.
Pentru aceasta absolvenţii trebuie să vină cu următoarele documente: acte de studii şi de calificare (original şi copii); certificat de naştere (original şi copie); act de identitate (original şi copie). De asemenea adeverinţă medicală cu menţiunea „Apt de muncă” sau cu restricţii. Dacă, în cele 60 de zile nu au reuşit să ocupe un loc de muncă, după această perioadă, absolvenţii pot depune cerere de acordare a indemnizaţiei de şomaj.
Potrivit AJOFM Gorj, absolvenţii care nu s-au înregistrat la agenţie în cele 60 zile de la absolvire, tinerii nu mai pot beneficia de indemnizaţia de şomaj. Termenul de 60 de zile se calculează de la data terminării cursurilor, indiferent dacă au susţinut sau nu examenul final. Indemnizaţia de şomaj se acordă absolvenţilor pe o perioadă de 6 luni şi constă într-o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare. În prezent,valoarea acestui indicatori este de 500 lei.
Calificare în una din meseriile solicitate pe piaţa muncii
Indemnizaţia de şomaj se acorda tinerilor absolvenţi o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ finalizată.
În urma înregistrării la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, absolvenţii pot beneficia gratuit de repartizarea pe un loc de munca vacant, înscrierea la un curs de (re)calificare în una din meseriile solicitate pe piaţa muncii, instruirea în tehnicile de căutare a unui loc de muncă (întocmirea unui CV, a scrisorii de intenţie, a scrisorii de mulţumire, instruire în vederea prezentării la interviul pentru angajare).
Absolventul unei instituţii de învăţământ este persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Andrada Bărăitaru