Ajutată cu bani și alimente, după ce a cerut un braț de lemne cadou de ziua sa!

4423

Poveste impresionantă la Scorța, într-o casă aflată la o aruncătură de băț de drumul național, în apropierea graniței dintre satele Copăcioasa și Pișteștii din Deal. O fetiță care vineri împlinește 11 ani a ajuns să primească pentru prima dată în viața ei un tort din ciocolată, după ce i-a spus unei prietene că singura ei dorință era un braț de lemne cu care să își încălzească soba din camera sa. Gabriela Martin are o poveste de viață care a impresionat o mulțime de oameni care au aflat de ea. Dorința fetei a fost postată pe rețelele de socializare și, spre surprinderea ei și a părinților, mulți oameni i-au sărit în ajutor. Printre primii care au venit la Gabriela pentru a-i aduce nu doar bani sau dulciuri ori alte alimente, dar și un tort aniversar a fost băcița Mărioara Babu. Stâna sa de pe Transalpina făcută scrum în urma unui incendiu anul trecut i-a provocat acesteia destulă suferință, dar mulți oameni inimoși i-au promis băciței că în primăvară o vor ajuta să construiască una și mai frumoasă. Acum Mărioara Babu a venit la Gabriela pentru a-i spune „La mulți ani” și pentru a o asigura că îi va fi alături pentru mult timp. „Ea își dorea doar să îi aducă cineva lemne. Alți copii își doresc atâtea alte lucruri, iar ea voia doar lemne. Asta m-a impresionat cel mai mult. Am venit cu drag la ea și o să mai vin, mai ales că acum am aflat unde stă. Am făcut și schimb de numere de telefon și vom păstra legătura. Mi-am adus aminte de anii copilăriei mele că poate nici eu nu am trăit atât de bine, dar dacă, prin muncă, Dumnezeu mi-a dat mie suficient de ce să nu o ajut? Ca ea mai sunt mulți copii în țară și de ce să nu îi ajutăm? Dacă ai tot ce îți trebuie, trebuie să îi ajuți și pe cei care nu au. Pe mine mă sensibilizează copiii aflați în asemenea situații pentru că ei și dacă ar vrea să facă ceva nu pot mai mult de atât. Stă în puterea noastră să facem ceva mai mult pentru ei”, a spus băcița Mărioara. Iar la poarta familiei Martin vin în continuare oameni din diverse localități care cu greu identifică locuința acestora. Acum grămada de lemne din curte ar putea fi un indiciu.
„Nu e nimic nefiresc. Am aflat de pe Facebook de dorința fetei și am zis să trec pe aici să îi las câteva plase cu alimente și hăinuțe. E o poveste impresionantă și am considerat că trebuie să ajutăm”, a spus un tânăr cu o mașină înmatriculată în Anglia. Cea care a făcut povestea Gabrielei publică pe Facebook este Daniela Cârjan, o gorjeancă implicată în astfel de acte de caritate de-a lungul ultimilor ani. Ea promite că vineri, când Gabriela împlinește 11 ani, vor urma și alte surprize. „Când am venit prima dată ca să îi cunosc am venit cu niște alimente. Nu le puteam promite ceva anume, iar ea mi-a spus că de ziua ei nu vrea altceva decât lemne și sănătate pentru cei care o vor ajuta. Exact așa mi-a zis. M-a impresionat dorința ei pentru că alți copii vor cu totul altceva, iar ea voia doar lemne. Acum urmează cumpărături și o surpriză pentru ea, care sigur o să-i placă”, spune Daniela Cârjan. Chiar dacă acum în curtea familiei s-au strâns suficiente lemne pentru următoarele săptămâni, Gabriela nu uită frigul din această iarnă din casa în care stă cu părinții săi. „Noaptea era foarte frig și ne acopeream cu plapuma chiar lângă sobă, că așa avem patul. De ziua mea mi-am dorit doar lemne, ca să nu mai dormim în frig. Acum sunt foarte fericită că am lemne să mă încălzesc și le mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat”, spune Gabriela. Fata povestește că din cauza condițiilor modeste în care trăiește a trebuit ca la școala on line să fie nevoită să spună că are camera la calculator defectă pentru a justifica într-un fel de ce nu vrea să folosească imaginile. De teamă că vor râde colegii de cum arăta locuința sa sărăcăcioasă, fata a încercat să se ferească de comentariile răutăcioase în acest mod. „Nu aveam semnal și nu puteam face orele în fiecare zi. Îmi era și rușine să folosesc camera. Ceilalți copii au condiții acasă, dar eu nu puteam să arăt camera mea. Îmi era rușine și spuneam că e camera de la calculator defectă”, mai spune fata. Tatăl acesteia, Mihai Martin, a lucrat până la sfârșitul anului trecut.
A fost angajat inclusiv la o firmă, dar primea sub salariul minim, iar de la începutul anului nu mai are nicio sursă de venit. Spune că la cei aproape 60 de ani ai săi nu îl mai angajează nimeni, iar soția sa nu și-a găsit niciodată un loc de muncă. „Nu mai e serviciul pe care l-am avut și nu mai sunt bănuții de atunci. Eu mai stăteam cu o plapumă în cap, dar la fată cum s-o țin în frig. Nu îi puteam spune că nu am, că e copil. Mulțumesc lui Dumnezeu că ne-au ajutat oameni pe care nu i-am văzut niciodată și care acum ne-au întins o mână când nici nu mai gândeam”, spune bărbatul, care acum are din nou de lucru. El trebuie să care grămezile de lemne aduse la poartă și să le aranjeze pe lângă casă pentru a le arde până la primăvară, acum fiind cert că Gabriela nu va mai îngheța de frig în casă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.