AJPS Gorj anunţă modificări la ajutoarele pentru căldură

434
incalzire ajpsAgenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Gorj anunţă faptul că legislaţia care reglementează acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei a fost modificată pentru sezonul rece 1 noiembrie 2009- 31 martie 2010.

În acest an, procedura de acordare a acestor ajutoare fiind cea prevăzută în OUG 106/2009. Veniturile pe membru de familie dar şi valoarea ajutoarelor pentru cele trei sisteme de încălzire, a crescut de la 425 lei la maxim 615 lei/membru de familie. O altă modificare intervenită constă în faptul că pentru persoanele care utilizează pentru încălzirea locuinţelor lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, plata se va efectua lunar, şi nu toată suma la începutul sezonului rece, aşa cum s-a procedat în anii trecuţi.

„Cererile pentru ajutoarele de încălzire a locuinţei se primesc şi în prezent la primăriile de care aparţin beneficiarii, şi vreau să menţionez faptul că unele familii deja depuseseră cereri chiar dacă venitul lor depăşea 425 de lei”, ne-a declarat Filimon Tiriplică, directorul AJPC Gorj. Persoanele singure beneficiază de o majorare de 10% faţă de compensarea procentuală stabilită pentru familie. În următoarele rânduri vă prezentăm cuantumul primit în funcţie de venitul net lunar mediu pe membru de familie. Astfel, pentru cei care au până la 155 lei compensarea procentuală este de 90%, între 155,1 şi 210 lei este de 80%, între 210,1 şi 260 lei este de 70%, între 260,1 şi 310 lei este de 60%, între 310,1 şi 355 lei este de 50%, între 355,1 şi 425 lei este de 40%, între 425,1 şi 480 lei este de 30%, între 480,1 şi 540 lei este de 20%, între 540,1 şi 615 lei este de 10%.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here