Persoanele care adoptă unul sau mai mulți copii pot beneficia de concediu de acomodare, informează reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Gorj. Concediul este de maximum doi ani, acesta incluzând și perioada încredințării copilului, precum și o indemnizație lunară.
Potrivit reprezentanților instituției, în județul Gorj, în prezent, sunt în plată nouă persoane cu indemnizație de acomodare în valoare totală de 27.362 de lei. Beneficiari ai concediului de acomodare și ai indemnizației lunare pot fi persoanele sau oricare dintre soţii familiei care au adoptat sau doresc să adopte, și care realizează venituri supuse impozitului pe venit.
Cuantumul indemnizaţiei lunare de acomodare este 85 % din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii doi ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătoreşti de încredinţare în vederea adopţiei. Cererea și documentele doveditoare se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, la agenția pentru plăți și inspecție socială din județul în care are domiciliul solicitantul. În situaţia în care cererea este depusă peste acest termen, dar până la împlinirea termenului pentru care a fost dispusă încredinţarea în vederea adopţiei, drepturile se acordă de la data la care este depusă cererea.
Indemnizație de 793 de lei/lună
Familia adoptatoare mai pot beneficia de o indemnizaţie lunară de sprijin pentru fiecare copil care, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei. ”Doar șase din cei nouă beneficiari de indemnizații de acomodare primesc și indemnizații lunare de sprijin pentru care a fost plătită, în luna februarie, suma de 6.821 lei”, a declarat Natalia Moreanu, directorul executiv al AJPIS Gorj.
Începând cu 1 martie 2024, cuantumul indemnizației lunare de sprijin pentru cei care au adoptat copii s-a majorat de la 718 lei la 793 de lei. Totoși, este de precizat faptul că această indemnizație de sprijin se acordă familiei adoptatoare doar în următoarele condiții: are vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani; este încadrat în grad de handicap uşor sau mediu; face parte dintr-un grup de doi fraţi adoptabili împreună.
Potrivit legislației în vigoare, indemnizaţia lunară de sprijin se majorează, după cum urmează: 1. Cu 50% pentru copilul care se află în una dintre următoarele situaţii: a) are împlinită vârsta de 7 ani; b) este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA; c) face parte dintr-un grup de cel puţin 3 fraţi adoptabili împreună; 2. Cu 75% în situaţia în care copilul adoptat întrunește cumulativ două dintre condițiile anterioare și cu 100% în situaţia în care copilul adoptat întruneşte cumulativ toate condiţiile prevăzute la primul punct. Indemnizaţia lunară de sprijin poate fi acordată adoptatorului sau persoanei adoptate, la cerere după împlinirea vârstei de 18 ani, pe toată durata continuării studiilor într-o formă de învăţământ de zi, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.
Cererea și documentele doveditoare se depun în format letric sau, după caz, în format electronic, în termen de 30 zile lucrătoare de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, la AJPIS Gorj pentru persoanele care au domiciliul pe raza județului nostru. În situaţia în care cererea este depusă peste acest termen, indemnizaţia de sprijin se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii.
Izabella Molnar