AJPIS: Ajutoare de urgență pentru peste 700 de familii din Gorj

1069

Sute de familii din Gorj s-au confruntat în 2020 cu situații deosebite și au fost sprijinite cu ajutoare de urgență în bani acordate din bugetele primăriilor.

În conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecției Sociale, poate acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, dar şi în alte situaţii stabilite prin hotărâre a Guvernului. Familiile şi persoanele singure, care se află în situaţii deosebite, pot primi ajutoare de urgenţă suportate atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetul local, dacă acestea sunt acordate complementar în sensul în care fiecare ajutor acoperă altă parte din prejudiciul înregistrat. Ajutoarele de urgenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, elaborată de MMPS, pe baza propunerilor întemeiate transmise de Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS).
Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază solicitarea unui membru de familie sau a unei persoane singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate ori, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure. Pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă, agenţiile teritoriale transmit Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială anchetele sociale efectuate, pe bază de borderou, care cuprinde numele beneficiarului, adresa de domiciliu/reşedinţă, situaţia pentru care se propune ajutorul de urgenţă şi suma propusă cu titlu de ajutor de urgenţă. Pe baza borderourilor primite, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială transmite MMPS situaţia centralizatoare privind propunerile de ajutoare de urgenţă. Acestea din urmă nu sunt supuse impozitului pe venit şi nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistenţă socială.,,În urma verificărilor efectuate la nivelul instituției noastre, a rezultat faptul că, pe parcursul anului trecut, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj a acordat ajutoare de urgență unui număr de 7 beneficiari în sumă totală de 24.000 de lei. Ajutoarele menționate anterior s-au acordat persoanelor ce se aflau în situații de necesitate, situații datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. Acestea au fost aprobate prin hotărâre de Guvern la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. De asemenea, precizăm că în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat primarii pot acorda ajutoare de urgență familiilor și persoanelor care se află în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, precum și pentru alte situații deosebite, stabilite prin hotărâre a consiliului local. Astfel, din bugetele locale, în anul 2020, au fost acordate 736 de ajutoare de urgență în valoare de 523.863 de lei, conform rapoartelor statistice transmise de unitățile administrativ-teritoriale de la nivelul județului Gorj”, a declarat Natalia Moreanu, director executiv în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here