AJOFM Gorj anunță 397 de locuri de muncă vacante, în ţările Spaţiului Economic European

5107

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj anunţă persoanele interesate pentru ocuparea unui loc de muncă în străinătate că în această perioadă prin serviciul EURES sunt disponibile 397 de locuri de muncă în ţările Spațiului Economic European.

Danemarca oferă 300 locuri de muncă ca şi culegători de mazăre în Danemarca şi la punctul de lucru din Portugalia. Plata muncii este în funcţie de cantitatea culeasă. Un angajat mediu ajunge la salariul de 1.000 – 1.500 de euro brut/lună în Portugalia şi 2.000 – 2.500 euro brut/lună în Danemarca. Se acordă avans săptămânal. Contractele de muncă sunt pe perioadă sezonieră, iar durata lor este martie-mai 2021 pentru Portugalia şi iunie-septembrie 2021 pentru Danemarca. Nu se solicită cunoştinţe de limba engleză.
Malta oferă pentru cetăţenii români 25 locuri de muncă în meseriile: mecanic naval şi tehnician de proces. Se cere calificare în domeniu şi cunoştinţe de limba engleză. Salariul oferit este de 14 euro brut/oră, în funcție de calificare și experiența profesională. Pentru ocupaţia de tehnician de proces se oferă un salariu între 20.000 și 24.000 euro/an. De altfel, Norvegia oferă 60 locuri de muncă în meseriile de zidar/faianțar, tinichigiu auto, vopsitor auto, mecanic auto (pentru camioane și autobuze, vehicule ușoare sau semiremorcă), dezosator, măcelar, dar şi medic generalist/specialist şi dentist. Salariul variază în funcţie de meseria pentru care se optează, şi este de 20 – 24 euro brut pe oră. Pentru medici se oferă un salariu cuprins între 57.700 și 72.100 euro brut/an. Totodată, Germania oferă cetățenilor români locuri vacante în domeniile: şofer camion şi operator maşină de îndoit. Pentru meseria de şofer camion se oferă un salariu de 2.900 euro brut/lună, pentru operator maşină se oferă 14 euro brut/oră. Persoanele interesate pentru a lucra în Germania trebuie să aibă cunoştinţe de limba germană. În Polonia se caută fierari betonişti, zidari şi dulgheri, pentru un salariu de 23 zloti polonezi brut/oră, iar în Spania dogar pentru un salariu de 1.500 euro/lună. Toate informaţiile privind descrierea locului de muncă, cerinţele locului de muncă, limba străină, salariul oferit, durata contractului de muncă, modul de aplicare pentru fiecare ofertă, se pot obţine de pe portalul EURES România, la adresa: http://www.anofm.ro/eures/. Persoanele interesate de ofertele de lucru din afara țării, prin serviciul EURES România, vor trebui să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj pentru a se înregistra în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut. Pentru a se înregistra în baza de date a serviciului EURES, doritorii gorjeni trebuie să se prezinte la sediul AJOFM Gorj cu un dosar care să conţină cazierul judiciar, o adeverinţă de la medic «apt de muncă, clinic sănătos» şi buletinul.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here