Ai grijă ce dai din casă! Poliția Română a lansat campania ,,CATALOGUL DE FURTURI”

1247

Poliția Română și agenția de publicitate Mercury 360 au lansat campania de prevenire a furtului din locuințe, intitulată „CATALOGUL DE FURTURI”, care urmărește conștientizarea riscurilor la care utilizatorii de internet se expun atunci când publică pe rețelele de socializare imagini cu obiecte de valoare sau căi de acces în locuințele lor. ,,Proiectul are ca obiectiv prevenirea spargerilor de locuințe, prin informarea utilizatorilor activi în rețelele de socializare cu privire la consecințele publicării de informații și imagini care pot oferi ponturi infractorilor”, se precizează într-un comunicat al IGPR. Pentru a ilustra modul în care operează infractorii, a fost creat un personaj fictiv numit Luis Calificatu care a urmărit zeci de utilizatori de social media, printre care și opt influenceri și le-a transformat pozele personale într-un catalog cu obiecte de vânzare. ,,Cu acordul utilizatorilor <<filați>> pe rețelele de socializare, personajul Luis Calificatu a preluat pozele acestora și le-a repostat pe profilul său de Instagram, modificate: cu fețele acestora ascunse și cu obiectele de valoare semnalizate prin descrieri și prețuri de vânzare la negru. Campania a fost lansată joi, 7 mai 2020, în perioada de izolare în care utilizatorii publicau mai multe poze din locuințele lor decât de obicei. Utilizatorii de Instagram au putut vedea comentarii suspecte lăsate de personajul Luis Calificatu la pozele influencerilor. Cei care au fost curioși să afle cine este au putut vedea pe profilul său un întreg catalog cu poze preluate și modificate, cu obiecte ale altor utilizatori puse la vânzare alături de promisiunea <>.După o serie de reacții de indignare stârnite pe Instagram, campania a dezvăluit mesajul Poliției Române: <>.Lansarea campaniei va fi urmată de o serie de materiale de informare care ajută utilizatorii să prevină furturile din locuințe printr-un comportament responsabil în mediul online”, se mai precizează în comunicatul de presă al Poliției Române. În 2019, în județul Gorj au fost înregistrate 305 furturi din locuințe, iar în primele patru luni ale acestui an au fost 80 de cazuri. ,,Nu uitați! Evitați să faceți publice pe rețelele de socializare imagini cu obiecte de valoare din locuință, configurația acesteia și posibilele căi de acces. Faceți-vă conturile de pe rețelele de socializare inaccesibile persoanelor necunoscute şi nu dezvăluiți date personale celor pe care îi cunoașteți doar în mediul online. Nu faceți publică pe Internet plecarea de acasă și rugați vecinii să vă anunțe imediat dacă văd străini în preajma locuinței dumneavoastră. Procedați la fel atunci când ei sunt plecați. Asigurați uşa cu vizor, încuietori sigure, lanţ de siguranţă şi nu lăsați cheia sub preş sau în cutia cu scrisori. Nu lăsați bilete în uşă atunci când plecați de acasă; rugați un vecin să ia eventualele facturi, înştiinţări sau materiale promoționale prinse în uşă. În cazul în care la uşă se prezintă persoane care vând sau cumpără diferite produse, evitați-le și nu le permiteți accesul în locuinţă. Când părăsiți locuinţa, verificați dacă ați încuiat uşa apartamentului, ferestrele, uşa de la balcon. Închideți bine ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul şi ultimul etaj; dotarea cu gratii dă un plus de siguranţă”, avertizează polițiștii.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.