Cum să ne protejăm culturile de legume
Peste tot în țară și în lume, cei ce doresc să cultive legume trebuie să aibă asigurată și posibilitatea de a administra plantelor un surplus de apă față de precipitații căci nicăieri nu s-a făcut sincronizarea consumului de apă al legumelor, care nu-i mic de loc, cu precipitațiile naturale. În totalitatea lor plantele legumicole au înrădăcinare superficială și consum mare de apă pe tot parcursul vegetației. Problema devine și mai stresantă după cum ne avertizează meteorologii, căci lunile iunie, iulie și august vor fi foarte secetoase. Pe lângă asigurarea apei deficitare prin irigare mai sunt și alte mijloace la îndemâna legumicultorilor pentru a contracara acest posibil stres hidric. Cred că nu mai cultivă nimeni legume în teren arat primăvara, mi se pare de-a dreptul absurd să mai discutăm acest aspect agrotehnic. Problema se pune cum facem ca să păstrăm cât mai multă apă în sol, cum să facem ca plantele noastre să parcurgă cât mai lejer această perioadă ce se anunță a fi secetoasă. Să nu uităm că din bătrâni se știe că … „o sapă bună face cât o ploaie bună” ceea ce este lesne de înțeles că eliminând concurența buruienilor facem ca resursa de apă și substanțe hrănitoare din sol să rămână numai la dispoziția culturilor. Nu totdeauna asigurarea apei deficitare prin irigații înseamnă și asigurarea de recolte valoroase cantitativ și calitativ. Cea mai bună metodă de irigare a legumelor este cea prin picurare. Asta dacă nu cumva sursa noastră de apă ne asigură transportul și distribuția apei de irigații gravitațional, pe brazde sau inundare, fără consum de energie. Irigarea prin picurare are avantajul că exclude risipa de apă, previne opărirea plantelor pe caniculă și chiar și ajută la o mai bună combatere a bolilor și dăunătorilor căci nu favorizează o atmosferă umedă și caldă în culturi. Are desigur și părțile ei negative, dar nu despre metode de irigare a legumelor este acest articol. Pe lângă lucrările solului, soiuri, densități și uniformități adecvate sau administrarea fracționată a îngrășămintelor chimice, legumicultorii mai au și alte mijloace de a preveni și chiar combate efectele negative ale secetei sau caniculei. Putem aminti aici menținerea culturilor de legume într-o stare normală de sănătate combătând corect și la timp bolile, buruienile și dăunătorii, dar cel mai valoros mijloc de luptă cu stresul hidric, și nu doar cu el, este mulcirea culturilor. Cel mai comod mod de mulcire îl constituie utilizarea de fâșii de polietilenă neagră prevăzute cu fante prin care la distanțele necesare ies plantele, întinse pe rândurile culturii și peste tuburile de irigare prin picurare. Sunt costisitoare, dar odată instalate combat și buruienile nemaifiind strict necesare prașilele manuale pe rând. Dar . . . ce se întâmplă sub ele? Aici nu mai pătrunde nici aerul, nici lumina. O fi bine oare? Ar fi bine ca această metodă să fie utilizată 1 – 2 ani consecutivi și apoi, prin rotația culturilor, să venim cu culturi în rânduri dese, ceapă, usturoi, rădăcinoase etc sau dovlecei care umbresc prin frunzele lor solul, spre a evita asfixierea viețuitoarelor, benefice, dar și malefice, din sol și deci degradarea biologică a acestuia.Rotația culturilor și alternanța culturilor plantate la distanțe între rânduri diferite previne și efectul negativ al irigării prin picurare pe același loc timp mai îndelungat, asupra structurii solului. Mulcirea plantelor pe rând, în general, iar cea cu paie în special, asigură și o sănătate și curățenie mai bună a fructelor căci picăturile de ploaie nu mai ricoșează în sus, pe fructe, în cazul mulciului de paie, sau dacă ricoșează, în cazul mulciului cu folie de polietilenă, nu mai sunt încărcate cu pulbere de sol și agenți patogeni. Cea mai bună mulcire se face cu paie sau frunze din pădure în strat de 5 – 10 cm grosime peste rețeaua de irigare prin picurare. Cel mai important avantaj al paielor față de polietilenă este dat de faptul că sub ele se menține o temperatură cu cel puțin cinci grade mai mică pe timp călduros și mai ridicată pe timp răcăros față de solul nemulcit. De asemenea, paiele sunt nepoluante, ba chiar pot spori fertilitatea solului prin încorporare odată cu noua arătură. Nu se recomandă, ba chiar este contraindicată, utilizarea pentru mulcit a fânului căci este categoric purtător de numeroase semințe de buruieni. În afară de paie se mai pot folosi tulpini de porumb tocate, talaș sau mai rar rumegușul. Nici sub mulciul de paie nu mai cresc buruienile, dar se menține o umiditate convenabilă a solului chiar și la suprafață. Prin mulcire se elimină prașilele pe rând rămânând de aplicat numai cele mecanice, între rânduri, ceea ce este, trebuie să recunoaștem, economie de timp și de efort.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI
Stimați fermieri, proprietari sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, căci ele sunt cele care ne țin pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță, dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către proprietarii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de lucrul acesta. Legea prevede pedepse drastice pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi sau legume anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înstiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană. Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
