2 – Tehnologia efectuării tăierilor la pomii fructiferi
Tehnica tăierii pomilor fructiferi, arbuștilor fructiferi, precum și a unor plante floricole și ornamentale este relativ asemănătoare. Mecanic – aceasta presupune efectuarea tăieturii propriu-zise oblic pe axul plantei sau ramurii supuse acestei operațiuni. Când se taie la un mugure sau o ramură terminale, tăierea se va efectua astfel încât acestea să aibă orientare spre exterior, în jos sau către o zonă descoperită, și niciodată în sus sau spre zonele aglomerate. Dacă mugurele la care se face tăietura va avea poziție superioară, acesta va genera cu siguranță un lăstar lacom, practic inutil pentru noi. Partea de sus a secțiunii ce rezultă trebuie să fie cu 1 – 2 mm deasupra vârfului mugurelui și să nu coboare sub punctul de inserție a mugurelui, sub subsuoara acestuia. Dacă această tăietură se va face prea aproape, poate provoca pornirea mai timpurie în vegetație a acestuia, avantaj față de restul plantei, sau chiar uscarea lui, ori desprinderea, despicarea, ramurii ce va apărea din acesta la o sarcină de rod mai mare sau la vânt mai puternic și precipitații mai abundente, mai ales la zăpadă. Tăierea la distanță mai mare conduce sigur la întârzierea pornirii în vegetație a mugurelui sau ramurii la care s-a efectuat tăietura și chiar la pătrunderea uscăturii mai întâi în ramură și ulterior în întreaga plantă. De aceea trebuie foarte bine ales locul de unde se retează ramura respectivă. Când se taie la o ramură terminală, de obicei una de rod care să stopeze prelungirea ramurii, secțiunea trebuie să fie suficient de oblică și nu orizontală, să nu coboare mai jos (mai spre axul, tulpina plantei) de subsuoara ramurii terminale și orientată astfel încât să nu conducă scurgerea apei, dar mai ales a soluțiilor de pesticide utilizate în protecția plantei, spre subsuoara ramurii terminale sau a mugurelui căci poate cauza suferințe plantei. De obicei, când se efectuează tăierile se apucă ramura ce rămâne cu mâna stângă, cu degetul mare se delimitează locul tăierii astfel ca să se protejeze partea care rămâne pe pom, mai ales la tăierile cu fierăstrăul, și să se poată da tăieturii unghiul necesar. Toate secțiunile cu diametrul mai mare de 10 mm se dau cu vopsea, de preferință pe bază de ulei mineral, pentru a închide imediat vasele lemnoase și liberiene ale plantei și a stopa astfel pătrunderea agenților patogeni prin ele și deci infectarea plantei ori scurgerea excesivă de sevă. Neefectuarea acesteia poate conduce chiar la uscarea ramurii sau a plantei și de aceea este practic obligatorie. De regulă, ramurile mai groase de 10 mm se taie cu fierăstrăul, iar cele mai subțiri cu foarfecele. Când se taie cu fierăstrăul se va avea grijă ca prin mișcarea acestuia să nu se rănească și alte părți din plantă, iar când se folosește foarfecele tăietura se va efectua dintr-o singură încercare, fără a se mișca sau schimba poziția acestuia, căci astfel s-ar răni țesuturile porțiunilor de ramuri ce rămân la locul tăierii. Toate tăieturile trebuie să fie făcute într-un singur plan, nu în două planuri, ca la pădure cu securea, sau în etaje, iar direcția de executare a ei va fi de sus în jos sau mai bine lateral, având grijă să respectăm poziția acesteia descrisă mai sus.
Agrotehnic – tăierile sunt categorisite astfel: tăieri în uscat sau în verde, în funcție de momentul efectuării lor. Tăierile în uscat se fac în repausul vegetativ și sunt cele mai importante, iar tăierile în verde se fac în perioada de vegetație și au rolul de a corecta eventualele neplăceri apărute după efectuarea sau nu a celor în uscat. Tăierile în verde sunt de mai mică amploare și nu vizează formațiuni groase ale plantelor, practic se fac numai cu foarfecele. Ele pot avea ca scop grăbirea ramificării lăstarilor noi, spre a scurta timpul de formare sau corecție a coroanei plantelor. Ele nu vizează formațiuni groase, de lemn vechi ale plantelor, ci numai lăstari tineri și practic constau în: – plivitul lăstarilor de prisos – cu scopul de a rămâne pe plantă numai lăstarii de care avem nevoie, care trebuie să se dezvolte bine, fără concurență inutilă; – ciupitul – care constă în eliminarea vârfului de creștere al acelor lăstari care trebuie să ramifice anticipat spre a grăbi constituirea unei coroane normale și scurtarea intrării pe rod a plantei; – cârnitul – operațiune ce constă în eliminarea unei părți importante din volumul lăstarului în faza de început a coacerii fructelor, dar nu mai mult de o treime din lungimea lăstarului cu scopul de a întrerupe creșterea în continuare a plantelor, a favoriza acumularea unei cantități mai mari de zahăr în fructe, precum și o mai bună maturare a țesuturilor plantei, ceea ce îi va imprima acesteia o rezistență mai mare la gerul de peste iarnă; – dirijarea lăstarilor – cu scopul de a imprima acestora o altă orientare decât cea naturală, spre a contribui la uniformizarea coroanei sau la transformarea mai rapidă și sigură a lăstarului în ramură de rod.
În plan vertical, unghiul pe care acesta îl va forma cu orizontala locului nu trebuie să fie mai mic de 450 și nici lăstarul să nu ia o formă arcuită deoarece se stimulează formarea pe el în anii următori de lăstari lacomi, adică am făcut mai mult rău decât bine Este bine ca aceste operații să se facă pe vreme caldă, uscată, pentru a evita ruperea și a altor lăstari, prin simplă atingere a acestora, iar dirijarea propriu-zisă se face prin ancorarea lăstarului de repere fixe pe direcția dorită, cu grijă să nu ștrangulăm lăstarul. Se mai poate face, dar mai greu și mai puțin precis, și prin legarea lăstarului cu bețe de lemn de altă ramură aflată în poziția diametral opusă celei de dirijare a acestuia.
Cuvintele mari nu se spun în gura mare. Ion VELICAN
După lungimea ramurilor – sau lăstarilor vizați, acestea sunt tăieri lungi – când se elimină cel mult treimea superioară a lăstarului, tăieri mijlocii – când se elimină jumătate din lăstar și tăieri scurte – când se elimină două treimi din lăstar. Tăierile medii și lungi trebuie făcute cât mai rar, numai dacă sunt strict necesare deoarece pot provoca extinderea excesivă a coroanei și chiar degarnisirea acesteia. Degarnisirea este un fenomen de nedorit în plantație, căci cele mai bune fructe sunt produse de treimea inferioară a ramurii și coroanei pomilor. Prin degarnisire, practic, lăstarii, ramurile, frunzele și fructele părăsesc treimea inferioară și se aglomerează spre exterior, spre vârf, cu reducerea producției, scăderea calității și ieșirea precoce din producție a plantei. Lăstarii, ramurile, mai scurte de 30 cm nu se scurtează, ci se taie doar dacă este necesar ca din ele să ia naștere lăstari și ramuri cu alte orientări. După scop – tăierile sunt tăieri de formare a coroanei – aplicate plantelor tinere, înainte de intrarea acestora pe rod, cu scopul de a da plantei un anumit aspect, o anume conformație în funcție de scopul urmărit; tăieri de rodire – care se aplică plantelor pe toată durata de exploatare în producție a acestora, cu scopul de a regla, stimula și menține capacitatea de fructificare a acestora; tăieri de reîntinerire – aplicate plantelor aflate în declin de producție, dar suficient de viguroase spre a mai fi productive economic un timp destul de lung; tăieri de refacere – aplicate plantelor după un accident de producție (grindină, îngheț, furtună, secetă, epidemii etc), cu scopul de a evita distrugerea plantelor și a favoriza refacerea și repunerea acestora în circuitul productiv – și tăieri de igienizare – care presupun eliminarea unor ramuri, lăstari sau părți din acestea, de regulă puternic afectate de boli sau dăunători a căror combatere pe alte căi tehnologice este practic ineficace. De regulă, această tăiere se execută în verde. După volum – tăierile sunt tăieri ușoare – când se elimină un volum redus din lemnul coroanei; tăieri mijlocii – cu eliminarea unui volum apreciabil din coroană și tăieri grele – când se elimină un volum mai mare din coroană, dar nu mai mult de o treime din aceasta, spre a nu provoca dezechilibru biologic plantei, cu efect extrem de negativ asupra acesteia. Tăierile grele se aplică de regulă pentru refacerea, reîntinerirea plantelor.
Organizatoric – tăierile se fac de echipe alcătuite din două persoane, dintre care una cunoscătoare a acestei lucrări, și un ajutor, începător, mai puțin inițiat în aceasta. Ajutorul va elimina drajonii, ramurile rupte, uscate, iar după el vine cel ce cunoaște aceste lucrări și face tăierile propriu-zise. Ulterior, aceștia sau alte persoane fac pensularea cu vopsea a tăierilor groase și scoaterea ramurilor din plantație.
Tăierile, de orice fel, trebuie să aibă ca efect crearea unor coroane simetrice, aerisite, care să faciliteze pătrunderea aerului și luminii în interiorul lor, spre a favoriza obținerea de fructe de calitate, a frâna dezvoltarea bolilor și dăunătorilor și să imprime plantelor aspectul fizic dorit.
– va continua –
Pentru explicații mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii, consultați cartea mea, „Ghidul fermierilor mici și mijlocii – volumul 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole”, ediția 2020.
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare, a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi.
Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI
