Puține animale sălbatice sunt atât de utile omului, dar și atât de hulite în același timp precum cârtița. Legenda spune că atunci când Dumnezeu s-a apucat să creeze lumea ar fi cerut sprijin și animalelor, unde se vor fi fost aflat animalele legenda nu spune, căci lumea nu fusese creată încă, și, dintre toate, cârtița a refuzat să participe la acea campanie. Pentru aceasta, bunul Dumnezeu a blestemat-o să trăiască perpetuu sub pământ, iar de va ieși afară la lumină să moară imediat. Și cum dorințele sale erau lege, așa se și întâmplă. Tradiția veche la noi, menționată de Artur Gorovei și Dimitrie Dan de mai multe ori, în perioada 1892 – 1918, în revista Șezătoarea, spune că lăbuțele din față ale cârtiței puteau vindeca oamenii de bube, dacă erau aplicate timp de câteva minute pe acestea sau dacă pacienții spălau rănile cu apă și pământ din mușuroiul de cârtiță. Lăsând gluma și legenda la o parte, trebuie spus că ea trăiește predilect în toată Europa și poate săpa zilnic până la 70 m de tunele late de 5 cm și înalte de 4 cm în căutarea hranei. Muncește permanent, în reprize de 4 ore, urmate de 4 ore de odihnă, căci are o permanentă foame. Fără hrană, nu supraviețuiește mai mult de 8 – 12 ore.
Tăcerea își dovedește neputința prin strigăt. – Ion VELICAN
Cârtița – Talpa europeea – din familia Talpidae, este un mamifer mic, cu lungimea, fără coadă, de 11 – 16 cm, greutatea de 50 – 120 gr, botul ascuțit, ochii mici, urechi fără pavilioane, cu văzul slab, dar cu mirosul și auzul foarte fine. Are corpul acoperit cu păr fin, catifelat, și membrele anterioare scurte, cu labele lățite și degete puternice. Trăiește 3 – 5 ani, se împerechează anual, în perioada aprilie – mai, gestația durează 28 – 30 de zile și naște 3 – 7 pui micuți și golași. În perioada rutului, masculii duc lupte deseori mortale și nu de puține ori învingătorul îl mănâncă pe cel învins, dar în afara acestei perioade sunt pașnici și evită a se întâlni, săpând tunele individuale. Are abilitatea de a merge rapid cu spatele și a se rostogoli peste cap în tunelele acestea înguste. Meniul cârtițelor constă în proporție de 90% din râme, pe care le stoarce cu labele anterioare pentru a elimina pământul din tubul digestiv al acestora, dar mai consumă și alți viermi, insecte, inclusiv furnici, moluște, miriapozi, melci, dar și broaște, șerpi, șopârle, șoareci de câmp, chițcani, practic tot ce este viu și are nenorocul să pătrundă în tunelul lor, căci trebuie să consume zilnic hrană de 3 – 4 ori cât greutatea lor. Uneori depozitează în culcușul lor 2 – 2,5 kg de râme, dar nu moarte, ci doar strivite în zona segmentelor 3 – 5 ale corpului pentru a nu se mai putea deplasa. Cârtițele nu se hrănesc cu plante, rolul lor malefic fiind exclusiv de natură estetică. Prin toată activitatea lor, cârtițele contribuie la afânarea solului și eliminarea unui mare număr de insecte și alte animale dăunătoare culturilor agricole, fără a reclama vreun sprijin din partea omului, ci doar toleranță. Prevenirea și alungarea lor se poate face cu mijloace chimice, criminale pentru natură, dar și cu metode mai ortodoxe. Gazonul, și numai gazonul, poate fi apărat de cârtițe prin întinderea pe toată suprafața lui și îngroparea la 10 cm adâncime în sol a plasei metalice anticârtiță. În alte situații, pentru alungarea lor se recurge la introducerea în sol de bețe de soc decojite pentru a nu se înrădăcina, plasarea de straturi de lavandă, narcise, gălbenele sau lalele pestrițe, aparate cu ultrasunete (unu la 700 – 1.000 mp), introducerea în galerii de pastile de naftalină, cârpe îmbibate cu motorină sau cu terebentină, soluție de ulei de ricin sau stropirea terenului cu soluție apoasă de găinaț de găină, excremente de câini sau pisici, care, prin mirosul specific, induc prezența acestor răpitoare și astfel cârtițele părăsesc zona. Și simpla introducere în grădină a găinilor, care consumă și alte insecte, poate fi de folos în prevenirea apariției sau alungarea cârtițelor.
Totuși, e păcat, mare păcat, să se dea cu piciorul unui ajutor atât de important și gratuit.
Pentru explicații mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii, consultați cartea mea, „Ghidul fermierilor mici și mijlocii – volumul 1 – culturi de câmp, furajere și legumicole, ed. 2020”.
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi, care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013 cu modificările ulterioare a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine de le sine apoi …
Ing. Ion VELICI
