Agricultura pe înțelesul tuturor – Să ne protejăm ecologic grădina, casa

972

6 – Materiale ecologice, homeopate

Continuăm prezentarea altor preparate ecologice pentru protecția plantelor

Sulful praf și/sau coloidal – are atât efect fungicid combătând mucegaiurile, ruginile sau făinarea dar și insecticid asupra acarienilor, păduchilor de frunze la vie, citrice de apartament și legume. Tratamentul se face respectând cu strictețe indicațiile de pe ambalaj pe temperaturi sub 250 C. Acest produs reclamă repaus de minim 21 zile înainte de recoltare.
Permanganatul de potasiu – în soluție de 30 ml permanganat în 9 l apă și 30 ml petrol lampant. Soluția este utilă contra mucegaiurilor, făinării, afidelor sau a moliilor.
Extractul de usturoi și ardei iute – se realizează din 5 căței de usturoi zdrobiți + 3 ardei iuți tocați în 2 l apă fierbinte macerați timp de minim 12 ore. Este foarte util în combaterea afidelor la trandafiri.
Extractul de usturoi, ardei iute și ceapă – se prepară prin fierberea timp de 10 minute a 10 căței de usturoi zdrobiți + 5 ardei iuți tocați + 3 cepe medii tăiate julien și macerate apoi timp de cel puțin 12 ore. După filtrare se adaugă 2 linguri de lapte iar pentru stropire se utilizează o cană de soluție la 9 l apă. Are efect insecticid general.
Argila – o lingură dizolvată în 1 l apă se folosește pentru combaterea afidelor mai ales la plantele de apartament.
Bicarbonatul de sodiu – 1 linguriță + 4 linguri de ulei de măsline + 1/2 l apă bine amestecate alungă o mulțime de insecte.

Nu se știe dacă ești norocos găsind norocul altcuiva. Ion VELICAN

Soluție de usturoi – se strivesc 2 – 3 căței de usturoi și se fierb în 1 l apă timp de 30 minute și apoi se lasă la macerat timp de minim 12 ore. Are efect insecticid asupra multor insecte devoratoare.
Infuzia de ace de conifere – se obține prin macerarea timp de 7 zile a 0,5 kg ace de conifere în 10 l apă. După filtrare se stropesc plantele pentru efect insecticid generalizat.
Pudră de tutun și cenușă – se realizează din 1 parte pudră de tutun obținută prin măcinarea frunzelor de tutun uscat amestecată cu 2 părți cenușă de lemn din sobe. Se pot prăfui plantele dar mai bine această pudră se amestecă cu apă pentru o mai bună aderență pe plante. Are efect contra puricilor de frunze, acarienilor etc.
Decoctul de foi de ceapă uscată – realizat prin opărirea a 200 gr foi de ceapă uscate și apoi adăugat apă până la 10 l în care se mai pun 2 pahare de cenușă de sobă și o lingură de fulgi de săpun. După filtrare se stropesc plantele contra insectelor devoratoare.
Decoctul de frunze de tomate – obținut prin fierberea timp de 30 minute a 4 kg plante verzi, sau 0,5 kg plante uscate, în 10 l apă. După răcire se filtrează iar pentru stropit se diluează 1 1 soluție la 3 l apă. Combate multe insecte, chiar și gândacul de Colorado.
Maceratul de vreji de cartofi – realizat din 1,5 kg vreji verzi de cartofi, sau 0,75 kg vreji uscați, macerați timp de 3 – 5 ore în 10 l apă caldă. După filtrare se adaugă 1 lingură fulgi de săpun și 2 pahare cenușă de sobă. Are același efect ca decoctul de frunze de tomate.
Maceratul de urzici – făcut din 1 kg urzici verzi, plantă întreagă, tocate, macerate timp de mai mult de 48 ore. După filtrare se diluează 1 l soluție la 20 l apă. Are efect fungicid, insecticid și de fertilizant organic.
Maceratul din amestec – obținut prin macerarea timp de 4 zile a unui amestec din 7 – 8 frunze de tomate + 150 gr cimbru + 5 inflorescențe de mărar + 50 gr busuioc + 40 gr frunze de nuc + 40 gr frunze de crăițe bine tocate și amestecate. Produsul are puternic efect insecticid.
Atenție – nu faceți tratamente pe căldură peste 250 C căci riscați defolierea plantelor tratate, ideal este să le tratați dimineața devreme.

Este recomandabil ca anticipat cu cel puțin 24 ore să faceți proba pe o mică porțiune de plantă și să treceți la tratarea culturilor numai dacă nu au apărut semne de fitotoxicitate.
Toate produsele acestea se folosesc imediat ce au fost realizate, întârzierea poate duce la alterarea lor cu efecte nedorite și se adaugă 1 lingură de zahă la 2 litri de soluție pentru aderența acesteia pe plantele tratate.

Pentru explicații mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea „Ghidul fermierilor mici și mijlocii – volumul 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole”, ediția 2020”.

Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare a apiculturii, prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi.
Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
-vom continua-

Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine de le sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here