Agricultura pe înțelesul tuturor – Recolte multiple de legume prin asocierea culturilor

1310

În legumicultură, mai ales pe micile grădini familiale, se pot obține 2 sau chiar 3 recolte pe an prin culturi anticipate, de bază și succesive. Pentru aceasta terenul trebuie să fie puternic fertilizat cu gunoi de grajd bine compostat și asigurată apa din abundență spre a susține obținerea acestor recolte. Redăm o structură de culturi legumicole pentru recolte multiple.
Două recolte pe an
Trei culturi pe an – se pot realiza în structura următoare:
Acest mod de cultură se cheamă că este intensiv sau superintensiv și pentru aceasta reclamă o agrotehnică de performanță, exactă și bine susținută. Pentru a susține și simplifica combaterea bolilor, buruienilor și dăunătorilor în legumicultură, mai cu seamă în grădinile familiale se recomandă asocierea mai multor culturi alături de culturile de bază, fără a reduce producția acestora, ba chiar aceasta va spori și mai ales va necesita un consum mai redus de pesticide.
Iată cum se pot asocia unele culturi legumicole
În toată grădina de legume este recomandabil ca măcar solele de culturi să fie separate între ele de 1 – 2 rânduri de crăițe (Tagetes), flori frumoase care au și însușirea de a îndepărta viermii sârmă din sol, făcând inutilă în acest caz utilizarea insecticidelor industriale cu aplicare în sol.Busuiocul, măghiranul, lavanda și cimbrul prin uleiurile eterice volatile pe care le produc provoacă tulburări în orientarea unor insecte, mai ales Gândacului din Colorado și astfel aceștia, cu radarul bruiat, părăsesc urgent zona.Hreanul și usturoiul se protejează reciproc contra viermilor din sol și a nematozilor (viermișori specifici usturoiului care provoacă ruperea discului cu rădăcini, tulpina acestuia, de restul plantei).Fasolea oloagă sau tomatele cu creștere limitată cultivate sub formă de culise în cultura de castraveți asigură acestora protecție și suport împotriva curenților de aer. Se știe că bostănoasele (castraveți, pepeni galbeni sau verzi) au vrejul extrem de sensibil la mișcare și vântul rupe foarte ușor vasele transportatoare, casante ca fibrele de sticlă, provocând moartea plantei. Conopida, guliile, varza – prin atmosfera eterică pe care o creează în jurul lor îndepărtează dăunătorii tomatelor, mai ales gândacul din Colorado, astfel că este recomandabil intercalarea unor rânduri de vărzoase în culturile de cartofi, tomate sau de vinete.
Pentru acestea recomandăm asocierea culturilor după aceste modele în grădinița dumneavoastră de legume.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here