Strângerea recoltelor este corolarul întregii activităţi din fermă. Ea dă măsura priceperii şi efortului nostrum, precum şi satisfacţia de a fi reuşit în conlucrarea cu natura. De aceea lucrarea trebuie făcută la timpul şi în condiţiile tehnice specifice fiecărei culturi. Porumbul este o cultură mare consumatoare de forţă de muncă, pe lângă alte materiale, mai ales în fermele mici, de tip gospodăresc. În zona noastră acum predilect porumbul se recoltează şi păstrează sub formă de ştiuleţi. Puţini fermieri ştiu, dar şi mai puţini ţin cont, de faptul că există soiuri şi hibrizi creaţi special pentru recoltarea sub formă de ştiuleţi sau chiar pentru păstrarea peste iarnă în lan, nu în pătul. Prea mulţi fermieri recoltează porumbul încă nematurizat, necopt şi se miră că le mucegăieşte în pătul sau hambar, din păcate, mai ales de teama de a fi cules de hoți. Stabilirea momentului optim pentru declanşarea recoltării sub formă de ştiuleţi a porumbului este extrem de uşoară şi simplă. Se apucă un stiulete depănuşat, reprezentativ pentru întreg lanul, cu ambele mâini şi se răsuceşte uşor în jurul axului longitudinal şi dacă acesta ,,cântă” adică dacă de aud boabele scârţâind uşor înseamnă că acest moment a sosit căci umiditatea boabelor este sub 20 %. Recoltarea trebuie făcută în saci sau coşuri şi nu prin aruncarea ştiuleţilor în grămezi pe sol căci se provoacă pierderi de recoltă prin scuturarea de boabe (mai ales atunci când hibridul nu este specific pentru acest mod de recoltare, adică nu este rezistent la scuturare, sau este supracopt) şi chiar se poate deprecia recolta la contactul cu solul şi umiditatea acestuia. Recoltarea ştiuleţilor trebuie făcută complet depănuşaţi şi curăţaţi şi de firele de mătase pentru a evita sursele de mucegăire, încingere şi deci depreciere a recoltei. Dacă avem deja impresia că porumbul este bine copt procedăm la curăţarea unor boabe de pe ştiulete, ruperea cu unghia a vârfului boabelor şi dacă ruptura ne descoperă o mică pată neagră, mișuna, în acest loc înseamnă că lanul nostru este deja suficient de copt pentru a fi recoltat sub formă de boabe, umiditatea acestora fiind sub 16 %. La depozitarea porumbului, atât sub formă de ştiuleţi, cât şi sub formă de boabe este bine ca peste acestea să se pună rar frunze de nuc, capsule de ardei iute şi rămurele de soc spre a asigura o uşoară protecţie a recoltei contra dăunătorilor de depozit (gărgăriţe, molii, şoareci etc) şi, de asemenea, a se evita depozitarea acesteia pe timp umed, ploios căci se favorizează încingerea boabelor, deci deprecierea lor. Culoarea frunzelor şi a tulpinilor poate fi chiar verde căci ştiinţa a creat soiuri şi hibrizi a căror vegetaţie se prelungeşte şi după ce boabele au atins maturitatea tehnologică şi astfel se evită fenomenul de ,,desorbţie” ce se produce atunci când tulpina şi frunzele sunt aproape uscate, dar ştiuletele este încă verde şi seva circulă acum invers, adică din ştiulete şi boabe în frunze şi tulpină. Acest fenomen provoacă inevitabil diminuarea producţiei. De aceea trebuie folosită sămânţă certificată şi nu ,,din pătul” căci sigur se reduce producţia atât cantitativ, cât şi calitativ şi automat îi creşte şi costul şi scade efectul economic al produsului. Ideal ar trebui ca imediat după recoltare să se procedeze la tocarea tulpinelor ( există o largă gamă de maşini de tocat resturile vegetale, pentru aproape toate tipurile de tractoare) şi înainte de arat trebuie administrat 7 kg azot substanţă activă pentru fiecare tonă de materie organică ce se introduce în sol, necesar pentru favorizarea activităţii bacteriilor nitrificatoare care acţionează asupra materiei organice introdusă sub brazdă, producând descompunerea acesteia şi cu timpul transformarea ei în substanţe organice care intră în componenţa humusului. Astfel pe lângă faptul că fertilitatea naturală a solului poate fi menţinută cel puţin la acelaşi nivel, dacă nu chiar mărită, dar se îmbunătăţeşte sigur textura solului, permeabilitatea acestuia pentru apă şi aer deci se îmbunătăţesc condiţiile de cultură. Încorporarea tulpinilor de porumb tocate în sol, sub brazdă, este cu mult mai profitabilă pentru fermieri decât utilizarea acestora în hrana animalelor. Ideal ar fi ca peste acestea să se administreze îngrăşăminte chimice complexe de tipul C – 16 48 00, cam 200 kg produs comercial pe hectar. Astfel se favorizează nitrificarea materiei organice încorporată sub brazdă, dar şi asigurarea rezervei de fosfor din sol pentru următoarea recoltă. Tulpinile de porumb mai pot fi tocate şi prin discuiri repetate şi niciodată nu trebuie introduse întregi sub arătură căci se realizează o arătură de foarte proastă calitate şi condiţii total improprii pentru noile culturi. Lucrările agricole trebuie efectuate la parametri tehnologici optimi sau nu trebuie efectuate. Este preferabil să păstrăm solul în stadiul în care se află decâ să-l distrugem noi.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI
Stimați fermieri, proprietari sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gaze, căci ele sunt cele care ne țin pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță, dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către proprietari de unul sau mai mulți pomi fructiferi, care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de lucrul acesta. Legea prevede pedepse drastice pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înstiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
