Cred că aceia dintre fermieri care tratează cu multă seriozitate activitățile agricole vor urmări cu mult interes articolele mele referitoare la agrometeorologie, considerând informațiile ce le voi transmite ca fiind de maxim interes, dar poate pe alții îi vor plictisi. Eu vă rog pe toți să le citiți cu destulă atenție, căci vă vor ajuta mult informațiile din ele, atât ca fermieri, cât și ca turiști sau simpli cititori. Deci, puțintică răbdare și atenție.
Despre nori
Norii – sunt mase vizibile de picături de apă condensată sau de cristale fine de gheață, (sub 0,01 mm în diametru) sublimate, de diferite culori (de la albul pur, când sunt formați numai din cristale fine de gheață, până la nuanțe foarte închise de gri, când sunt majoritare picăturile de apă în ei) și de grosimea lor, care plutesc deasupra Pământului.
Ei reflectă toate lungimile de undă ale luminii albe a soarelui, dar și absorb cu atât mai multă lumină cu cât sunt mai groși. Știința care se ocupă cu studiul norilor se numește nefologie. Norii se formează atunci când se condensează picăturile fine de apă, invizibile cu ochiul liber, în picături mai mari sau cristale de gheață și pot avea câteva milioane de tone greutate.
Formarea norilor
În funcție de temperatura mediului, formarea norilor se produce în cinci modalități distincte:
1 – Aerul este răcit sub punctul de saturație. Se poate produce atunci când aerul intră în contact cu suprafețe reci sau care se răcesc prin iradiere, ori când aerul este răcit prin expansiune adiabatică cauzată de creșterea altitudinii, ceea ce se întâmplă:
a – de-a lungul fronturilor calde și reci, așa-numita ridicare frontală,
b – când aerul se ridică în susul unui versant de munte, se răcește pe măsură ce se ridică – ridicare orografică,
c – prin convecția cauzată de încălzirea unei suprafețe ca urmare a expunerii la soare – ridicare diurnă
d – atunci când aerul cald trece peste o suprafață mai rece, cum ar fi suprafața unei ape mari sau o platformă de eroziune, alpină sau nu.
2 – Amestecul a două mase de aer și ambele se află sub punctul de saturație, cum ar fi respirația într-o zi rece, evaporarea apei Oceanului Arctic.
3 – Aerul rămâne la aceeași temperatură, dar absoarbe mai mulți vapori de apă, până ajunge la saturație. De regulă, vaporii de apă se condensează în jurul unui nucleu de condensare, o particulă de fum, praf, cenușă sau sare, dar și a altor picături de apă aflate în stare de suprasaturare.
4 – Procesul Bergeron de formare a norilor constă în aceea că picăturile de apă suprarăcite interacționează cu cristalele de gheață din nor și acestea cresc rapid, dar se topesc în timp ce cad pe pământ. Acest fenomen se petrece în norii ale căror vârfuri au temperatura sub -150 C.
5 – Coliziunea și captarea ce are loc în norii cu vârfurile mai calde între picăturile de apă aflate în coborâre și urcare duce la formarea de picături mai grele care cad ca precipitații. Acest fenomen este specific norilor stratiformi și norii mai mici, de tip Cumulus.
Clasificarea norilor
Prima clasificare a fost făcută de Luke Howard în 1802, după altitudine și aparență, utilizând patru termeni din limba latină. Astfel, după aceste criterii, avem:
Cirrus – aspect fibros, asemănător părului,
Cumulus – cu aspect de grămadă,
Stratus – cu aspect de strat, nivel orizontal,
Nimbus – cei care aduc ploaia.
Combinând acești termeni și adăugând prefixul – alto, Howard a detaliat clasificarea care este și acum valabilă.
După altitudinea la care se află, norii se clasifică astfel:
1 – Nori superiori – cu plafonul situat la peste 8.000 m altitudine, unde se află:
A – Nori genul Cirrus (Ci) – mesageri ai timpului ploios, de culoare albă sau albastru strălucitor, transparenți, delicați, mătăsoși și fibroși, filamentoși, având forme de șuvițe, vertebre, fulgi ca aspect și organizați în benzi înguste, cu speciile:
Cirrus fibrus – Ci fib.
Cirrus uncinus – Ci unc.
Cirrus spissatus – Ci spi.
Cirus castellanus – Ci cas.
Cirrus floccus – Ci flo.
B – Genul Cirrocumulus (Cc) – prevestitori ai schimbării vremii, organizați în smocuri, pachete subțiri, stratificate, încrețite sau ondulate, grămezi dispuse în șiruri, cu speciile:
Cirrocumulus stratofomis – Cc str.
Cirrocumulus lenticularis – Cc len.
Cirrocumulus castellanus – Cc cas.
Cirrocumulus floccus – Cc flo.
C – Genul Cirrostratus (Cs) – prevestitori ai schimbării vremii, au formă de pânză continuă, transparenți, omogeni, compacți, albi, lasă să se vadă soarele, cu halo (coroană luminoasă și colorată) în jurul soarelui, dar mai ales al Lunii pline, cu speciile:
Cirrostratus fibratus – Cs fib.
Cirrostratus nebulosus – Cs neb.
2 – Nori mijlocii – cu plafonul situat între 2.000 și 7.000 de metri, cu genurile:
A – Genul Altocumulusus (Ac) – albi sau cenușiu-deschis, cu aspect de bulgări sau valuri, cu speciile:
Altocumulus stratiformis – Ac str.
Altocumulus lenticularis – Ac len.
Altocumulus castellanus – Ac cas.
Altocumulus floccus – Ac flo.
B – Genul Altostratus (As) – cu aspect de pânză continuă de culoare gri-deschis, cenușiu-albăstruie, acoperă treptat tot cerul, produc puține precipitații iarna. Fiind nori nebuloși, fără forme distincte, nu au alte specii.
3 – Nori inferiori – cu plafonul sub 2.000 de metri și următoarele genuri:
A – Genul Stratocumulus (Sc) – rar dau precipitații de scurtă durată, în formă de rulouri alb–gri, pături groase, rulouri sau grămezi, sumbri și opaci. Au speciile:
Stratocumulus stratiformis – Sc str.
Stratocumulus lenticularis – Sc len.
Stratocumulus castellanus – Sc cas.
B – Genul Stratus (St) – sunt norii cei mai jos, acoperă aproape întreaga boltă cerească, produc de obicei precipitații abundente, mai ales burniță. Au speciile:
Stratus nebulosus – St neb.
Stratus fractus – St fra.
C – Genul Nimbostratus (Ns) – nori groși, de culoare gri. Nu au alte specii.
4 – Nori cu dezvoltare verticală – sunt nori care se formează pe mare înălțime, nu pe orizontală, și cuprind următoarele genuri:
A – Genul Cumulus (Cu) – au densitate mare, culoare alb strălucitor sau gri, formă de vată cu marginile bine delimitate, sunt groși, cu baza orizontală cenușie sau albăstruie, vârfurile albicioase, marginile mai luminoase decât centrul, bazele situate la același nivel. Au următoarele specii:
Cumulus fractus – Cu fra.
Cumulus humilis – Cu hum.
Cumulus mediocris – Cu med.
Cumulus congetus – Cu con.
B – Genul Nimbostratus (Ns) – produc precipitații sub formă de ninsoare multe zile la rând (nimbus = ploios), sunt ca un strat amorf, de culoare cenușiu-sumbră, care întunecă strălucirea soarelui.
C – Genul Cumulonimbus (Cb) – produc precipitații sub formă de averse, adesea însoțite de descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Sunt groși, de culoare închisă la bază și albă la vârf, apar ca mase enorme de forma munților, cu vârful fibros și uneori cu aspect de nicovală.
5 – Nori orografici – sunt o categorie aparte de nori care apar pe creste sub formă de căciuli ale acestora sau steaguri și prevestesc timp ploios.
Umorul bun se poate citi mai cu seamă la lumina fulgerului. – Ion VELICAN
Noul Atlas Internațional al Norilor.
Organizația Meteorologică Mondială – OMM – a lansat Noul Atlas Internațional al Norilor, în care, prin introducerea de noi clase, face clasificarea norilor în 10 genuri: Stratus – St, Nimbostratus Ns, Cumulonimbus – Cb, Cumulus – Cu, Stratocumulus – Sc ca nori de altitudine joasă; Altostratus – As, Altocumulus – Ac ca nori de altitudine medie, iar Cirostratus – Cs, Cirocumulus – Cc și Cirus – Ci ca nori de altitudine mare. A fost introdusă și o specie nouă – Volutus – de la latinescul volutus = rulat, care descrie un nor lung, de obicei jos, orizontal, cu formă tubulară, care pare să se rotească în jurul unei axe orizontale în norii de joasă altitudine – Stratocumulus, iar la cei de altitudine medie, din genul Altocumulus, au mai fost introduse și cinci noi caracteristici ale norilor, ca: Asperitas, Cavum, Cauda, Fluctus și Murus pentru norii Altocumulus și Stratocumulus. De asemenea, se mai propun alte cinci noi specii de nori, Cataracta genitus, Flammagenitus, Horogenitus, Silvagenitus și Homomutatus, la care sufixul …genitus indică factorii locali care au condus la formarea acestor nori, cascade, focuri de vegetație, diferite activități umane și pădurile, iar …mutatus indică apariția lor prin transformarea unei forme în alta.
Pentru explicații mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii, consultați cartea mea, „Ghidul fermierilor mici și mijlocii – volumul 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole”, ediția 2020”.
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare, a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine către tine apoi …
(va urma)
Ing. Ion VELICI
