Agricultura pe înțelesul tuturor – Protejarea culturilor la excesul de umiditate din toamnă

779

De regulă, ploile, chiar și abundente, fac bine culturilor agricole, dar atunci când sunt în exces, mai ales în exces prelungit și stagnant, adesea pot provoca daune importante prin asfixierea plantelor al cărei efect direct este reducerea densității plantelor valoroase și deci reducerea potențialului productiv al culturilor, precum și modificarea structurii floristice a terenurilor în favoarea florei spontane, puțin sau deloc utilă fermierilor. Culturile agricole suportă diferit stagnarea apei (băltirea) și deci măsurile pe care trebuie să le luăm sunt diferite de la o cultură la alta. Una dintre cele mai sensibile culturi la băltire este lucerna, care suportă excesul stagnant de apă doar 3 – 4 zile, deși este cea mai mare consumatoare de apă dintre plantele de cultură de la noi. Peste această limită de timp mugurii de lucernă din colete se asfixiază și astfel plantele pier. Și mugurii de pe rădăcini au aceeași soartă. În locul plantelor de lucernă pierite vor răsări în primăvară plante sălbatice care nu numai că vor înrăutăți calitatea fânurilor, dar, fiind mai robuste, vor domina plantele de cultură din imediata vecinătate, slăbite în urma excesului stagnant de apă și în scurt timp vor pieri și acestea. Iată suficiente motive pentru a proceda de urgență la îndepărtarea apei stagnante în băltoacele din lan. Operațiunea nu este greoaie și constă în săparea unui șanț îngust și nu prea adânc prin care apa în exces să fie evacuată, condusă, până într-un emisar (receptor) care să o evacueze mai departe. Mai multe asemenea șanțuri pot fi interconectate pe traseul cel mai scurt spre a reduce suprafața afectată de acestea. Lucrarea este imperativ a fi efectuată cât mai urgent, spre a reduce cât mai mult timpul de stagnare a apei în băltoace. După ce am stabilit traseele canalelor, începem construirea lor, pornind de la capăt cu cel final, colector, către băltoaca cea mai joasă, în care pot fi afluite și alte băltoace aflate la cote din ce în ce mai ridicate pentru a reduce la minimum terenul săpat și a grăbi evacuarea apei din bălți. Peste câteva zile, pământul scos din canale trebuie pus la loc în acestea și astfel refacem cultura.
Trifoiul și gramineele perene sunt mai rezistente cu 1 – 2 zile decât lucerna la acest fenomen, dar și din aceste culturi este bine să fie eliminată cât mai urgent apa în exces stagnant. Nici cerealele păioase (grâu, orz, triticale) nu suportă timp prea îndelungat acest exces. Durata rezistenței lor la băltire depinde foarte mult de stadiul de creștere al plantelor. Astfel, plantele abia răsărite sau cele puternic crescute, cu rozeta frunzelor întinsă la sol, sunt mai puțin rezistente decât cele cu creștere medie. Aici își spune cuvântul calitatea lucrărilor agrotehnice efectuate pentru înființarea culturilor. Dacă terenul nu este neted, ci cu coame și șanțuri, este lesne de înțeles că plantele din porțiunile mai joase sunt cel mai puternic și nedorit afectate. Cel mai puțin afectat de acest exces este triticale, care a moștenit de la secară o oarecare rezistență mai îndelungată la acest fenomen. Oricât de mult ar suporta plantele de cultură stagnarea apei, acest lucru afectează negativ potențialul de producție al acestora. Combatere excesului de apă stagnant din aceste culturi se poate face în același mod ca și la lucernă.

Face și el muncă fizică: împinge în prăpastie unele idei bune. Ion VELICAN

Viile sunt și ele afectate de apa care băltește mai ales în imediata apropiere a butucilor. Chiar dacă aceste plante sunt în repaus vegetativ, stagnarea apei împiedică respirația rădăcinilor și dacă stagnarea apei durează mai mult de 8 – 10 zile poate conduce până la moartea prin asfixiere a plantelor. În plantațiile viticole este foarte bine ca după căderea frunzelor să se procedeze la arat sau la săpat cu cazmaua a solului și lăsarea terenului în brazdă crudă, adică să nu fie mărunțit, pentru a se crea astfel spații lacunare mari prin care apa din precipitații să pătrundă mai ușor și mai adânc în sol. Astfel se previne destul de bine stagnarea la suprafață a apei din precipitațiile excesive. Ideal ar fi ca înainte de arat să fie împrăștiat gunoiul de grajd bine compostat și odată cu arătura se face și încorporarea lui în sol. Apa din toamnă și iarnă va provoca solubilizarea acestui material și deci intrarea sa mai ușor în soluția solului, devenind astfel accesibil plantelor. Pentru a spori rezistența soiurilor valoroase de struguri la acest fenomen, se recurge la altoirea vițelor nobile pe portaltoi specifici feluritelor zone pedoclimatice de cultură și acesta este un motiv în plus să cultivăm vițe altoite provenind numai din pepinierele existente în fiecare bazin viticol. Hibrizii direct productivi se dovedesc a fi mai rezistenți la excesul stagnant de apă decât soiurile nobile, mai ales dacă acestea din urmă provin din pepiniere neadecvate zonei noastre de cultură.
Pomii fructiferi pot suferi și ei din cauza băltirii apei din precipitațiile din toamnă, chiar dacă și ei se află în repaus vegetativ. Mugurii din zona coletelor sau de pe rădăcini pot fi asfixiați până la moarte de apa stagnantă. Pentru a spori rezistența plantelor pomicole la asemenea fenomene negative, geneticienii au creat soiuri rezistente care se folosesc drept portaltoi, sau se altoiesc unele specii mai sensibile pe altele mai rezistente ca, de exemplu, cireșul altoit pe vișin, părul altoit pe gutui, prunul altoit pe corcoduș etc. Dintre speciile pomicole, cele mai sensibile sunt cireșul, caisul, piersicul, mărul, iar mai rezistente se dovedesc corcodușul, vișinul sau gutuiul. Prin inginerie genetică au fost create clone și linii genetice valoroase ca portaltoi din soiurile sălbatice de măr, păr, prun.
La înființarea plantațiilor de vie și pomi trebuie evitate terenurile cu risc sporit de inundații sau de băltire a apei din precipitații.

Și în aceste plantații excesul stagnant de apă se elimină tot prin șanțuri conducă-toare și colectoare.

Pentru explicații mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii, consultați cartea mea, „Ghidul fermierilor mici și mijlocii – volumul 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole”, ediția 2020.

Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea precum și alte animale sau plante. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare, a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!

Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here