Chiar și numai un singur pom dacă are cineva în grădină, și acela trebuie protejat prin tratamentele fitosanitare obișnuite, ba chiar obligatorii aș spune eu, căci altfel acesta, pe lângă faptul că nu-și poate etala capacitățile și calitățile sale fiind sursă sigură de hrană și adăpost pentru bolile și dăunătorii specifici speciei sale, dar este și sursă sigură de infestare secundară pentru pomii vecinilor. Tratamentele fitosanitare, precum și cele umane, nu se fac la întâmplare, după ureche, ci în mod normal la avertizarea acestora, emisă de Unitatea Fitosanitară Județeană, singura instituție abilitată și dotată corespunzător cu aparatură și specialiști capabili să facă aceste avertizări. Cum pe de-o parte a crescut enorm numărul potențialilor beneficiari ai acestor servicii, iar pe de altă parte această instituție a fost mereu și continuu subdimensionată ca dotare și personal, posesorii de livezi de orice dimensiuni ar trebui să mențină o permanent legătură cu specialiștii Direcției Agricole Județene aflați în zonă și / sau cu primăria din localitatea lor, care primesc buletine de avertizare. Știm bine că prea puțini pomicultori fac acest lucru și de aceea, pe baza experienței de până acum, vă supunem atenției un grafic practic de tratamente fitosanitare care nu vor eradica necazurile cauzate de boli și dăunători, dar vor menține frecvența și intensitatea acestora la valori acceptabile pentru toți factorii implicați în pomicultură. În acțiunile fitosanitare, și nu numai, totul începe cu prevenția, căci este mai bine și mai ieftin să previi decât să combați. Nu vom dezvolta aici ideea alegerii de soiuri cu rezistență sau imunitate genetică la diverși agenți patogeni, am făcut aceasta cu prilejul altor articole, nici obligativitatea asigurării unei tehnologii superioare care să ofere plantelor potențial fizic și fiziologic superior de rezistență la acești agenți, nici nu ne vom referi la tratamentele fitosanitare din repausul vegetativ a căror vreme a trecut deja, ci vom menționa tratamentele minime obligatorii, eșalonate pe fenofazele cele mai propice acestora. Astfel Primul tratament care trebuie efectuat în perioada de vegetație a pomilor este cel din faza de urechiușe, umflarea mugurilor, când atât dăunătorii cât și ceilalți agenții fitopatogeni precum și planta însăși, se trezesc la viață, sunt destul de epuizați de factorii negative ai iernii și deci cu potențial virulent și de rezistență redus. Acum se poate face o stropire amplă cu un insecticide de contact și ingestie în amestec cu un fungicid de contact, cum ar fi unul din insecticidele Anvil, Aplaud, Decis, Fastac, Birlane, Calipso, Cascade, Cipertrin, Mospilan etc în amestec cu unul din următoarele fungicide: Bavistin, Bayleton, Captadin, Kocide, Mancozeb, Metoben, Turdacupral, Vectra, Ziram etc. Următorul tratament trebuie făcut la începutul înfloririi, când pe lângă unul din produsele de mai sus se mai recomandă insecticidele: Thionez, Sevin, Nurelle, Sonet, Suspect, Talstar, Victenon, Neoron, Nogos, Padan, Reldan, Summite, Torque, Zolone etc în amestec cu fungicide ca: Systhane, Topsin, Shavit, Rubigan, Saprol, Anvil, Sumi, Sumialfa, Ronilan, Rovral etc pe lângă cele recomandate în primul tratament. Următoarea fenofază în care se recomandă un nou tratament este cea de încheiere a înfloririi, când s-au scuturat majoritatea florilor, iar Ultimul tratament – atunci când fructele au mărimea unui bob de strugure de vin (sub 5 mm diametru). Atenție: pe durata înfloritului deplin nu se fac tratamente fitosanitare deoarece afectează procesul natural de polenizare și fecundare a florilor, deci valoarea viitoarei recolte, dar mai ales omoară albinele, principalii polenizatori, ba chiar la unele specii chiar singurii polenizatori, ai pomilor și arbuștilor fructiferi, precum și multor altor specii de plante de cultură sau din flora spontană.
Prefer să nu renasc din propria-mi cenușă ca Pasărea Phoenix. Ion VELICAN
Și în aceste tratamente se poate utiliza unul din produsele indicate mai sus cu precizarea că trebuie evitată utilizarea consecutivă a aceluiași produs, pentru a lărgi spectrul de acțiune al substanțelor active utilizate și a crește astfel șansa distrugerii agenților patogeni, dar și pentru a evita inducerea rezistenței dobândite a diverșilor factori la produsele utilizate. La oricare din aceste tratamente se poate utiliza cu succes Zeama bordeleză, dar de una singură căci sulfatul de cupru din ea este incompatibil cu alte produse chimice. Oricare tratament fitosanitar trebuie efectuat pe timp senin, fără vânt și precipitații, cu temperatura aerului între 10 – 25 grade Celsius. De asemenea, în soluție trebuie adăugat Aracet de lipit – 0,2 % sau 4 – 5 linguri de zahăr la 10 l de soluție pentru a asigura aderența corectă a acesteia pe plante. La tratamentele fitosanitare trebuie respectate întocmai măsurile de protecție a muncii cum ar fi:
– nu se admit să lucreze aici minori, persoanele bolnave, gravide, sau în stare de ebrietate;
– se folosește echipament de protecție adecvat în timpul stropirilor,
– permanent se lucrează atenți să stăm în poziția cu vântul în spate,
– în timpul lucrului nu se mănâncă, nu se bea, nu se fumează la locul de alimentare a utilajelor, în punctele tehnice de lucru,
– punctul de lucru nu se stabilește în apropierea surselor de apă, a furajeriilor, a depozite de furaje, precum și a depozitelor de alimente,
– ambalajele pesticidelor se spală și soluția se folosește la stropit sau se îngroapă în terenul de cultură,
– ambalajele pesticidelor sunt de unică folosință și se distrug după utilizare,
– se evită contactul direct cu aceste produse ori soluțiile preparate, iar dacă acesta s-a produs se iese imediat din zonă și se spală mâinile și fața cu multă apă caldă și săpun.
– în cazul unor simptome neplăcute se contactează urgent medicul.
Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea
Ghidul fermierilor mici și mijlocii:
- 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole – ediția 2020,
- 2 – Viticultură și vinificație – ediția 2021,
- 3 – Pomicultură – ediția 2022,
- 4 – Zootehnie – ediția 2023
Telefon: 0764 471 206 – permanent
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, pe pământ – căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383 / 2013, cu modificările ulterioare a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar:
Cu câteva zile înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele pe care le veți folosi.
Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Aștept cu deosebit interes propunerile, sugestiile dumneavoastră, stimați cititori, fermieri, și despre alte subiecte de interes în activitatea cotidiană din ferma, gospodăria dumneavoastră căci:
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine către tine apoi…
Ing. Ion VELICI