Agricultura pe înțelesul tuturor – Protecția fitosanitară a legumelor rădăcinoase

1024

Majoritatea bolilor și dăunătorilor sunt specifice și tuturor culturilor de rădăcinoase comestibile, prin urmare constatările și recomandările din acest articol le privește pe toate. Principalele boli ale lor sunt:
1 – Alternarioza – Alternaria dauci –  se manifestă pe frunzele compuse prin pete variate ca forme, ruginii la început și apoi închise la culoare cu o margine gălbuie, pe a căror suprafață apare un mucegai prăfos.Pe rădăcinile afectate apar ulcerații brun-închise ușor adâncite. Protecția fitosanitară a culturilor se obține prin tratamente la apariția bolii cu Triponol – 0,3 % sau Ronila 50 DF – 0,05 %.
2 – Făinarea – Erisiphae heraclei – atacă frunzele pe care apar pete albe de diferite forme și dimensiuni, acoperite cu o pulbere albă.Frunzele atacate se înnegresc și se usucă în timp. Combaterea bolii se face cu Bayfidan 250 EC – 0,05 %, Karathane FN 57 – 0,1 % sau Karathane LC – 0,05 %.
3 – Putregaiul umed – Ervinia carotovorra – atacă rădăcinile pornind din zona coletului pe care apar pete galben-brunii și cu conținut zemos. Prin extindere atacul transformă întreaga rădăcină într-o masă flască, de culoare închisă.
Combaterea pe lângă măsurile agrotehnice specifice presupune și tratamente cu Rovral 50 PU – 0,2 % sau Rovral 50 WP – 0,2 b%.
Culturile de rădăcinoase au și destui dăunători, dintre care cei mai importanți sunt:
1 – Nematodul morcovului – Melioidogyne hapla – iernează în sol ca adult pe diverse resturi vegetale, sau ca ou. Atacă rădăcinile care astfel se îngroașă anormal și ramifică puternic. Pe acestea apar numeroase gale sub 1 mm diametru.Protecția culturilor împotriva acestui dăunător se realizează prin potențarea măsurilor agrotehnice cu tratarea materialului săditor cu Vydate 25 LC – 0,2 % sau incorporând în sol 50 – 60 kg Vidate 10 G / ha sau 60 kg Mocap 10 G / ha.
2 – Limaxul cenușiu – Agriolimax agreste – creează în rădăcini, prin roadere, caverne adânci în care ulterior se instalează bacterii și ciuperci care deteriorează complet aceste rădăcini. Este un melc fără cochilie lung de 5 – 10 cm care prin deplasare pe sol lasă o impresionantă dâră de mucilagiu incolor, lucios. Combaterea incumbă tratamente cu produse pe bază de metaldehidă ca Mesurol – 6 kg / ha, Metaldehyde – 10 l / ha sau Optimol 15 kg / ha aplicate pe sol primăvara.
3 – Viermii sârmă – Agriotes spp. – ale căror larve sapă galerii adânci în rădăcini în care apoi se instalează bacterii și ciuperci care provoacă distrugerea totală a rădăcinilor atacate.
Sunt ușor de recunoscut după corpul cilindric cu extremitățile ascuțite, lung de câțiva cm, gros de 1 – 2 mm, chitinos, de culori de la galben la brun sau negru după vârstă, de la larve la adulți. Trăiește chiar și opt ani. Combaterea presupune ca măsură agrotehnică rotația culturilor și intercalarea între rândurile de rădăcinoase a crăițelor (Tagetes spp.) care alungă viermii din sol, precum și tratarea solului cu Sinoratox 10 G – 15 kg / ha, Sintogril 5 G – 30 kg / ha, Vidate 10 G – 50 – 60 kg / ha sau Mocap 10 G – 60 kg / ha prin încorporare în sol primăvara înainte de semănat.
4 – Păduchele verde al morcovului – Semiaphis dauci – atacă frunzele pe care le înțeapă și le suge seva. Frunzele atacate se răsucesc și se aglomerează în ghemotoace.
Combaterea se face cu: Admiral 10 CE – 0,05 %, Carbetox 50 CE – 0,3 %, Cypertrin 10 CE – 0,02 %, Diazol 60 EC – 0,08 %, Decis 2,5 EC – 0,05 %, Ecalux S – 0,1 %, Fastac 10 CE – 0,02 %, Karate 2,5 CE – 0,4 l / ha, Mospilan 20 SP – 0,0125 %, Pegasus 250 SC – 0,12 %, Polytrin 200 CE – 0,015 %, Rypcord 40 EC – 0,01 % – Sinoratox 35 EC – 0,15 %, Sumi Alfa 2,5 EC – 0,03 % sau Thionex ULV – 0,1 % ( 2 l / ha ).
5 – Păduchele rădăcinilor – Pemphigus dauci – colonizează foarte intens rădăcinile de morcov pe care le înțeapă pentru a suge seva și provoacă astfel degradarea acestora. Tratamentul este identic cu cel pentru combaterea păduchelui verde al morcovului.
6 – Musca morcovului – Psila rosae – iernează ca pupe în sol și din ele în aprilie apare prima generație de adulți.
Aceștia depun ouăle din care ies larve de 7 – 8 mm și culoare alb-gălbui ce pătrund în sol și sapă galerii superficiale în rădăcinile de morcov.Țesuturile atacate devin ruginii și se degradează. Are 2 generații pe an.Tratamentul este identic cu cel pentru combaterea păduchelui verde al morcovului.Respectați cu strictețe regulile de protecția muncii, concentrația recomandată a soluțiilor, perioada de repaus înainte de recoltare și indicațiile producătorilor menționate pe ambalaje și păstrați-le pe acestea pentru eventuale litigii sau neînțelegeri.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI

Stimați fermieri, proprietari sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze căci ele sunt cele care ne țin pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță, dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către proprietarii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de lucrul acesta. Legea prevede pedepse drastice pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi sau legume, anunțați primăria de acest lucru comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înstiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană. Și dacă hrană nu e … nimic nu e!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here