Agricultura pe înțelesul tuturor – Producerea răsadurilor de legume în micile ferme

481

1 – Amestecuri nitritive
Este vremea să începem activitatea de producere a răsadurilor pentru culturile timpurii din grădinile familiale, așa că hai să purcedem la treabă. Noi am avertizat încă din luna decembrie despre acest lucru așa că acum revenim cu informațiile utile pentru amatori. Atât producătorii, cât și consumatorii de legume își doresc apariția cât mai timpurie a legumelor proaspete și dacă se poate, și trebuie să se poată, la prețuri rezonabile, benefice și pentru unii și pentru ceilalți. Desigur că acest lucru reclamă eforturi fizice și materiale suplimentare ceea ce se reflectă în prețul de pe piață. Mi-aș permite să recomand consumatorilor să prefere produsele autohtone, chiar mai puțin aspectuoase, celor foarte fercheșe din import, dar vectori purtători de substanțe toxice, ceea ce va supăra sigur în timp ficatul nostru, și numai pe el. Este bine știut că multe din aceste substanțe descoperite în legumele și fructele din import au chiar un pronunțat efect cancerigen la oameni. Să mai continuu explicitarea acestui lucru? Pentru a oferi pieței produse mai sigure, sănătoase și producătorii acestora trebuie să nu se mai lase impresionați de aspectul și productivitatea celor din import căci acestea sunt dublate de efectele nocive descrise mai sus. Din fericire, știința agricolă românească a creat la toate plantele de cultură din țara noastră soiuri și clone valoroase, bine adaptate condițiilor pedoclimatice locale, dar din păcate pentru mulți dintre noi ,, găina străinului e mai curcă decât a noastră”. Cine are urechi de auzit … Recomand așadar producătorilor de răsaduri și legume utilizarea semințelor de soiuri românești, iar consumatorilor cumpărarea acestor produse chiar dacă cele străine încântă mai mult ochiul și să nu uite că produsele consumate azi te pot imbolnăvi irecuperabil mâine. Imediat ce zăpada se topește este timpul să instalăm răsadnițele încălzite cu biocombustibil, cât și solariile, închiderea etanșă a acestora spre a provoca încălzirea rapidă a solului din ele și răsărirea primei tranșe de buruieni a căror distrugere este ușoară și se face odată cu pregătirea terenului pentru semănat sau plantat, fără cheltuieli suplimentare. Sunt foarte utile în producerea răsadurilor cuburile nutritive pe bază de turbă și amestec nutritiv special. Redăm în continuare și câteva rețete de amestecuri nutritive pentru aceasta.
agricultura_291-2Componentele amestecurilor sunt: a – turbă, b – mraniţă, c – pământ de ţelină, d – nisip – și ponderea lor în amestec este exprimată în procente.
agricultura_291-3Pentru a ușura aplicarea unor tehnologii corecte în acest domeniu inserăm în acest articol principalele date tehnice necesare.
agricultura_291-4Atunci când veți cumpăra din piață răsaduri trebuie să aveți în vedere acești parametri tehnici, dacă doriți să nu vă fie efortul în zadar.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here