Agricultura pe înțelesul tuturor – Pregătirea patului germinativ în primăvară ploioasă

677

Prin caracterul său, reproductiv și înmulțitor, semănatul poate fi ușor asemuit încropirii unei noi familii în sensul că înainte de căsătorie tinerii și părinții lor pregătesc noua locuință, baza materială de început și tot așa trebuie tratat și semănatul și plantatul noilor culturi. Chiar se spune că semințele trebuie așezate pe un pat tare, cu o saltea moale și acoperite cu o plapumă pufoasă. Desigur casa noii familii poate fi transfigurată în arătura de bună calitate, de preferință executată din toamnă și bine prelucrată de natură peste iarnă. Dacă arătura este efectuată în primăvară sigur ne vom aștepta la pierderi de recoltă din cauza nestructurării solului ca urmare a acțiunii îngheț-dezghețului și a pierderii apei înmagazinată, mai ales sub influența evaporației și a vânturilor de primăvară. Nici lucrările agricole specifice acestei campanii nu pot diminua decât în mică măsură efectele negative ale arăturii de primăvară în comparație cu cea de toamnă. Acum, că primăvara se anunță a fi ploioasă, cu siguranță, vom avea o campanie de-a dreptul pompieristică fiind nevoiți să acționăm în ferestrele de timp prielnice. Patul germinativ, patul tare, se prepară prin discuiri repetate, la adâncime cu 2 – 3 cm mai mare decât adâncimea de semănat, făcute numai atunci când solul este propice pentru această lucrare, adică are umiditatea necesară. Acest moment se poate stabili cu destulă acuratețe de către fermier dacă acesta ia în mână un bulgăre de mărimea unui ou de curcă din parcelă și pe drum îl lasă pe acesta să cadă liber de la înălțimea brâului său și dacă bulgărele se turtește sau nu se sfarmă înseamnă că în primul caz solul are umiditate prea mare, iar în al doilea caz este prea uscat. În amândouă aceste situații se amână intrarea pe teren cu discul până când umiditatea solului devine propice acestei lucrări, adică până când bulgărele se va sfărâma în mai multe particule mici. Acesta este momentul optim pentru efectuarea lucrărilor necesare pregătirii unui bun pat germinativ. Intrând pe teren cu utilajele pentru pregătire atunci când acesta are umiditate prea mare se va produce destructurarea și tasarea solului, iar costurile materiale ale lucrărilor vor fi sporite ca urmare a creșterii rezistenței solului la acțiunea organelor active ale utilajelor și la înaintarea tractorului.Dacă se intră pe teren când acesta are umiditate prea mică se va favoriza prăfuirea solului cu efect major în sporirea conținutului de argilă care apoi va influența negativ gonflarea și compactarea solului, ceea ce va înrăutăți pătrunderea apei, aerului și a rădăcinilor plantelor în sol și, desigur, va diminua foarte mult recolta.Pentru pregătirea patului germinativ cea mai uzitată mașină agricolă este grapa cu discuri sau discuitorul. Această unealtă taie solul în felii, îl ridică, răsucește și răstoarnă, totodată, cu efect benefic și asupra uniformității terenului. Adâncimea de lucru a discului este cam de 12 cm, iar distanța între organele active trebuie să fie de 17 – 19 cm. Trebuie urmărit la reglarea sa ca organele active ale bateriilor din spate să lucreze la jumătatea distanței dintre organele active ale bateriilor din față.Acest lucru se verifică și reglează prin trasarea cu viteză mică și discul așezat complet pe sol a urmelor specifice pe un teren foarte tare (de regulă un drum) și măsurarea distanței între aceste urme. Prin deplasarea spre dreapta sau stânga a bateriilor de organe active pe barele suport se realizează amplasarea corectă a lor. De urmărit ca în mijlocul discului să nu rămână fâșii de tren nelucrat ca urmare a depărtării prea mari între bateriile din față. Grapele cu discuri trebuie să lucreze în agregat cu elemente de nivelare între care cel mai la îndemână sunt șinele grele, de tipul celor de cale ferată, care trebuie să depășească cu 10 – 15 cm în stânga și în dreapta lățimea de lucru a discurilor.Adâncimea de lucru se realizează cu ajutorul terenului de rulare, iar orizontalitatea, paralelismul utilajului cu suprafața solului se poate realiza prin punctul de cuplare a utilajului la bara de tracțiune a tractorului și trebuie urmărit ca discul să nu lucreze cu partea din față mai sus căci bateriile din față vor lucra mai puțin adânc decât cele din spate, iar acestea din urmă vor crea un bilon la mijloc care, de fapt, doar va acoperi fâșia centrală neprelucrată sau prelucrată mai superficial de organele active ale bateriilor din față și, totodată, va produce și o denivelare a solului. Deoarece discurile bateriilor din spate aruncă solul tăiat spre interior cu această mașină agricolă se pot astupa rigolele realizate printr-o arătură la margine și neastupate cu plugul. Este imperios necesar ca adâncimea de lucru a utilajelor agricole pentru pregătit patul germinativ să fie uniformă spre a asigura un semănat uniform și ca adâncime de plasare a semințelor.De regulă, patul tare se realizează cu discul printr-o singură trecere, la adâncimea maximă. Peste un timp scurt, una – două zile, se execută pregătirea saltelei moi, tot cu discul, dar la o adâncime cu 2 – 3 cm mai mare decât adâncimea de semănat a culturii respective, prin cel puțin două treceri.Plapuma pufoasă, cea de la adâncimea de semănat, care trebuie să acopere semințele, se realizează de regulă cu o altă mașină agricolă, combinatorul, care prin organele sale active vibratoare produce o și mai puternică mărunțire a solului, deci o afânare mai mare care să întrerupă capilaritatea realizată cu discul limitând ascensiunea apei din sol la nivelul semințelor și diminuând pierderea ei prin evaporare. Cea de-a doua unealtă din componența combinatorului, grapa sau tăvălugul elicoidal, provoacă ușoara tasare a solului prelucrat, ceea ce face ca în sol să rămână puține spații lacunare din care să se piardă apa și în care rădăcinile plantelor să cadă pradă mucegaiurilor ce se dezvoltă aici.După ce a fost atins acest stadiu de pregătire a patului germinativ într-un interval de 2 – 5 zile se va efectua semănatul. Timpul de repaus enunțat anterior este necesar pentru așezarea solului, refacerea capilarității până la adâncimea de semănat și încălzirea stratului superior și astfel se asigură condiții optime pentru noua cultură. În această perioadă practic nu ar trebui să existe timp de repaus, ci numai timp prelungit de lucru pentru realizarea lucrărilor de bună calitate și încadrarea în momentul optim de semănat. Cultura de lucernă, trifoi, ghizdei sau ierburi graminee perene la semănat necesită încă două lucrări în plus, tăvălugitul înainte și după semănat cu tăvălugul neted în agregat cu o grapă de mărăcini, spre a asigura o optimă punere în contact a semințelor cu solul și, totodată, spre a evita formarea crustei care ar împiedica o ușoară răsărire a plantelor firave.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here