Printre agronomi circulă butada cum că producţia agricolă este dependentă integral de triada “casă – masă – rasă”. Casa este reprezentată de sol şi parametrii acestuia, masa o constituie fertilitatea naturală a acestuia, potenţată cu aportul gunoiului de grajd şi al îngrăşămintelor chimice aplicate iar rasa o reprezintă materialul biologic folosit, adică seminţele şi materialul săditor. Se mai spune că fiecare dintre aceşti factori are cam o treime aport la dimensiunea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole vegetale. Pentru explicitarea motivaţiei că este absolut obligatorie ararea terenurilor din toamnă, facem puţin apel la unul dintre parametrii fizici ai solurilor – textura – adică compoziţia mecanică a solului, mărimea particulelor componente ale solului şi ponderea în care se găsesc acestea. Solurile cu particule mari, până la câţiva mm, care nu se ţin, curg, sunt nisipurile sau solurile nisipoase. Acestea sunt practic improprii pentru agricultură. Cele mai mici particule de sol sunt pulberile, prafurile fine, argilele. Pe măsură ce scade ponderea particulelor mari şi îşi fac cunoscută prezenţa particulele tot mai mici, se îmbunătăţeşte şi calitatea solului. Astfel apar solurile nisipo-lutoase cu agregate friabile, care se rup uşor şi încep să devină tot mai pretabile pentru creşterea plantelor. Când în sol sunt prezente particulele mijlocii, lutoase în pondere însemnată solurile devin luto-nisipoase, semi-mijlocii, valoroase pentru cultura plantelor, mai ales pentru acele culturi ale căror părţi utile nouă se dezvoltă în sol ca rădăcinoasele, bulboasele, tuberculiferele. Rezistenţa lor la arat este sub 0,3 kg forţă pe centimetrul pătrat. Solurile mijlocii sunt acele soluri în alcătuirea cărora particulele mijlocii, lutoase sunt dominante în amestec şi cu particule nisipoase sau argiloase, prăfoase. Aceste soluri sunt cele mai valoroase pentru agricultură şi la noi sunt cunoscute drept cernoziomuri, soluri negre, sau bălane de stepă cu o rezistenţă la arat de 0,3 – 0,5 kg f / cm p. Ele sunt răspândite în câmpia Banatului, cea a Bărăganului şi în Dobrogea. Pe măsură ce dispar din compoziţia mecanică a solului particulele nisipoase, cele mijlocii, lutoase capătă o pondere tot mai redusă în favoarea particulelor fine, argiloase acestea devin tot mai grele, compacte, cu rezistenţă la arat de 0,5 – 0,7 kg f / cm p, cu o pretabilitate tot mai redusă pentru culturile rădăcinoase, bulboase sau tuberculifere căci aceste părţi din plantă întâmpină o rezistenţă tot mai mare a solului la creştere. Când argila este total dominantă, solurile sunt foarte grele, cu o rezistenţă la arat de peste 0,7 kg f / cm p. Aceste soluri practice n-ar trebui destinate culturilor arabile ci pentru păşuni şi fâneţe. Solul este un organism viu. Aceasta înseamnă că prin intervenţiile noastre îi putem îmbunătăţi sau deteriora calităţile. Condiţiile de climă specifice României pot avea o influenţă foarte favorabilă asupra solului dacă vom şti să le folosim.
Particulele agiloase din sol imprimă agregatelor de sol o rezistenţă, compactitate care împiedică sau îngreunează pătrunderea apei, aerului sau înaintarea rădăcinilor în el. Alternanţa îngheţului cu dezgheţul din timpul iernii produce ruperea, fărâmarea agregatelor compacte de sol ceea ce va facilita pătrunderea şi circulaţia apei, aerului sau a rădăcinilor plantelor de cultură. Aceasta este de fapt o îmbunătăţire a pretabilităţii pentru agricultură cu efect pozitiv în creşterea cantităţii şi calităţii producţiei. Dacă pe parcursul iernii solul se află arat în brazde mari, cu goluri mari şi multe în care viscolul să pătrundă uşor, să introducă apă sau zăpadă care îngheţând se dilată, rupe agregatele de sol şi prin dezgheţare le eliberează se produce de fapt o structurare, agregare mai bună a solului. Aceasta conduce la reducerea ponderii argilei în compoziţia mecanică a solului, deci reducerea rezistenţei la arat, cu alte cuvinte reduce efortul utilajelor agricole, le sporeşte acestora productivitatea, le reduce uzura precum şi efortul financiar al fermei. Efectuând arăturile pentru însămânţările de primăvară, din toamnă, practic natura ne aduce profit şi material – prin producţii mai mari şi mai bune, financiar – prin recducerea cheltuielilor şi creştere a veniturilor, dar şi fizic – prin reducerea efortului şi a uzurii utilajelor. Ne putem permite oare să dăm cu piciorul acestor avantaje?. Aceste arături, cunoscute şi sub denumirea de “ogoare de toamnă” trebiue efectuate imediat după încheierea semănatului de toamnă şi a eliberării, într-un fel sau altul, a terenului de resturile vegetale ceea ce calendaristic poate începe pe la jumătatea lunii octombrie şi se va încheia odată cu venirea îngheţului puternic la sol. Este practic obligatorie efectuarea ogoarelor de toamnă dar total contraindicată, dacă nu interzisă, ararea terenului umed, puternic uscat sau puternic îngheţat. In aceste condiţii se destructurează, fărâmă agregatele mari de sol dar creşte nepermis ponderea particulelor mici şi mai ales foarte mici, argiloase, care conduc fără dubii la compactarea solului şi astfel în loc să facem bine mai mult înrăutăţim însuşirile solului. Practic agricultura de azi nu mai are nimic, dar absolut nimic în comun cu plugăritul de pe vremuri. Astăzi agricultura este mai ales agrotehnică, ştiinţă, practică superioară. În următorul articol vom detalia motivaţiile biologice în favoarea efectuării ogoarelor de toamnă.
Ing. Ion Velici
