3 – Cele mai bune soiuri de orz
Pentru rezultate bune, din toate punctele de vedere, în culturile de câmp, ca și în celelalte ramuri ale agriculturii, cam o treime din reușită sau eșec se datorează rasei, în cazul nostru soiurilor de orz.
Soiul Ametist – a fost omologat în anul 2012 de către INCDA Fundulea, are spic lax, cu șase rânduri de boabe (hexastih), rezistent la frângere și scuturare. Boabele lui conțin 10 – 13 % proteină și produce frecvent 7 – 9 to/ha. Se pretează a fi cultivat în toată țara.
Soiul Cardinal – produs tot de INCDA Fundulea, este un soi cu talie mică-mijlocie, deci rezistent la cădere, cu spic hexstih (cu șase rânduri) și conținut de proteină de peste 9 %, masa a 1.000 de boabe mai mare de 40 de grame și masa hectolitrică de peste 60 kg.
Este rezistent la factorii negativi de mediu și tehnologie, la majoritatea bolilor specifice, dar sensibil la pătarea reticulară. Poate fi cultivat în toată țara și dă producții ridicate.
Hibridul Hyvido – este o noutate pe piața seminței de orz, el cultivându-se doar de câțiva ani în vestul țării. Are o extraordinară putere de înfrățire, ceea ce face ca la semănat să fie necesare doar 70 – 85 kg de sămânță pe hectar. A realizat producții de peste 10 to/ha.
A nota în cap, și nu pe hârtie, e întotdeauna un privilegiu pentru uituci. – Ion VELICAN
Soiul Laverda – este un soi semitimpuriu, cu spic cu șase rânduri, rezistent la ger, secetă și multe boli criptogamice specifice acestei culturi. De asemenea este foarte productiv și se pretează a fi cultivat în toată țara. Are masa a 1.000 de boabe de 47 – 51 gr, greutatea hectolitrică de 64 – 66 kg și un conținut de 13 – 14 % de proteină. În condiții de agrotehnică corectă produce 7 – 10 to de boabe pe hectar.
Soiul Smarald – omologat în anul 2013 de către INCDA Fundulea are spic mijlociu și bună rezistență la condițiile vitrege de mediu și bolile specifice orzului. Poate da ușor producții de peste 9 to/ha.
Soiul Su Ellen – este un soi extratimpuriu de orz furajer cu talie mică și rezistență deosebită la cădere. La recoltare prezintă 650 – 700 spice/mp, lungi de 10 – 12 cm, cu 50 – 55 boabe în ele. Boabele conțin 12 – 14 % proteină, au 47 – 51 gr mmb și 65 kg masa hectolitrică. Este pretabil a fi cultivat mai ales în zonele favorabile acestei culturi.
Soiul Wendy – este un soi timpuriu, productiv, rezistent la boli și condiții vitrege de mediu și se recomandă a fi cultivat la densități de 300 – 330 boabe germinabile pe metru pătrat căci are o bună capacitate de înfrățire. Rămâne la latitudinea dumneavoastră să cultivați unul sau altul dintre aceste soiuri, pe cele care răspund cel mai bine pretențiilor dumneavoastră și condițiilor agrotehnice pe care le puteți asigura. Ca de obicei, eu vă recomand pe cele românești, căci ele ne știu mai bine pretențiile, dar și posibilitățile.
Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea
Ghidul fermierilor mici și mijlocii:
– vol. 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole – ediția 2020,
– vol. 2 – Viticultură și vinificație – ediția 2021,
– vol. 3 – Pomicultură – ediția 2022
Telefon: 0765 622 623 – luni – vineri între orele 08.30 – 16.00, sau – 0764 471 206 – permanent
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi.
Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI