Agricultura pe înțelesul tuturor – Gunoiul de grajd – o comoară a fermierilor

1492

În această perioadă lucrările agricole în câmp ne acordă un oarecare răgaz, dar fermierii nu trebuie să lenevească deoarece … dacă stau, le stă norocul. Acum avem timpul necesar să ne ocupăm de adevărata comoară din ograda oricărui fermier, socotită astfel atât din punct de vedere financiar direct, cât și în mod indirect, căci ordinea și curățenia în gospodărie dă nota de civilizație oricui, pe lângă aspectul unui mediu de viață sănătos.

1 – Compoziția chimică și valoarea de utilizare
În ograda oricărui fermier se află o adevărată comoară, resturi vegetale și dejecții ale animalelor domestice care din păcate sunt tratate cu un dispreț… greu de explicat.
Să fie oare vorba de nepricepere?. Mă îndoiesc, deoarece mai toți am participat la unul sau mai multe simpozioane, cursuri de specialitate sau întâlniri tematice. Cred mai degrabă că este efectul generalizat al lui… lasă că merge și așa care practic ne încetinește progresul în toate domeniile. Lăsând pe altă dată indignarea, să vedem pentru care motive gunoiul de grajd este socotit o comoară. Să amintim în treacăt că în urmă cu mai bine de 3000 (trei mii) de ani chinezii prelucrau și foloseau pe scară uriașă acest produs, și iată pentru ce:
Conţinutul în elemente nutritive al îngrășămintelor organice
-în kg sa / to

Notă:

a – O tonă de substanţă uscată din gunoi echivalează cu 200 kg de humus,
b  –  O tonă de substanţă uscată din paie şi coceni  =  120 kg de humus,
c  –  10 tone de gunoi bine compostat echivalează cu 100 kg de humus.
Pe lângă aceste macroelemente (elemente chimice aflate în cantități semnificative), gunoiul de grajd conține toate celelalte elemente chimice din sol, fie în stare ușor asimilabilă pentru plante, fie în compoziții care sunt modificate lesne se către chimia și biologia solului, devenind astfel ușor asimilabile, restabilind echilibrul chimic al solului. Cu aportul lui orice sol poate deveni apt pentru culturi agricole, și nu numai. La începutul secolului trecut o delegație de minți luminate din Franța a vizitat China și au rămas de-a dreptul stupefiați de atenția pe care aceștia o acordau reziduurilor menajere și din zootehnie precum și resturilor vegetale din grădini și câmp, și de tehnicile prin care aceștia le prelucrau  înainte de utilizare. Să ne mai mirăm că… Pe lângă aportul chimic direct în sol, gunoiul de grajd reface cu succes structura acestuia făcându-l mult mai fertil și pretabil culturilor agricole. Dacă mai ținem cont și de faptul că acest produs este aproape gratuit, cred că nu mai poate fi nicio problemă în a-l utiliza și nu … arunca la gunoi.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.