Agricultura pe înțelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna ianuarie

1398

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna decembrie și apoi
În sectorul vegetal:
În cultura plantelor de câmp:
a)– fertilizarea fazială cu îngrășăminte chimice, administrate la suprafață, a culturilor de grâu, triticale sau orz. Recomandăm utilizarea îngrășămintelor complexe cu două elemente, azot (N) și fosfor (P) sau chiar cu trei elemente, azot (N), fosfor (P) și potasiu (K) în compoziția cărora azotul să fie în proporție cel puțin egală cu fosforul.
Aceste produse se pot folosi în doze de 200 – 400 kg produs comercial / ha. Se mai poate folosi în doză de 100 – 200 kg / ha azotat de amoniu sau chiar 100 – 150 kg uree / ha.
Pe terenurile șes, plane, fără risc de scurgere la suprafață a apei din precipitații, fertilizarea este bine să se facă chiar peste zăpadă căci aceasta asigură dizolvarea îngrășămintelor și un mai ușor acces al plantelor la elementele nutritive. Pe terenurile în pantă această lucrare se efectuează numai când terenul s-a zvântat și nu este pericol de îngropare a plantelor în sol prin deplasarea peste culturi și, de asemenea, trebuie ca pe frunzele culturilor să nu fie picături de rouă căci facilitează lipirea granulelor de îngrășământ pe frunze și distrugerea acestora. Acest lucru se constată ușor prin trecerea dosului palmei peste frunze și dacă acesta se umectează se amână lucrarea până la zvântarea plantelor. De regulă, lucrarea se face după ora 10 a m. Nu pierdeți din vedere că în Gorj primăverile sunt ploioase, așa că nu risipiți intervalele de timp favorabile acestei lucrări. De asemenea, nu vă scumpiți la bani căci prețul complexelor nu este chiar dublu decât al îngrășămintelor simple numai cu azot, însă 100 kg îngrășăminte complexe aduc sigur un spor de recoltă mai mult decât dublu față de cantitatea similară de îngrășăminte simple cu azot. În plus, mai sunt și alte efecte negative ale fertilizării unilaterale cu azot asupra fertilității naturale a solului provocate prin epuizarea celorlalte elemente nutritive.
b) – arătura de iarnă pe suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară și rămasă neefectuată din toamnă căci cu cât ne apropiem de primăvară cu atât valoarea acestei lucrări descrește. Să nu uităm că arătura asigură 30% din volumul și calitatea recoltelor. Lucrarea se face mai la suprafață decât toamna, adică la o adâncime de 18 – 20 cm și fără grapă stelată pentru a permite pătrunderea acesteia de îngheț și dezgheț. Atenție la încorporarea corectă a resturilor vegetale.
În legumicultură se vor pregăti solariile și răsadnițele pentru încălzit în vederea semănării răsadurilor și apoi de plantat culturile timpurii.
În pomicultură se vor efectua tăierile tehnologice, precum și tratamentele de iarnă (atunci când temperatura aerului este de peste 10 grade Celsius), cerul senin, fără vânt și mai ales fără zăpadă pe ramuri, cu uleiuri horticole sau sulfat de cupru în concentrație de 3 % netamponat cu var (așa numita zeamă albastră). Se va face îmbăierea completă a plantelor pornind tratamentul de la vârf spre sol. Nu uitați să adăugați în soluție 0,2 % aracet de lipit sau 4 – 5 linguri de zahăr la 10 litri de soluție pentru a asigura o bună aderență a soluției pe ramuri. Pomii tineri, neintrați pe rod, nu se tratează acum, ci numai în vegetație, la avertizare.
În viticultură se fac tăierile tehnologice, scoaterea coardelor tăiate din vie. Procedați simultan și la legarea coardelor de rod pe materialul de susținere. Tăierea timpurie a viei asigură evitarea pierderilor de sevă prin plâns, pornirea timpurie în vegetație, deci posibilitatea acumulării unei mai mari cantități de zaharuri în struguri și coarde pentru o mai mare rezistență a plantelor la iernat. Desigur există și reversul medaliei în sensul că lăstarii mai timpurii pot fi afectați de înghețurile târzii de primăvară, dar este foarte puțin probabil ca aceasta să se producă în Gorj. Imaginați-vă ce se poate întâmpla cu restul țării într-o asemenea situație.

În sectorul zootehnic:
În fermele de bovine se vor continua activitățile cotidiene ca și până acum.
În fermele de ovine și caprine trebuie acordată atenție sporită fătărilor și protecției mieilor și iezilor împotriva gerului, curenților reci și precipitațiilor. Se va asigura tainul de mălai sau concentrate și fân de cea mai bună calitate mielor și iezilor în vârstă de peste 10 zile.
În fermele de porcine se va continua activitatea cotidiană cu grijă deosebită pentru protejarea animalelor din toate categoriile contra frigului și intemperiilor știut fiind că această specie este destul de sensibilă la factorii climatici.
Se va spori așternutul de paie și se vor astupa toate golurile din adăposturi spre a evita curenții de aer care pot ușor îmbolnăvi animalele.
În fermele de păsărimă refer la cele gospodărești – se va continua activitatea cotidiană cu un spor de preocupare la protejarea păsărilor contra frigului și a intemperiilor.
Se va asigura apă călduță pentru băut. În scurt timp aceasta va îngheța. Este bine ca în apa de băut să adăugați puțină, foarte puțină sare. Se introduce în hrana păsărilor masa verde obținută prin germinarea boabelor de grâu, triticale, orz, ovăz sau porumb în tăvi mari. Plantele trebuie să aibă înălțimea de 10 – 15 cm ca să fie economice. Astfel se asigură ouatul găinilor și pe timpul iernii.
În stupine se va verifica, atunci când temperatura permite, rezerva de hrană a familiilor și se va completa cu turte de zahăr apicol sau siropuri. De asemenea, se urmărește ca urdinișurile să nu fie astupate de zăpadă căci aceasta poate duce la moartea prin asfixiere a albinelor.
Acest grafic de lucrări agricole se adresează micilor fermieri, gospodăriilor agricole familiale care de fapt reprezintă aproape totalitatea exploatațiilor agricole gorjene.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi oamenii actuali, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță, dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez cu fiecare articol pe care-l voi publica. Primesc suficient de multe telefoane prin care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de lucrul acesta. Legea prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru. Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.