Agricultura pe înțelesul tuturor – Dăunătorii părului şi gutuiului

633

Şi părul şi gutuiul au un număr însemnat de dăunători care pot diminua sau deprecia producţia ori chiar distruge plantele sau plantaţiile, dacă nu sunt depistaţi şi combătuţi la momentul potrivit. Astfel:
1.Gărgăriţa mugurilor de păr – Shapobus squalidus – roade ca adult atât mugurii vegetativi, cât şi pe cei floriferi, frunzele tinere ceea ce afectează puternic viitoarea recoltă. Are o generaţie pe an, iernează în sol ca larvă sau adult. Femelele depun 20 – 30 ouă pe frunze şi apoi unesc marginile acestora lipindu-le cu un lichid cleios, iar dacă depun ouă şi pe ramuri sau sub scoarţa exfoliată le acoperă cu o frunză pe care, de asemenea, o lipeşte aici. Combaterea se face prin tratamente cu: Carbetox 37 CE – 0,4 %, Fyfanon 50 EC – 0,3 %, Pallas 50 EC – 0,3 %, Sinoratox 35 CE – 0,2 %. Aceste tratamente se fac combinat cu cele pentru combaterea bolilor şi se repetă la 10 – 15 zile fără a folosi succesiv aceleaşi produse ca în tratamentul anterior.
2.Gărgăriţa bobocilor de păr – Anthonomus pomorum – iernează ca adult în crăpăturile scoarţei pomilor şi la dezmugurit consumă mugurii pe care îi perforează. În aprilie depun 2 – 5 ouă în bobocii florali astupând orificiul făcut în aceştia cu o substanţă cleioasă. Larvele se dezvoltă în interiorul butonilor florali consumând staminele, pistilul şi petalele şi apoi împupează tot aici. În iulie adultul găureşte din interior bobocul care deja s-a brunificat şi uscat. Se hrănesc puţin cu frunze şi apoi intră în diapauza de vară şi ulterior în hibernare. Combaterea se face prin tratamente cu: Carbetox 37 CE – 0,4 %, Fyfanon 50 EC – 0,3 %, Pallas 50 EC – 0,3 %, Sinoratox 35 CE – 0,2 %. Aceste tratamente se fac combinat cu cele pentru combaterea bolilor şi se repetă la 10 – 15 zile fără a folosi succesiv aceleaşi produse ca în tratamentul anterior.
3.Păduchele din San Jose – Qadraspidiotus perniciosus – care este polifag atacând peste 200 de specii pomicole, arbuşti şi chiar plante ierboase (măr, păr, cireş, vişin, viţă de vie, căpşuni, fragi etc). Acesta la pomii fructiferi atacă tulpinile, ramurile, frunzele şi fructele şi în locul unde aceştia se fixează ca să sugă seva prin înţepare apar pete roşii specifice. Pomii astfel atacaţi suferă mult în creştere şi dezvoltare, iar cu timpul li se uscă vârfurile. Pe fructele atacate apar puncte roşii înconjurate de aureolă roşiatică (ca la înţepătura de purece pe pielea omului). Aceste fructe rămân mai mici, se deformează, deci se depreciază calitativ. Combaterea începe cu tratamentele din repausul vegetativ (acestea vor fi subiectul altui articol) şi continuă în vegetaţie cu: Actelic 50 EC – 0,2 %, Admiral 10 EC – 0,1 %, Carbetox 50 CE – 0,3 %, Decis 2,5 CE – 0,05 %, Ecalux 25 EC – 0,1 %, Fastac 10 EC – 0,02 %, Imidan 50 WP – 0,2 %, Lanate 25 WP – 0,2 %, Magic 20 CE 0,2 %, Metil Cotnion 50 WP – 0,08 %, Nurelle S 50 / 500 EC – 0,07 %,Ordatox 25 CE – 0,2 %, Pyrimex 48 EC – 0,2 %, Pallas 50 EC – 0,3 %, Reldan 40 EC 0,1 %, Rival – 0,1 %, Sanvalerate 200 EC / 0,04 %, Zolone 25 WP – 0,3 %. Aceste tratamente se fac combinat cu cele pentru combaterea bolilor şi se repetă la 10 – 15 zile fără a folosi succesiv aceleaşi produse ca în tratamentul anterior.
4.Păduchele lânos – Eriosoma lanigerum – formează colonii mari pe ramuri, lăstari, frunze, dar şi pe rădăcini. Înţeapă pomii pentru a suge seva şi la înţepături se formează nodozităţi cu aspect canceros, pomii se debilitează şi în final se usucă. Atacă şi părul, dar înmulţirea se face numai pe măr, are 8 – 10 generaţii pe an şi se răspândesc vara prin adulţi aripaţi. Spre toamnă coboară în sol şi se fixează pe rădăcini. Iernează ca larve la baza mugurilor, în crăpăturile scoarţei pomilor şi pe rădăcinile acestora. Combaterea se face cu : Carbetox 50 CE – 0,3 %, Decis 2,5 EC – 0,0125 %, Ecalux 25 CE – 0,1 %, Fastac 10 EC – 0,02 %, Imidan 50 WP – 0,1 %, Rival 0,1 %, Magic 20 CE – 0,3 %, Mavrik 2 F – 0,05 %, Nomolt 15 SC – 0,05 %, Nurelle S 50 / 500 EC – 0,075 %, Ordatox 25 CE – 0,25 %, Pyrimex 25 ME – 0,3 %, Sanvalerate 200 EC – 0,04 %, Sumi Alpha 2,5 CE – 0,04 %, Sumicombi 30 CE – 0,02 % sau Turingin 600 – 0,02 %. Aceste tratamente se fac combinat cu cele pentru combaterea bolilor şi se repetă la 10 – 15 zile fără a folosi succesiv aceleaşi produse ca în tratamentul anterior.
Respectați cu strictețe regulile de protecția muncii, perioada de repaus înainte de recoltare și indicațiile producătorilor menționate pe ambalajele pesticidelor folosite și păstrați-le pe acestea pentru eventuale litigii sau neînțelegeri. Acordaţi atenţie deosebită protecţiei familiilor de albine procedând în mod corespunzător.
Dacă toate astea fi-vor respectate …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here