– 1 –
Un destoinic fermier gorjean, și fidel cititor al ziarului Gorjeanul, mi-a amintit că în articolele mele am scăpat din vedere să tratez unul dintre cele mai mari necazuri ale cultivatorilor de trifoliene, și nu numai, adică cea mai periculoasă plantă parazitară a culturilor din această parte de lume, cuscuta sau torțelul sau părul diavolului, cum mai este ea numită prin unele locuri. Mea culpa, mea maxima culpa, și toate mulțumirile mele, domnule Sârbu, dar și compasiunea mea pentru faptul că o frumoasă parcelă de lucernă a dumnealui, altfel încă în vigoare, a fost total parazitată și trebuie desființată din cauza acestei buruieni. Pentru a se putea lupta cu sorți de izbândă cu această buruiană obraznică, cred că trebuie ca fermierii să cunoască bine de tot biologia și particularitățile agrotehnice ale acesteia. Cuscuta, torțelul sau părul diavolului, este o plantă dicotiledonată din familia botanică Cuscutaceae, genul Cuscuta, cu aproape 200 de specii, dintre care cele mai importante sunt Cuscuta europeea, C. trifolii, C. campestris etc., cu tulpina filiformă, de culoare galben până la portocaliu, fără frunze și rădăcini în sol. Nu-i trebuie, deoarece se hrănește cu seva elaborată de frunzele plantelor parazitate. Nici rădăcini propriu-zise nu are, căci se agață de plantele parazitate prin înfășurare, cu haustorii, niște rădăcini aeriene, transformate în adevărate gheare care se înfig în floem, țesutul fraged de la exteriorul tulpinilor plantelor parazitate, și sug din el seva gata preparată. Tulpinile filiforme sunt groase de 1 – 1,5 mm, dar pot ajunge până la 5 m lungime, răsucite strâns în jurul plantelor, ca un ghemotoc de sârmă, prevăzute cu numeroase noduri din care pornesc rădăcinile și inflorescențele, căci planta se înmulțește și prin semințe, dar și vegetativ, prin fragmente de tulpină care să conțină măcar un nod.
Gândurile ascunse sunt ca fața nevăzută a Lunii – cineva tot va ajunge să le privească, să le știe… – Ion VELICAN
Plantele parazitate, lucerna, trifoiul, ghizdeiul, ardeiul, cartoful, ceapa, cânepa, inul, mărarul, morcovul, salata, sfecla, tomatele etc., precum și pepinierele viticole, pomicole, hameiul, vor fi epuizate, iar furajele din acestea vor fi lipsite de valoare nutritivă. Semințele de cuscută sunt rotunde, de culoarea și mărimea celor de lucernă, ghizdei, trifoi, dar în timp ce acestea din urmă au coaja netedă, cele de cuscută, de la aproape toate speciile, sunt acoperite de perișori, aspect speculat de ingineri și folosit în purificarea de cuscută a semințelor plantelor parazitate, căci cuscuta atacă și în loturile semincere. O singură plantă de cuscută poate produce până la 15.000 (cincisprezece mii) de semințe, iar într-un kg de sămânță, de lucernă, spre exemplu, pot fi aflate 70.000 până la 150.000 de astfel de semințe, care în sol își păstrează germinația 6 – 8 ani, iar în depozite până la 15 ani. Rezerva biologică de hrană aflată într-o sămânță sau un singur nod asigură tinerei plantule energia necesară creșterii ei până la lungimea de 10 – 15 cm, și astfel tânăra plantă are șansa să întâlnească o plantă gazdă pe care să se fixeze. Cuscuta crește apoi în lungime chiar și cu 10 cm pe zi, are așadar o virulență extrem de mare, precum și o proliferare foarte rapidă. Cuscuta înflorește și produce semințe din luna iunie până în septembrie și anual pot germina 10 – 15 % din semințele aflate în sol, nu mai mult. Dacă mai amintim că semințele de cuscută nu sunt atacate, și deci nu-și pierd germinația, nici de enzimele din tubul digestiv al animalelor care le-au îngurgitat, putem avea o imagine cutremurătoare a nocivității acesteia. Dar cuscuta nu este numai o plantă dăunătoare multor culturi agricole, ci și o importantă plantă medicinală, din ea preparându-se multe medicamente pentru majoritatea bolilor ficatului, inclusiv pentru hepatită și în special pentru cele provocate de virusul tip B.Iată, așadar, că „dracul nu-i chiar atât de negru” și depinde numai de noi dacă ne lăsăm sau nu culturile să fie atacate și decimate de aceasta. Din cele aproape 200 de specii de cuscută cunoscute în lume, în România sunt răspândite 17 specii, iar dintre acestea, doar 4 sunt foarte agresive. Problema atacului cuscutelor are caracter cronic de o virulență deosebită, astfel că în anul 1922, da, chiar de atunci, a fost emisă „legea cuscutelor”, care prevedea pedepse drastice pentru proprietarii de terenuri infestate cu cuscută, dar și metodele și mijloacele de luptă împotriva ei. Această lege, emisă pe vremea când Ministru al Agriculturii era părintele agrotehnicii românești, academicianul Gheorghe IONESCU ȘIȘEȘTI, are caracter peren, căci niciun guvern, indiferent de orientarea sa politică, nu și-a permis să o abroge, dar nu-i mai puțin adevărat că nici fermierii nu s-au strofocat prea mult să o aplice, și așa s-a ajuns ca în vremurile noastre mai mult de 20 % din suprafețele cultivate cu trifoliene furajere să fie atacate de această plantă parazitară și să-și diminueze cantitativ și calitativ potențialul de producție. Celebrul dicton călăuzitor al românului prin viață, „lasă, că merge și așa”, care probabil se află în ADN-ul nostru, nu ne va duce la nimic bun. Așadar, trebuie să ne trezim odată și să avem mai multă grijă de noi, de ce-i al nostru și de mediul înconjurător.
Va continua!
Pentru explicații mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii, consultați cartea mea, „Ghidul fermierilor mici și mijlocii – volumul 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole”, ediția 2020”.
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi, care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare, a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bogăția vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI
