Pomii fructiferi sunt investiţii de lungă, chiar foarte lungă durată şi de aceea plantarea lor trebuie făcută cu mare grijă. Unele specii şi soiuri pot produce convenabil chiar şi peste 50 de ani dacă sunt corect plantate, întreţinute şi exploatate. Dacă dorim să înființăm o plantație de pomi fructiferi mai întâi stabilim structura speciilor şi a soiurilor pe care vrem să le cultivăm, având în vedere că în judeţul nostru găsesc condiţii bune de cultură speciile seminţoase măr, păr sau gutui, sâmburoasele prun, cireş sau vişin, precum şi nuciferele alunul, nucul sau migdalul. Caisul şi piersicul sunt specii pretenţioase atât la condiţiile climatice, solicită căldură mai multă, precum şi la cele de sol, preferându-le pe cele uşoare, nisipoase, drenate pe care oferă doar sudul ţării, şi de aceea nu vom trata tehnologia acestora. Stabilim apoi amplasamentul acestora ţinând cont de preferinţa lor pentru lumină, soluri destul de fertile, drenate, suficient de profunde şi fără exces de apă temporar sau permanent, precum şi la adăpost de vânturile dominante. Aceste condiţii de regulă sunt întrunite pe pantele uşoare, cu expoziţie, înclinare, sudică, sud-vestică sau sud-estică, fără risc de eroziune de suprafață și alunecări ale terenului. Trebuie evitate terenurile cu expoziţie nordică sau vârfurile, culmile dealurilor din cauza riscului mare de expunere la vânturi, ceea ce poate provoca aplecarea plantelor, ruperea coroanelor, amplificarea efectului distructiv al temperaturilor scăzute din iarnă, al brumelor târzii de primăvară, precum şi diminuarea aportului luminii solare ca factor foarte important de vegetaţie. De asemenea, nu sunt de preferat nici luncile înguste, văgăunile unde iluminarea este mai scurtă ca durată, iar curenţii de aer fie prea puternici, fie prea slabi ceea ce poate afecta negativ polenizarea sau facilita proliferarea bolilor şi a dăunătorilor. Panta terenului ar fi bine să nu depăşească 10 %, 10 m înălţime la 100 m distanţă spre a exclude scurgerile de apă de suprafaţă corelate cu eroziunea stratului fertil din porţiunile superioare pe care astfel sărăcesc şi depunerea lui în zonele joase unde pot produce creşterea ulterioară a adâncimii de plantare a pomilor şi îngroparea punctului de altoire în sol, cu efect extrem de nociv, care poate cauza chiar şi pieirea pomilor prin putrezirea acestui colet sau diminuarea efectului pozitiv al portaltoiului al cărui rol este şi adaptarea plantei la condiţiile respective de sol. Dintre speciile seminţoase la baza pantei amplasăm gutuiul sau părul, altoit pe gutui, iar mărul îl vom planta în treimea mijlocie sau superioară a pantei căci suportă mai greu excesul de apă, mai ales pe cel stagnant. La fel vom proceda şi cu sâmburoasele dintre care la bază vom planta vişinul sau prunul altoit pe corcoduş. Nu amestecăm speciile pomicole şi nici chiar soiurile, ci le vom planta în parcele, porţiuni sau grupuri separate pentru a efectua tratamentele fitosanitare fără riscul contaminărilor nedorite. După aceasta procedăm chiar din primăvara anului de plantare, dacă nu din anul anterior, la eliberarea terenului de speciile arboricole nedorite, de regulă mărăcini, rugi sau alte specii forestiere, prin defrişare şi / sau distrugerea lor cu Roundup aplicat în plină vegetaţie, urmată de extragerea cioatelor. Ideal ar fi ca apoi să se procedeze la nivelarea terenului, dar cum fermele noastre un prea vor înfiinţa plantaţii pomicole pe suprafeţe mari, comerciale, ci doar în mici plantaţii familiale, mai adesea doar pentru nevoile proprii, această lucrare poate fi exclusă. De altfel ar fi și foarte greu de efectuat pe suprafețe așa de mici. Indiferent de întinderea noii plantaţii trebuie procedat la fertilizarea de bază cu până la 100 to gunoi de grajd bine compostat / ha sau cu 100 kg substanţă activă fosfor şi potasiu / ha urmată de desfundarea terenului prin arătura adâncă, peste 30 cm adâncime, sau cu cazmaua la această adâncime, operaţiuni ce se vor efectua în toamna plantării pomilor. Desigur noţiunea de desfundare a terenului presupune o adâncime de peste 40 cm, dar această operaţiune este extrem de greu de efectuat în actualele condiţii de fărâmiţare a terenului în parcele de câţiva ari. Ea poate fi înlocuită cu scarificarea, care şi ea este la fel de dificil de efectut din aceleaşi motive, precum şi din lipsa utilajelor specifice. Trebuie spus că cele mai bune plantări sunt cele de toamnă când procentul de prindere trece lesne peste 95 %, faţă de plantările de primăvară când acesta poate să scadă până la 80 %, sau chiar mai jos. Deci vom vorbi despre plantările de toamnă. Desfundarea sau arătura adâncă pentru plantare trebuie făcută în luna octombrie, înainte de scuturarea frunzelor puieţilor şi intrarea acestora în repausul hibernal când aceştia pot fi plantaţi.
Pentru a proteja plantaţia de rozătoare, în special de iepuri, este obligatorie împrejmuireaei cu gard din plasă de sârmă cu ochiuri de 5 cm, îngropată 15 – 20 cm în sol. Astfel iepurii vor pătrunde mult mai greu în plantaţie. Nicio altă formă de protejare, învelire cu folie, hârtie, placaj nu este atât de eficace şi mai există şi riscul apariţiei unui strat gros de zăpadă, cu crustă la suprafață pe care să vină iepirii ca pe drum şi să roadă vârfurile şi rămurelele tinerelor plante. Pentru îndepărtarea şoarecilor de câmp care pot roade scoarţa pomilor sub zăpadă, se pensulează aceste zone cu substanţe repelente, aflate sub diverse denumiri în comerţ, care îi îndepărtează de plante. Urmează pregătirea terenului prin discuiri repetate când se face şi o uşoară nivelare a terenului dacă utilajul este în agregat cu o şină grea de cale ferată. Lucrarea trebuie să fie cel puţin de aceeaşi calitate cu cea de la semănatul culturilor anuale. Nu faceţi rabat de la aceste lucrări căci după plantare nu veţi avea cum repara această neglijenţă. Se trece apoi la pichetarea terenului ţinând cont că este mai bine ca rândurile să fie orientate pe direcţia nord – sud pentru a facilita o bună şi uniformă iluminare a tuturor pomilor şi o protecţie mai bună a acestora la vânturile dominante care au de regulă direcţia nord – sud, nord-est – sud-vest sau nord-vest – sud-est. Picheţii trebuie să fie cu 20 cm mai la nord decât peretele nordic al viitoarei gropi. Desigur pentru pichetare ar fi recomandat să folosim ştacheţi din lemn de esenţă tare, salcâm, stejar etc, dar se pot folosi orice beţe din lemn care după plantare se folosesc în alte operaţiuni, ei nu rămân pe teren după aceasta. Schema de plantare depinde de specia şi portaltoiul pe care au fost altoiţi pomii, de vigoarea acestora sau de modelul de coroană ce dorim să formăm pomilor noştri. Astfel la măr recomandăm plantarea la 4 / 2 m, 3,5 / 2 m, 3,5 / 1 – 1,5 m, la păr 4 / 2 m sau 3,5 / 1,5 m, la gutui 3,5 / 2 – 2,5 m. Prunul, cireşul şi migdalul se plantează la 5 / 4 sau 4 / 3 m, vişinul la 5 / 4 sau 4 / 2 m, iar nucul la 10 – 12 / 6 – 8 m. Primele cifre reprezintă distanţa între rândurile de pomi, iar celelalte sunt distanţele între pomi pe rând. Având în vedere intrarea târzie pe rod a nucului, 8 – 12 ani, recomandăm plantarea între rândurile acestuia a câte unui rând de arbuşti fructiferi, de preferință alun, sau specii seminţoase care intră pe rod după 2 – 3 ani şi se exploatează atât timp cât dezvoltarea coroanei nucului nu este stânjenită de aceştia. Astfel se amortizează mai uşor cheltuielile ocazionate de înfiinţarea plantaţiilor de nuc. În funcție de vigoarea soiului nucul se plantează la 10 – 12 m între rânduri și 8 – 10 m între plante pe rând. În următorul articol vom descrie tehnica propriu-zisă de plantare a pomilor fructiferi.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
