Atât producătorii, cât și consumatorii de legume își doresc apariția cât mai timpurie a celor proaspete și dacă se poate, și trebuie să se poată, la prețuri rezonabile, benefice și pentru unii și pentru ceilalți. Mi-aș permite să recomand consumatorilor să prefere produsele autohtone, chiar mai puțin aspectuoase, celor foarte fercheșe din import care sunt vectori purtători de substanțe toxice, ceea ce cu siguranță va afecta în timp ficatul nostru, și nu numai pe el. Este bine știut că multe din aceste substanțe descoperite în legumele și fructele din import au chiar un pronunțat efect cancerigen la oameni. Să mai continui explicitarea acestui lucru ? Pentru a oferi pieței produse mai sigure, sănătoase, producătorii lor trebuie să nu se mai lase impresionați de aspectul și productivitatea celor din import căci acestea sunt dublate de efectele nocive descrise mai sus și multe altele. Din fericire, știința agricolă românească a creat la toate plantele de cultură din țara noastră soiuri și clone valoroase, bine adaptate condițiilor pedoclimatice locale. Din păcate, pentru mulți dintre noi “găina străinului e mai curcă decât a noastră”. Cine are urechi de auzit … Recomand așadar producătorilor de răsaduri și legume utilizarea soiurilor românești, iar consumatorilor cumpărarea acestor produse chiar dacă cele străine încântă mai mult ochiul și să nu uite că produsele consumate azi te pot imbolnăvi irecuperabil mâine. Imediat ce zăpada se topește este timpul să instalăm răsadnițele încălzite cu biocombustibil, cât și solariile, închiderea etanșă a acestora spre a provoca încălzirea rapidă a solului din ele și răsărirea primei tranșe de buruieni a căror distrugere este ușoară și se face o dată cu pregătirea terenului pentru semănat sau plantat, fără cheltuieli suplimentare. Sunt foarte utile în producerea răsadurilor cuiburile nutritive pe bază de turbă și amestec nutritiv special. Iată câteva rețete de amestecuri nutritive pentru aceasta.
Amestecuri de pământ pentru ghivece şi pahare nutritive – în %
Componentele amestecurilor sunt: a – turbă, b – mraniţă, c – pământ de ţelină, d – nisip.
Pentru a ușura aplicarea unor tehnologii corecte în acest domeniu inserăm în acest articol principalele date tehnice necesare.
Indicii de calitate a răsadurilor de legume în momentul plantării
Cu excepția răsadurilor pentru tomate, dimensiunile celorlalte răsaduri în afara acestor limite pot diminua potențialul productiv al viitoarelor culturi.
Răsadul de tomate mai mare, chiar și înflorit, se va planta obligatoriu “îngenunchiat”. Pentru o producție mare și de calitate, răsadul de varză trebuie să fie măcar odată repicat și se va planta adânc în sol, până sub mugurele de creștere, dar fără să-l acopere cu pământ pe acesta, căci vor putrezi plantele.
Plantatul „ înalt ” la varză poate induce chiar și neînvelirea acestora, deci nu se obține producție.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Restul vine de le sine apoi …
Ing. Ion VELICI