Agricultura pe înțelesul tuturor – Ce trebuie să mai știm despre producerea legumelor

623

Pentru a putea estima atât cantitatea și calitatea,  cât și momentul recoltării legumelor în grădinile familiale, dar nu numai aici, să aruncăm o privire asupra perioadei de vegetație și a potențialului productiv al sortimentului posibil de legume a fi cultivat în fiecare gospodărie. În tabelele de mai jos am inserat perioada de creștere, perioada de recoltare, precum și producția potențială a acestor legume. Am ales acest mod de prezentare a acestor date din dorința de a furniza cât mai multe informații utile într-un volum cât mai redus de material informativ. Mai întâi trecem în revistă sortimentul de legume posibil a fi cultivate anticipat, adică de regulă din toamnă până în primăvară când pe aceeași suprafață urmează a fi instalate culturile de bază, principale.
tabel agriculturaAstfel putem stabili ușor pe ce suprafață și în ce regim de cultură să cultivăm în propria grădină legumele de care are nevoie familia spre a reduce simțitor povara financiară ce apasă pe bugetul familiei. Acestui sistem de cultură a legumelor, în grădini familiale, se pretează foarte bine soiurile și hibrizii românești. Acest lucru este în interesul nostru căci astfel putem consuma legume mult mai valoroase calitativ, mai gustoase și desigur și mai sănătoase.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here