Agricultura pe înţelesul tuturor – Bolile mărului

652

Mărul este aliment şi medicament. Nu se spune că un măr pe zi ţine doctorul departe?. Expresia sună mai muzical în engleză. Valoarea alimentară şi terapeutică a merelor este bine şi de mult timp cunoscută. Toate soiurile actuale, fie că sunt pretabile consumului proaspăt, prelucrării industriale sau în bucătărie, provin prin ameliorare din mărul sălbatic dar câştigând însuşiri calitative au pierdut în comparaţie cu acesta din rezistenţele native la condiţiile nu tocmai favorabile de mediu sau la diverşii agenţi patogeni. Practic mărul trebuie cultivat numai altoit. Ingineria genetică a lucrat şi lucrează intens asupra acestei plante cu scopul îmbunătăţirii calităţilor, a producţiei, dar şi pentru imprimarea unor rezistenţe la bolile şi dăunătorii actuali. Au fost create soiuri cu rezistenţă genetic mai ales la unele boli sau la unele condiţii nefavorabile de climă şi sol. Dintre boli cele mai păgubitoare sunt :
marul1 – Rapănul – Venturia inequalis – este practic cea mai păgubitoare boală a mărului. Agentul patogen atacă lăstarii tineri, frunzele, florile şi fructele. Pe frunze şi flori apar pete circulare cenuşi care ulterior, devin brun-măslinii, iar pe fructe aceste pete sunt brun-măslinii, circulare, bine conturate. La început aceste pete sunt catifelate iar ulterior devin crustoase în centru, cenuşi cu un halou de culoare închisă, cu timpul se unesc, iar ţesuturile crapă. Fructele rămân mici şi devin extrem de compacte, fiind practic necomerciabile. Pe fructe atacul se poate produce de la formare până la coacere. Combaterea în plină vegetaţie se face prin tratamente cu : Alcupral 50 PU – 0,3 %, Ardent 50 SC – 0,03 %, Bavistin 50 DF- 0,05 %, Benomil 50 WP – 0,07 %, Bravo 500 SC 0,25 %, Benlate 50 WP – 0,07 %, Bayleton 5 PU – 0,01 %, Captan 50 WP – 0,3 %, Captadin 50 PU 0,25 %, Dithane M 45 – 0,2 %, Derosal 50 PU – 0,07 %, Euparen 50 WP – 0,2 %, Funguran OH 50 WP – 0,3 %, Folpan 50 WP – 0,2 %, Goldazin 500 SC – 0,07 %, Kocide 100 SCPU -0,3 %, Labilitte 70 WP – 0,2 %, Mancozeb 800 – 0,2 %, Metoben 75 PU – 0,07 %, Merpan 50 – 0,25 %, Novozir MN 80 – 0,2 %, Orthocid Super 60 PU – 0,35 %, Polyram DF – 0,25 %, Rubigan 12 EC – 0,04 %, Sumi Alfa 12,5 WP – 0,005 %, Systhane 12 E 0,04 %, Stroby DF – 0,01 %, Syllit 65 WP – 0,3 %, Shavit F 72 WP – 0,2 %, Systhane CPU – 0,1 %, Score 250 EC – 0,2 %, Trfmine 30 WP – 0,3 %, Tiuram WP – 0,3 %, Topsin 70 PU – 0,07 %, Vectra 75 DG – 0,03 %, Vondozeb 75 DG – 0,2 %, Winner M 80 – 0,2 %, Zato 50 WG – 0,02 %, Zeamă bordeleză – 1 %, Ziram 90 PU – 0,25 %.
2 – Făinarea mărului – Podosphaera leucottricha – atacă de obicei primăvara pe lăstarii tineri, frunze, flori şi fructele tinere care se învelesc cu o pâslă albicioasă la început şi apoi gălbuie. Frunzele atacate se îngroaşă, se răsucesc în formă de lingură şi la atingere cad. Unii lăstari atacaţi se îndoaie în cârlig şi se usucă, iar florile atacate nu mai produc fructe, ci se brunifică şi cad. Pe fructele tinere apare o pâslă fină, albicioasă sub care ţesuturile se brunifică. Cel mai sensibil soi, dintre cele valoroase, este soiul Ionathan, care în marile plantaţii este cultivat ca soi indicator, la apariţia bolii pe el se declanşează tratamentul, preventive pentru celelalte soiuri. De aceea acest soi nu trebuie să lipsească nici din micile grădini familiale. Combaterea se face cu : Afugan – 0,05 %, Ardent 50 SC – 0,013 %, Bavistin 50 DF – 0,07 %, Benomyl 50 WP – 0,07 %, Bumper 250 EC – 0,03 %, Benlate 50 WP – 0,07 %, Baycon 25 WP – 0,1 %, Bayleton 25 WP – 0,05 %, Choros 75 WG – 0,02 %, Clarinet – 0,1 %, Derosal 50 WP – 0,07 %, Euparen Multi 50 WP – 0,15 %, Fademorf 20 EC – 0,35 %, Goldazin 500 SC – 0,07 %, Kumulus S – 0,3 %, Kasumin 2 WP – 0,15 %, Labilite 70 WP – 0,2 %, Metoben 75 PU – 0,07 %, Nimrod 0,1 %, Orius 25 EW – 0,05 %, Rubigan 12 CE – 0,04 %, Saprol – 0,125 %, Score 250 EC – 0,01 %, Systhane 12 E – 0,04 %, Shavit 25 EC – 0,05 %, Topsin M 70 – 0,125 %, Trifmine 30 WP – 0,03 %, Vectra 10 SC – 0,03 % sau Zato 50 WG – 0,01 %, Zeamă bordeleză – 1 %.
rapanul3 – Monilioza seminţoaselor – Monilinia fructigena – atacă ramurile, frunzele, florile şi fructele în diferite faze de coacere. Primăvara, tinerele ramuri atacate se vestejesc, iar frunzele şi florile atacate devin brune şi se usucă. Pe scoarţa ramurilor atacate şi pe flori apar mici perniţe de mucegai cenuşiu-gălbui. Acestea se brunifică. Fructele atacate se brunifică şi putrezesc acoperite de mucegai. Vara, pe fructele atacate apar pete brune care prin adâncire cuprind integral fructele în coacere. Aceste fructe cad uşor. Pe vreme caldă şi umedă în zonele putrede apare un putregai brun. Ulterior aceste fructe se înnegresc. În caz de secetă fructele atacate se mumifică, iar când putregaiul a ajuns în interiorul fructelor în dreptul codiţelor sau al caliciului apar pete brune. Combaterea se face în general simultan cu tratamentele pentru rapăn şi făinare şi cu aceleaşi produse.
4 – Focul bacterian al rozaceelor – Ervinia amilivora – este o boală relative recentă care atacă toate organele verzi ale plantelor tinere de gutui, păr, precum şi unele soiuri de măr, pe care mai întâi apar brunificări. În verile umede pe ramuri şi trunchi apar scurgeri de conţinut bacterian, iar iarna acestea crapă. Tinerii lăstari atacaţi se brunifică, se îndoaie la vârf şi se usucă luând aspect de pomi arşi. Cel mai eficient tratament în acest caz este igiena culturii cu eliminarea integral din plantaţie şi arderea materialului scos.
Respectați cu strictețe regulile de protecția muncii, perioada de repaus înainte de recoltare și indicațiile producătorilor menționate pe ambalajele pesticidelor folosite și păstrați-le pe acestea pentru eventuale litigii sau neînțelegeri.
Acordaţi atenţie deosebită protecţiei familiilor de albine, procedând în mod corespunzător.
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here