Omul are puțini aliați naturali care să-i dea o mână de ajutur în smulgerea de la aceasta de recolte tot mai mari și mai bune pentru el. Printre aceștia, râmele îi ușurează munca și îmbunătățesc natura pământului său, în sensul afânării solului, creșterea fertilității naturale, îmbunătățirea circulației apei și aerului sau ușurarea pătrunderii rădăcinilor în sol. Râmele există pe Terra de peste 209 milioane de ani și când, în urmă cu 180 de milioane de ani, uscatul s-a fragmentat apărând continentele, s-a produs și diversificarea speciilor de râmă, astfel că astrăzi se cunosc peste 7.000 de specii de râmă. Doar în Antarctica nu există râme căci acolo este prea frig pentru ele. În țara noastră trăiesc 46 specii de râme, dintre care 14 specii numai în partea de sud a țării. Râmele nu consumă plante verzi, ci numai materie vegetală moartă – pe care o toacă, amestecă cu pământ, o trec prin aparatul lor digestiv, ca să-și extragă din ea hrana necesară, și apoi o lasă în galerii, ca biohumus. În pedologie galeriile săpate de râme, insecte și alte animale se numesc cervotocine, iar dejecțiile lor pietrificate coprolite, în timp ce galeriile rezultate din putrezirea rădăcinilor și altor părți subterane ale plantelor se numesc cornevine. Pământul humificat rezultat din gunoiul de grajd prelucrat de râmele roșii californiene, folosit ca atare sau ca soluție apoasă obținută prin spălarea lui cu apă, administrat în sere și solarii poate conduce chiar la dublarea producției și la culturi mai sănătoase de legume. Râma – Eișeria foetida – din clasa Annelida, ordinul Megadrilaceae, subordinul Lumbricina, este un vierme cilindric, inelat (până la 160 de segmente are o râmă adultă), gros de 4 – 7 mm, lung de 15 – 25 cm, cu extremitățile ascuțite, care are cinci inimi, aparat digestiv alcătuit din cavitate bucală – faringe – esofag – stomac – intestin – cavitate anală; fiecare segment este un nerv; sistem circulatoriu alcătuit din două vase longitudinale (dorsal și ventral); doi mușchi longitudinali (unul dorsal și altul ventral) și câte doi mușchi circulari pe fiecare segment. Corpul este acoperit cu piele umedă – prin care respiră, deoarece nu are plămâni, și segmentat de inele care la exterior au perișori scurți – cheți – care servesc pentru deplasare dar și ca senzori tactili, olfactivi sau de lumină. Aceștia stau ascunși în niște tuburi și sunt împinși afară de aici doar atunci când sunt folosiți, mai ales la deplasare. Pe fiecare segment se află până la 1.900 de senzori și fiecare dintre aceștia produce cantitatea proprie de electricitate. Este un animal hermafrodit, dar fără autofecundare, căci celulele sexuale se maturizează decalat în timp, și se poate împerecehea și de 17 ori pe zi prin alipirea zonelor genitale din ultima treime a corpului și stau în această situație timp de câteva ore. În urma împerecherii se formează un cocon pe care acestea îl lasă în sol și din care după 16 – 135 de zile, în funcție de temperatura solului, apar râmele tinere. Maturitatea sexuală se atinge cam după doi ani, râmele putând trăi chiar și peste 10 ani, dacă au condiții optime de viață. O râmă fragmentată nu mai trăiește. Dacă se distruge unu din primele 40 de segmente ale râmei, aceasta nu mai trăiește, doar ultimele câteva segmente din coadă se pot regenera. Se deplasează prin arcuire în soluri mijlocii, cu pH-ul 5,5 – 8,5, bogate în materii organice vegetale, și poate împinge solul cu o presiune de peste 1,5 atmosfere. În mod obișnuit întrun metru cub de sol se află 30 – 450 de râme, adică peste o tonă / ha și acestea prelucrează 30 – 100 to de pământ anual, deci în medie cam 2 mc/săptămână, stimulează activitatea microbiană din sol, curăță solul de resturile vegetale, afânează și fertilizează solul, facilitează pătrunderea aerului, apei și a rădăcinilor mai adânc. O râmă adultă poate împinge o cantitate de pământ grea de până la 50 de ori propria greutate, ca și cum un om de 70 de kg ar ridica o camionetă de 3,5 to. Dacă plouă abundent ele ies la suprafață căci epuizându-se aerul de către apa din sol ar putea muri asfixiate. Nu trăiesc în solurile nisipoase căci pot fi rănite de granulele de nisip. În solul pădurilor canadiene trăiesc chiar și 700 râme/mc, în Argentina doar 5 – 70 exemplare/mc. În Australia trăiește cea mai mare râmă, Megascolides australis, de 3 – 4 m lungime, 2,5 cm grosime și 500 gr greutate, iar în lunca Nilului pot produce anual până la 2.500 to dejecții/ha, dar în unele păduri din Africa de Sud trăiește o specie de râmă, Microchaetus rappi, care atinge 6,70 m lungime, 10 cm în diametru și peste 1,0 kg greutate. Aceasta a fost descoperită în anul 1967. Râma poate trăi până la 10 ani și parcurge stadiile de ou – cocon – adult. Regina Cleopatra socotea râma animal sacru, Aristotel – intestinele pământului, iar Charles Darwin – plugari biologice.
Mulți dintre cei ce știu că nu sunt proști, se cred înțelepți. – Ion VELICAN
Râmele există pe Terra de peste 209 milioane de ani și când, în urmă cu 180 de milioane de ani, uscatul s-a fragmentat apărând continentele, s-a produs și diversificarea speciilor de râmă, astfel că astrăzi se cunosc peste 7.000 de specii de râmă. Doar în Antarctica nu există râme căci acolo este prea frig pentru ele. În țara noastră trăiesc 46 specii de râme, dintre care 14 specii numai în partea de sud a țării. 400 de specii de râmă trăiesc și în Europa, grupate în 23 de familii și 3 grupuri ecologice. Astfel:
1 – Grupul Epigeic – care trăiește în solul umed al pădurilor de foioase și sunt destul de mici. Din acest grup face parte râma roșie californiană – Eiseria andrei – folosită la producerea biohumusului sau a extractului lichid de humus de râmă.
2 – Grupul Endogeic – sau râmele de grădină, de culoare palidă, gri, roz deschis sau verzui. Din acest grup face parte râma europeană comună Eiseria foetida.
3 – Grupul Angeic – râme mari, cu capul de culoare întunecată și coada palidă, care sapă galerii verticale și trag resturile vegetale pentru consum în acestea. Mutate de la locul lor acestea nu mai cresc, nu se reproduc, deci pier.
Unele popoare au râmele în meniul lor; crude, prăjite, în plăcintă etc deoarece contin 60% proteine, 10% grăsimi, calciu, fosfor și au gust asemănător cu carnea de vită. În Europa specia Eiseria andrei, hibridul râma roșie californiană, se crește pentru prelucrarea gunoiului de grajd în amenajări ușoare, și obținerea de biohumus solid sau de soluție apoasă de humus de râmă. În amenajare, o familie (100.000 de râme) poate prelucra 1 m c de gunoi de grajd anual. Se impume umectarea periodică a materialului deoarece solul uscat le reduce mult randamentul. După prelucrarea timp de un an a gunoiului de grajd se recomandă ca acesta să mai staționeze încă 2 – 3 ani în amenajare pentru îmbunătățirea insușirilor. Sunt multe feluri de amenajări, dar eu vă recomand construirea din zid sau scânduri a unui modul de 2 x 4 bazine cubice cu latura de 1 m și înălțimea, de 1,25 m, care să comunice între ele în partea inferioarâ pe toată lungimea pereților comuni, 1 cu 2 cu 3 cu 4 cu 1a cu 2a cu 3a cu 4a cu 1 ș a m d, prin ferestre înalte de 10 – 20 cm, ca în schiță. Eventual ferestrele trebuie să fie obturate cu panouri care se scot atunci cănd se intenționează popularea cu râme prin transfer din compartimentul anterior. În funcție de posibilitățile de aprovizionare cu gunoi de grajd proaspăt și de desfacere a biohumusului rezultat, se pot face mai multe asemenea module sau alungi la 2 m laturile cumune de pe axul amenajării, bazinele devenind astfel paralelipipedice. Deoarece râma poate muri la temperaturi de 1 – 20 C și se dezvoltă bine la temperaturi de 18 – 300 C, se impune protejarea în solarii a modulelor pe timp răcoros, lăsând un spațiu de acces de jur–împrejur lat de cel puțin 1 m.
1 – Schița unui modul cu 2 x 4 compartimente. Linia întreruptă presupune pereții despărțitori prevăzuți cu ferestre de comunicare în partea inferioară
În primul an se umplu compartimentele 1 și 1a cu gunoi de grajd mixt, se pot adăuga și resturi vegetale libere de pesticide din grădină, în amestec cu pământ, pe înălțimea de 1 m. Se udă și se populează cu câte o familie de râme roșii californiene.
Practic activitatea începe simultan de la ambele capete ale modulului. Pe parcursul anului se asigură umiditatea materialului și protecția contra temperaturilor mici, de regulă acoprite ca solariile. În anul următor se umplu compartimentele alăturate (2 și 2a) și se acordă aceeași grijă, dar nu se mai introduc alte râme căci acestea migrează în ele prin ferestrele de la bază cele din anul anterior, cărora li se ridică obturatoarele, iar materialul din compartimentele anterioare se lasă la „postmaturare”.
În anii următori se procedează identic și odată cu umplerea ultimelor compartimente, se livrează materialul din primele ș a m d. Acest material, biohumusul solid, poate fi utilizat ca atare, prin împrăștiere pe sol și încorporare imediată, sau prelucrat în prese sub formă de ghivece de flori groase de 1 cm care să intre fest în cele de plastic sau ceramică. Astfel plantele crescute în aceste ghivece nu mai au nevoie nici de fertilizare suplimentară, nici de completarea pământului din ghiveci, căci va fi consumat ghiveciul interior din biohumus. Se mai poate prepara soluție apoasă de humus de râme prin dizolvarea biohumusului final în apă. De regulă prețul acestei soluții este de 10 ori mai mare decât al biohumusului brut. Soluția se poate comercializa în recipienți de plastic de 1 – 5 litri iar biohumusul solid în saci de 10 – 20 kg. Administrat la sol la legumele din sere sau solarii în cantități normale, 3 – 10 l soluție/ha prin fertigație (in apa de irigare prin picurare) sau 50 – 100 kg biohumus solid/ha prin împrăștiere și încorporare, acesta poate duce chiar la dublarea producției, și nu are contraindicații. Astfel se elimină îngrășămintele chimice și deci legumele sunt mult mai sănătoase și mai gustoase, ecologice din acest punct de vedere.
Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea
Ghidul fermierilor mici și mijlocii:
– vol. 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole – ediția 2020,
– vol. 2 – Viticultură și vinificație – ediția 2021,
– vol. 3 – Pomicultură – ediția 2022
– vol. 4 – Zootehnie – ediția 2023
Telefon: 0765 622 623 – luni – vineri între orele 08.30 – 16.00, sau – 0764 471 206 – permanent
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, pe pământ – căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, cu câteva zile înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi.
Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Aștept cu deosebit interes propunerile, sugestiile dumneavoastră, stimați cititori, fermieri, și despre alte subiecte de interes în activitatea cotidiană din ferma, gospodăria dumneavoastră căci:
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI
