Goana după senzațional este păguboasă.
Ut sementem faceris, ita mete!
Ceea ce semeni, aceea culegi – spune vechea maximă în limba latină din subtitlul de mai sus, numai că acum, în agricultură, aceasta și-a pierdut complet sensul istoric.
Nu știu cum se face că noi românii apreciem mai mult și dăm credit mai mare persoanelor și lucrurilor străine în detrimentul celor autohtone, care de cele mai multe ori, se dovedesc superioare celor din import, sunt mai bine adaptate condițiilor locale de mediu, răspund mai bine cerințelor noastre și nu sunt cu nimic inferioare celor străine, nici chiar ca nivel de producție. Cu siguranță produsele românești, mă refer la cele agricole și agroalimentare, sunt mai gustoase și mai ales mult mai sănătoase decât cele din import. Se pare că este vorba de un cosmopolitism prost înțeles, care, nu de puține ori ne-a făcut mai mult rău decât bine. Cu mai multe zeci de ani în urmă în cultura orezului, americanii au produs o adevărată revoluție prin crearea unor soiuri înalt-productive, iar India, țară care avea de pe atunci de hrănit mai bine de un miliard de guri, a procedat la inlocuirea seminței proprii cu cea americană și imediat a avut de furcă cu o avalanșă de probleme în ceea ce privește mai ales protecția fitosanitară a culturilor, căci soiurile americane s-au dovedit a fi prea puțin rezistente la agenții patogeni specifici locului, și producțiile în loc să fie mai mari au fost cu mult mai mici și de calitate inferioară celor de până atunci. Așa că, după ce făcuseră un uriaș efort financiar ca să introducă sămânța americană, au fost nevoiți să facă altul, cel puțin la fel de mare, pentru protecția fitosanitară a culturilor, ca în final să se întoarcă la soiurile autohtone, desigur după un timp nu tocmai scurt și cu alte eforturi financiare considerabile. Și noi am trecut printr-un astel de necaz, însă mult mai puțin costisitor; cu plantațiile de păr înființate cu puieți importați din Bulgaria și infectați cu cancer bacterian, dar la noi problema a fost sesizată imediat și remediată prompt. Asta, dacă nu ținem cont de adevăratele dezastre din agricultură produse după 1990 și ale căror efecte le vedem bine și astăzi. În ceea ce privește oferta de semințe românești, aceasta este încă și mare și diversificată și valoroasă din toate punctele de vedere. Vă veți întreba: cum se face că hibrizii americami de porumb se cultivă la scară mare și cu foarte bune rezultate de mulți, foarte mulți ani, la noi? Răspunsul este simplu și pe deplin lămuritor: căci aceștia au numai baza genetică americană, în rest au fost adaptați și produși la noi. Nu același lucru se poate spune să zicem despre semințele de legume, căci unii comercianții de-ai noștrii de astfel de semințe, au adus în țară, și au luat cu ele ochii producătorilor, multe soiuri și mulți hibrizi care au pătruns ușor pe piață, ce să facem… stână fără câini și… țară fără stăpâni ADEVĂRAȚI, și au eliminat pe cele autohtone fiindcă erau mai aspectoase. Așa se face că acum cumpărăm tomate, castraveți și alte legume cu gust și aspect de plastic, dar mai deloc apetisante. Și zootehnia a suferit de aceasta căci se ajunsese până acolo încât se creșteau rase și hibrizi (linii sintetice) de porc a căror carne trebuia prăjită cu ulei în tigaie, căci nu mai conținea pic de grăsime, dar, ce să vezi, aveau un consum mai redus de furaje pe kilogramul de spor în greutate, lăsând impresia, de altfel sustinută contabil, dar numai contabil, că sunt mult mai rentabili. Când s-a văzut însă că această carne, și nu numai ea, afectează sănătatea, s-a reluat creșterea raselor autohtone ca Mangalița, Basna sau Rușețu. S-a încercat și cu ovinele, dar ciobanii noșri, adevărații crescători de oi, nu s-au lăsat păcăliti. Aceasta este singura specie care rezistă valului de ,,mondializare, globalizare, europenizare”. La bovine, Sura de Stepă românească are cea mai gustoasă carne, este întrecută doar de celebra vacă japoneză Kobe, preferată de o anume față politică subțire, dar aceasta este în bună măsură artficială sau artficializată. Se spune că în prima jumătate a secolului trecut negustori de vite cu nas subțire și clientelă de elită, cumpărau, desigur la prețuri mai mari, vaci românești din rasa Sură de Stepă, iar prelucrătorii și consumatorii avuți de acum, preferă carnea de porc din rasa Mangalița, deoarece are un conținut mult mai redus de colesterol rău – LDL – decât celebrele rase și linii sintetice socotite până acum foarte valoroase. Erau considerate valoroase doar socotind strict matematic, contabil, și ignorând aproape total aspectele legate de efectul asupra sănătății consumatorilor. Se pare că locuitorii statelor puternic industrializate, care sunt și consumatorii principali de tot felul de produse, inclusiv cele agro-alimentare, s-au trezit acum și stimulează tot mai puternic agricultura ecologică; unii o numesc bio. Și se mulțumesc cu producții mai mici dar mult mai sănătoase pentru oameni, însă nu au condițiile naturale atât de favorabile cum le aven noi. Toate produsele românești, mai ales cele ecologice, sunt net superioare celor occidentale și ar fi bine să nu ne mai lăsăm păcăliți de reclamele țipătoare făcute de aceștia produselor lor obținute cu tehnologii intensive, industriale. Să nu ratăm și acum oportunitățile apărute începând cu anul 1991 din acest punct de vedere. Ar fi păcat, mare păcat, și țineți minte: „găina vecinului nu-i niciodată mai curcă decât a noastră”.
Împingeți-mă în prăpastie, poate învăț să zbor. Ion VELICAN
Totodată, nu semănați densități mari, căci pe acestea nu le puteți susține agrotehnic și iar veți avea rezultate slabe și cheltuieli grase, ceea ce desigur nu este de loc bine. Țineți minte „desul umple fesul, rarul umple carul”. Dacă totuși ați semănat des, procedați neapărat la rărit când prășiți, chiar de la prima prașilă manuală. Plantele au capacitatea de a-și regla producția în funcție de densitate și alți factori, dar cu efecte negative în cazul densităților mari, mai ales asupra calității acesteia. Nu vă zgârciți la încă puțină cheltuială pentru ierbicidarea culturilor, mai ales a cerealelor păioase, căci eliminarea buruienilor înseamnă apă și deci hrană suplimentară și mai ușor accesibilă plantelor de cultură, deci producție suplimentară. Nu vă lăsați păcăliți de faptul că aparent lanurile dumneavoastră nu au buruieni, căci acestea sunt fie ascunse sub frunzele plantelor de cultură, fie acum sunt mai mici, dar imediat ce trece momentul optim pentru aplicarea ierbicidelor, împăierea la cerealele păioase și opt frunze adevărate la porumb, acestea se dezvoltă puternic, recuperând întârzierea. Cu vreo câteva zeci de ani în urmă, mulți cultivatori de in au fost păcăliți de rapița sălbatică din aceste culturi, deoarece în fenofaza de brădișor în care inul suporta erbicidele cu care se combătea această buruiană cu frunza lată, avea și ea același aspect, de brădișor, inducând observatorilor, mai ales celor care stabileau agrotehnica din șaretă, impresia de lan curat de buruieni și predispoziția să nu mai ierbicideze culturile, pentru a reduce costurile. Când plantele de in deveneau sensibile la ierbicide, buruienile se dezlănțuiau și astfel dijmuiau puternic producțiile. Mai puteți crede acum că plantele sunt proaste, fără rațiune? Eu nu! Vă recomand cu totală încredere ierbicidele românești, căci au spectru de combatere larg, care cuprinde principalele buruieni din lanurile noastre. Dacă în lanuri aveți însă și buruieni problemă precum costreiul, iarba vântului, volbura și altele, cereți comercianților produsele specifice și aplicați-le pe toate respectând întocmai indicațiile fabricantului înscrise pe ambalaje. Folosiți 200 – 250 l soluție / ha în care puteți dizolva și maximum 10 kg de uree, nu mai mult, și nu alte sortimente de îngrășăminte chimice granulate, căci sunt toxice pentru plante și le faceți, și vă faceți, mai mult rău decât bine. Desigur ar fi de dorit să aplicați îngrășăminte foliare. Intrați la ierbicidarea cerealelor păioase numai pe vreme caldă, după ce s-a ridicat roua de pe plante, pentru a evita strivirea lor de roțile utilajelor și nu stropiți culturile dacă temperatura aerului depășește 250 C căci le opăriți, fenomen similar cu dușul sau băutul apei reci când ești transpirat de efort.
Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea
Ghidul fermierilor mici și mijlocii:
- 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole – ediția 2020,
- 2 – Viticultură și vinificație – ediția 2021,
- 3 – Pomicultură – ediția 2022
- 4 – Zootehnie – ediția 2023
Telefon: 0764 471 206 – permanent
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, pe pământ – căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar:
Cu câteva zile înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele pe care le veți folosi.
Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e… nimic nu e!
Aștept cu deosebit interes propunerile, sugestiile dumneavoastră, stimați cititori, fermieri, și despre alte subiecte de interes în activitatea cotidiană din ferma, gospodăria dumneavoastră căci:
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine către tine apoi…
Ing. Ion VELICI
