Goana după senzațional este păguboasă
Nu știu cum se face că noi românii apreciem mai mult și dăm credit mai mare persoanelor și lucrurilor străine în detrimentul celor autohtone, care de cele mai multe ori se dovedesc superioare celor din import, sunt mai bine adaptate condițiilor locale de mediu, răspund mai bine cerințelor noastre și nu sunt inferioare celor străine nici chiar ca nivel de producție. Se pare că este vorba de un cosmopolitism prost înțeles care nu de puține ori ne-a făcut mai mult rău decât bine. Cu zeci de ani în urmă în cultura orezului americanii au produs o adevărată revoluție prin crearea unor soiuri înalt productive, iar India, țară care avea de pe atunci de hrănit mai bine de un miliard de guri, a procedat la înlocuirea seminței proprii cu cea americană și imediat a avut de furcă cu o avalanșă de probleme în ceea ce privește mai ales protecția fitosanitară a culturilor căci soiurile americane s-au dovedit a fi prea puțin rezistente la agenții patogeni specifici, și producțiile în loc să fie mai mari au fost cu mult mai mici și de calitate inferioară celor de până atunci. Așa că după ce făcuseră un uriaș efort financiar ca să introducă sămânța americană au fost nevoiți să facă altul cel puțin la fel de mare pentru protecția fitosanitară a culturilor ca în final să se întoarcă la soiurile autohtone, desigur după un timp nu tocmai scurt și cu alte eforturi financiare. Și noi am trecut printr-un astfel de necaz, însă mult mai puțin costisitor, cu plantațiile de păr înființate cu puieți importați din Bulgaria și infectați cu cancer bacterian, dar la noi problema a fost sesizată imediat și remediată prompt. Asta dacă nu ținem cont de adevăratele dezastre din agricultură produse după 1990 și ale căror efecte le vedem bine și astăzi. În ceea ce privește oferta de semințe românești aceasta este încă și mare și diversificată și valoroasă din toate punctele de vedere. Vă veți întreba cum se face că hibrizii americani de porumb se cultivă cu foarte bune rezultate de mulți, foarte mulți ani, la noi. Răspunsul este simplu și pe deplin lămuritor, căci aceștia au numai baza genetică americană în rest au fost adaptați și produși la noi. Nu același lucru se poate spune să zicem despre semințele de legume, căci onor comercianții noștri de astfel de semințe au adus în țară, și au luat cu ele ochii producătorilor, multe soiuri și mulți hibrizi care au pătruns ușor pe piață și au eliminat pe cele autohtone fiindcă erau mai aspectuoase. Așa se face că acum cumpărăm tomate, castraveți și alte legume cu gust și aspect de plastic, dar mai deloc apetisante. Și zootehnia a suferit de aceasta căci se ajunse până acolo încât se creșteau rase și hibrizi (linii sintetice) de porc a căror carne trebuia prăjită cu ulei în tigaie căci nu mai conținea pic de grăsime, dar, ce să vezi, aveau un consum mai redus de furaje pe kilogramul de spor, lăsând impresia, de altfel susținută contabil, dar numai contabil, că sunt mult mai rentabili. Când s-a văzut însă că această carne, și nu numai ea, afectează sănătatea s-a reluat creșterea raselor autohtone ca Mangalița, Basna sau Rușețu. S-a încercat și cu ovinele, dar ciobanii noștri, adevărații crescători de oi, nu s-au lăsat păcăliți. Aceasta este singura specie care rezistă valului de ,,mondializare”. La bovine, Sura de stepă românească are cea mai gustoasă carne, este întrecută doar de celebra vacă japoneză Kobe, preferată de o anume față politică subțire, dar aceasta este în bună măsură artificială sau artificializată. Se spune că în secolul trecut negustori de vite cu nas subțire și clientelă de elită cumpărau, desigur la prețuri mai mari, vaci românești din rasa Sură de Stepă, iar prelucrătorii și consumatorii avuți de acum preferă carnea de porc din rasa Mangalița deoarece are un conținut mult mai redus de colesterol decât celebrele rase și linii sintetice socotite până acum foarte valoroase. Erau considerate valoroase doar socotind strict matematic și ignorând aproape total aspectele legate de efectul asupra sănătății consumatorilor. Se pare că locuitorii statelor puternic industrializate, care sunt și consumatorii principali de tot felul de produse, inclusiv cele agro-alimentare, s-au trezit și acum și stimulează tot mai puternic agricultura ecologică, unii o numesc bio. Și se mulțumesc cu producții mai mici, dar mult mai sănătoase pentru oameni, însă nu au condițiile naturale atât de favorabile cum le avem noi. Toate produsele românești, mai ales cele ecologice, sunt net superioare celor occidentale și ar fi bine să nu ne mai lăsăm păcăliți de reclamele țipătoare făcute de aceștia produselor lor obținute cu tehnologii intensive, industriale. Să nu ratăm oportunitățile apărute începând cu anul 1991. Ar fi păcat, mare păcat și țineți minte:„găina vecinului nu-i totdeauna curcă”.Totodată, nu semănați densități mari căci acestea nu le puteți susține agrotehnic și iar veți avea rezultate slabe și cheltuieli grase, ceea ce desigur nu este de loc bine. Țineți minte „desul umple fesul, rarul umple carul”. Dacă totuși ați semănat des procedați neapărat la rărit când prășiți, chiar de la prima prașilă manuală. Plantele au capacitatea de a-și regla producția în funcție de densitate și alți factori, dar cu efecte negative, în cazul densităților mari, asupra calității acesteia. Nu vă zgârciți la încă puțină cheltuială pentru ierbicidarea culturilor, mai ales a cerealelor păioase, căci eliminarea buruienilor înseamnă hrană suplimentară și mai ușor accesibilă plantelor de cultură, deci producție suplimentară. Nu vă lăsați păcăliți de faptul că aparent lanurile dumneavoastră nu au buruieni căci acestea sunt fie ascunse sub frunzele plantelor de cultură, fie acum sunt mai mici, dar imediat ce trece momentul optim pentru aplicarea ierbicidelor, împăierea la cerealele păioase și opt frunze adevărate la porumb, acestea se dezvoltă puternic. Cu vreo câteva zeci de ani în urmă mulți cultivatori de in au fost păcăliți de rapița sălbatică din aceste culturi, deoarece în fenefaza de brădișor în care inul suporta ierbicidele cu care se combătea această buruiană cu frunza lată avea și ea același aspect, de brădișor, inducând observatorilor impresia de lan curat de buruieni și predispoziția să nu mai ierbicideze culturile, pentru a reduce costurile. Când plantele de in deveneau sensibile la ierbicide buruienile se dezlănțuiau și astfel dijmuiau puternic producțiile. Mai puteți crede acum că plantele sunt proaste, fără rațiune? Eu nu! Vă recomand cu totală încredere ierbicidele românești căci au spectru de combatere larg, care cuprinde principalele buruieni din lanurile noastre. Dacă în lanuri aveți însă și buruieni problemă precum costreiul, iarba vântului și altele cereți comercianților produsele specifice și aplicațiile pe toate respectând întocmai indicațiile fabricantului înscrise pe ambalaje. Folosiți 200 – 250 l apă / ha în care puteți dizolva și maximum 10 kg uree, nu mai mult, și nici alte sortimente de îngrășăminte chimice granulate căci sunt toxice pentru plante și le faceți, și vă faceți, mai mult rău decât bine. Desigur ar fi de dorit să aplicați îngrășăminte foliare. Intrați la ierbicidarea cerealelor păioase numai pe vreme caldă, după ce s-a ridicat roua de pe plante pentru a nu fi strivite de roțile utilajelor și nu stropiți culturile dacă temperatura aerului depășește 250 C căci le opăriți.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI
