4 – Căpșunul – 1
1 – Importanța culturii.
Între speciile pomicole căpșunul are o importanță deosebită căci alături de cireș este printre primele fructe proaspete care apar, chiar din mai – iunie, și mai poate fi cultivat și protejat, sub tunele de polietilenă, în răsadnițe, solarii sau sere. Este foarte precoce, poate produce fructe chiar din primul an de plantare dacă aceasta a avut loc în luna iulie. Fructele conțin multă vitamina C și alte substanțe hrănitoare pe care nu le puteți obține din alte fructe sau legume proaspete așa de timpuriu. Se consumă proaspete, congelate sau prelucrate în sirop, gem, peltea, lichior și alte produse, după fantezia gospodinelor. Copii mici și unele persoane pot avea manifestări de intoleranță, urticarie etc, dacă vor consuma cantități mari din aceste fructe, așa că trebuie consumate cu mult discernământ.
2 – Particularități biologice. Ca plantă de cultură căpșunul s-a format în condiții de pădure, la umbră, pe sol reavăn și bogat în materii organice și ca urmare are un sistem radicular fasciculat, aproape fibros, nu prea adânc, până pe la 50 cm cu majoritatea în primii 25 cm. Primăvara devreme rădăcinile încep să crească înaintea părților aeriene și după 3 – 5 ani volumul lor se reduce, deoarece ramificațiile laterale mor. Tulpina de 10 – 15 cm este parțial îngropată în pământ, rizom scurt din care se dezvoltă rădăcinile, iar din părțile aeriene anual se produc 1 – 8 ramificații de 1,5 – 2 cm din care se dezvoltă rozete de frunze cu un mugure de rod la vârf. Căpșunul este o plantă permanent verde, sempervirens, ale cărui frunze bătrâne nu cad fiziologic, ci din cauza degerării peste iarnă, secetei etc. Din mugurii laterali se dezvoltă filamente, stolonii, de 30 – 50 cm, uneori pot ajunge la 100 cm, lungime și din mugurii de pe aceștia la contactul cu solul se emit rădăcini, iar aerian noi tulpini astfel că iau naștere noi plante. Plantele tinere se deosebesc de plantele mamă prin aceea că au frunzele de culoare verde deschis, în timp ce frunzele plantei mamă sunt verde – cenușiu. Ele se pot detașa de planta mamă numai după ce s-au înrădăcinat bine. La vârful ramificațiilor se află muguri floriferi din care apar pedunculi florali cu inflorescențe ramificate de regulă până la rangul 3 și mai rar până la rangul 4 – 5. Florile sunt formate din 5 sepale, 5 petale, 20 – 25 stamine și un număr variabil de pistile (organul femel al florii). La unele soiuri înfloritul se produce o singură dată pe an, primăvara și durează 20 – 30 de zile, altele înfloresc de două ori pe an (soiuri remontante) o dată primăvara și apoi toamna (durează cca 15 zile), iar alte soiuri au înflorire continuă care poate dura 150 – 190 de zile. Polenizarea se face cu ajutorul vântului și insectelor. Fructul – căpșuna –este bacă dezvoltată din receptaculul floral prin îngroșare și înroșire. De la înflorit până la coacere durează 25 – 30 de zile ceea ce înseamnă că de la pornirea în vegetație până la coacere trec aproximativ 40 – 45 de zile.
3 – Cerințele față de mediu se limitează la câțiva factori căci această plantă are o mare capacitate de adaptare la mediu. Temperaturile extreme pot influența negativ asupra părților aeriene, dar și a rădăcinilor căci sunt superficiale. Datorită sistemului foliar rozetă gerul moderat nu produce daune mai ales dacă solul este și acoperit cu zăpadă. În schimb canicula poate distruge rădăcinile căci acestea sunt superficiale. Iarna suportă bine -15 – -250C, iar primăvara soiurile cu inflorescențe scurte, adăpostite sub frunze nu vor fi afectate de înghețurile târzii. Lumina directă și intensă este mai puțin utilă căpșunului decât semiumbra. Umbrirea puternică și permanentă are influență negativă asupra recoltei și chiar și asupra plantei în sine. Față de sol căpșunul este pretențios preferând solurile aerate, ușoare, bogate, cu pH-ul acid (5,5 – 6,5) și bine aprovizionate cu apă. Astfel cele mai bune terenuri sunt cele nisipo-lutoase din lunci și prima terasă a râurilor. Căpșunul este iubitor de apă cultura sa aflând condiții optime în zonele cu 500 – 900 mm precipitații anual. Căpșunul are o slabă rezistență la secetă, dar și excesul de apă poate duce la pieirea plantelor. Deficitul de apă poate fi contracarat prin irigații sau mulcit cu paie sau folii de polietilenă. Nu recomandăm utilizarea fânului pentru mulcit, deoarece în compunerea acestuia se află multe semințe de plante care pot ridica gradul de îmburuienare a terenului, iar fâșiile de polietilenă trebuie folosite ponderat, deoarece ele conduc la supraîncălzirea și asfixierea solului. În Gorj cel mai favorabil areal se află în zona submontană de la Polovragi la Bumbești Jiu, dar practic nu trebuie să lipsească din nicio grădină.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion Velici
