3 – Alunul – 4
7 – Întreținerea plantației – se poate face ca ogor negru lucrat care presupune o arătură de toamnă, înainte de căderea frunzelor la 15 – 18 cm adâncime și mai multe prașile în perioada de vegetație. Nu o recomandăm căci este costisitoare. Mai este ogorul negru ierbicidat care, de asemennea, este costisitor, iar pe deasupra este și poluant. Ierbicidarea se face desigur cu Roundup, Glifosan, Glifotim sau alt produs pe bază de glifosat ca substanță activă. Aceasta se face când buruienile sunt bine dezvoltate, pe timp calm, fără vânt și cu grijă ca produsul folosit să nu ajungă pe frunzele alunului. După ierbicidare nu se intervine asupra buruienilor timp de 4 săptămâni ca substanța activă să se transloce și în rădăcini. Astfel succesul este asigurat. Nici această metodă nu o recomandăm fiind, de asemenea, costisitoare. Se poate aplica ogorul negru cu culturi fertilizanți verzi care presupune lucrarea agrotehnică a intervalului dintre rânduri și cultivarea repetată a acestuia cu plante care se toacă și se încorporează în sol ca fertilizant verde. Se recomandă secara, orzul, mazărea sau lupinul. Este o metodă foarte bună, ecologică dar costisitoaare și ea. Ogorul negru cultivat agricol presupune lucrarea anuală a intervalurilor și cultivarea acestora cu fasole boabe, mazăre, cartofi etc. astfel se recuperează o bună parte din cheltuieli, dar poate fi aplicată doar pe terenurile pretabile la aceasta. Cultura plantelor furajere pentru fân sau pășunat este cea mai recomandabilă căci presupune cultivarea intervalelor cu amestecuri de graminee și leguminoase specifice pășunatului sau pentru fân. Înființarea acestora se face inițial și poate fi întreținută prin supraînsămânțări. Toate cheltuielile ocazionate de aceasta sunt suportate de furaje și nu de alun. Se va evita utilizarea lucernei (provocă deficitul de apă în plantație) sau trifoiul roșu căci atrage bondarii pentru nectar și șoarecii de câmp pentru bondari, iar aceștia pot roade rădăcinile sau coletele alunului. Prin pășunat nu se afectează plantele de alun căci animalele domestice nu le preferă pe acestea. Este cea mai bună metodă de întreținere a acestor plantații și poate fi aplicată indiferent de mărimea ei. O recomandăm cu toată convingerea.
8 – Fertilizarea alunului nu constituie o grijă deosebită pentru fermieri căci acesta nu este mare consumator de elemente nutritive (are doar origine sălbatică), iar soiurile de Corylus avellana trăiesc în simbioză pe rădăcini cu ciuperci ascomicete din genul Tuber care le îmbunătățesc absorbția substanțelor nutritive mai puțin mobile (fosforul de exemplu) și măresc plantei toleranța la aciditate, alcalinitate sau reduc absorbția substanțelor nocive din sol. Până la intrarea pe rod este chiar bine să se administreze doze moderate de azot. După intrarea pe rod se reduc dozele de azot și se poate administra fosfor, potasiu și bor. Când plantele au atins volumul maxim al coroanei se impune administrarea de azot fosfor și potasiu pentru susținerea unui nivel ridicat al recoltei. Toamna poate fi administrat gunoi de grajd bine compostat (20 – 30 to / ha) și încorpora în sol. Fertilizanții chimici pot fi aplicați la sol, foliar sau prin apa de irigare (acolo unde este nevoie de irigații).
9 – Irigarea – se impune în plantațiile comerciale din zonele cu precipitații mai mici de 700 mm anual, deoarece alunul are o înrădăcinare superficială și poate fi afectat de secetă, mai ales în faza de creștere. Apa poate fi aplicată prin microaspersiune (cu aspersoare mici pe sub coroana pomilor), pe brazde bilaterale, inundare pe toată suprafața sau prin picurare pe terenul de sub proiecția coroanei. Alegerea uneia sau a alteia din aceste metode depinde de configurația terenului, volumul sursei de apă, condițiile materiale pentru amenajare sau a modului de întreținere a plantației curată de buruieni. În Gorj practic nu se impune irigarea decât dacă aceasta este foarte lesne de realizat, deoarece precipitațiile anuale depășesc limita de 700 mm anual.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
