Agricultura pe înţelesul tuturor / Arbuștii fructiferi

422

2– Agrișul – 2
6 – Înființarea plantațiilor presupune tehnologia generală de pregătire (descrisă la afin) și plantarea după scheme adecvate agrișului. Agrișul poate fi plantat de toamna (după căderea frunzelor) până primăvara la umflarea mugurilor dacă permit condițiile climatice (temperatura aerului trebuie să fie peste 0 grC). Terenul trebuie să fie bine desfundat, fertilizat cu 60 – 70 to gunoi de grajd bine compostat / ha și tratat cu un insecticid de sol.
Schema de plantare – presupune distanțe de plantare de 2,5 – 3 m între rânduri și 1,2 – 1,5 m între plante pe rând în plantațiile comerciale și 1,5 m între rânduri cu 0,7 m pe rând în grădinile familiale. Gropile trebuie să fie de 40 / 40 / 40 cm, iar tehnologia de plantare este cea specifică tuturor arbuștilor fructiferi și a fost detaliată în articolul despre afin.
Conducerea cea mai obișnuită este sub formă de tufă, deoarece cea pe trunchi solicită susținere cu tutori sau spalieri.
7 – Întreținerea plantației se face prin 5 – 6 prașile manuale sau cu ierbicide ca Simazine 2 – 5 kg / ha, Gesatop 2 – 5 kg / ha, Devrinol 8 kg / ha.
8 – Fertilizarea presupune administarea anual a 15 to gunoi bine compostat / ha, aplicate toamna și încorporate sau a unor cantități moderate de fertilizanți chimici.
9 – Tăierile se execută astfel: Tăierile de formare: la plantare când 3 – 4 lăstari bine dezvoltați și amplasați se scurtează la 20 cm; în primăvara anului II când 3 – 4 ramuri de schelet crescute în anul anterior se reduc la 1/3 – 1/4 din lungime, din lăstarii acestui an se aleg și se mențin doar 3 – 4, cei mai dezvoltați și bine plasați, iar în primăvara anului III elementele crescute din primul an nu se mai scurtează, elementele din anul II se reduc la 1/3 – 1/4 din lungime și se procedează la fel ca în vara anului II cu lăstarii din acest an alegând și menținând doar 3 – 4, cei mai dezvoltați și bine plasați. În primăvara anului IV se lasă nescurtate elementele din anul I și II și se scurtează la 1/3 – 1/4 din lungime cele din anul III. În cursul verii se aleg și rețin alți 3 – 4 lăstari anuali după aceleași criterii ca în anii anteriori. În anii următori acestea sunt și tăieri de rodire și se extrag din tufă ramurile rupte, bolnave, de prisos, iar creșterile laterale de schelet se scurtează la 20 – 25 cm și dintre lăstarii crescuți la colet se aleg 3 – 4 și se scurtează la 3 – 4 muguri. De asemenea, se extrag din tufă formațiunile mai vechi de 6 – 7 ani. Agrișul condus pe trunchi se taie după același criteriu, dar se scurtează mai mult pentru a obține creșteri anuale de cel puțin 30 cm lungime.
10 – Protecția fitosanitară este cea specifică coacăzului căci agrișul nu are boli și dăunători proprii și va fi descrisă în articolul respectiv.
11 – Recoltarea începe în luna mai pentru fructe verzi de consum culinar. Pentru consum proaspăt, prelucrare în suc, vin, recoltarea se face la coacerea deplină, dar când fructele sunt încă tari, au pielița transparentă, pulpa moale, cu gust, aromă și suculență specifice soiului. La coacerea parțială, când semințele nu s-au întărit încâ, se poate recolta mecanic și se folosește pentru compot și marmeladă. Fructele supracoapte se folosesc numai pentru vin. Recoltarea trebuie făcută dimineața după ce se ridică roua sau spre seară, pe răcoare. Este recomandabil ca simultan să se facă și sortarea. Fructele se recoltează cu codițe, în ambalaje de 0,5 – 3 kg și se depozitează în încăperi răcoroase sau depozite la – 0,5 sau -1,0 gr C și umiditate de 85 – 90 % când se pot păstra până la 8 săptămâni. Cele mai valoroase sunt soiurile cu fructe foarte mari, glabre, gust dulce, aromate și cu semințe mici.

alun3 – Alunul – 1
Alunul se cultivă de peste 2000 de ani, mai întâi în zona Mării Negre (Turcia de azi) de unde s-a extins în sudul Europei și abia, în secolul 18, a ajuns și în America. Acum la nivel mondial se cultivă peste 600.000 ha dar cererea de aceste fructe nu este acoperită nici măcar la nivel de o treime. Iată deci o foarte bună oportunitate economică. Producția mondială de alune oscilează în jurul a 700.000 to din care aproape jumătate se produce în Turcia urmată de Italia, Spania, Grecia, Franța etc. La noi se cultivau sporadic, pe la mănăstiri și conce boierești, înainte de 1900, mai întâi soiuri germane și italiene, apoi au apărut pepiniere la Aiud, Buzău, Fălticeni, Vâlcea și s-au creat chiar și soiuri românești. După 1960 au apărut primele plantații comerciale de 1 – 20 ha care au intrat în paragină, ca de altfel toată agricultura performantă, după 1990 și multe au fost chiar defrișate !!!!!
1 – Importanța culturii rezidă în aspectul ornamental, utilizarea rădăcinilor (pentru inoculare și creștere a trufelor, cele mai valoroase ciuperci comestibile), a tulpinilor pentru producerea de cărbune pentru grafie, dar mai ales a fructelor, alunele, al căror sâmbure este foarte bogat în grăsimi alimentare ce pot fi consumate în cantități nelimitate fără efecte nedorite. De altfel alunele sunt singurele fructe oleaginoase care pot fi consumate fără restricții, rolul lor fiind extrem de benefic pentru organism. Sâmburii de alune conțin vitaminele A, complex B, C, E, K și PP, săruri minerale cu fosfor, calciu, fier, magneziu, mangan etc care mențin tonusul muscular la tineri și sportivi, stimulează activitatea tractului digestiv, a ficatului, a ochilor și a pielii. Sunt foarte indicați pentru diabetici, vegetarieni, tuberculoși sau pentru combaterea neurasteniei, a tulburărilor de menopauză, a impotenței, a nefritelor, a litiazei urinare. Uleiul de alune combate tenia, se folosește în ceasornicărie, săpunuri, pictură, iar turtele pentru preparat halva, ciocolată. Laptele de alune, extras din fructele necoapte, este folosit în industria medicamentelor. Ceaiul de frunze de alun are rol hemostatic (oprește hemoragiile), infuzia de muguri este bună în bolile de plămâni, astm, silicoză, hepatită, iar băile cu frunze de alun tratează varicele. Coaja tulpinii de alun conține taninuri și se folosește și drept colorant natural (galben) în industria pielăriei. Să mai adăugăm faptul că fructele în coajă pot fi păstrate în condiții ușor de realizat în orice gospodărie timp de doi ani, fără riscul de a se deprecia, iar sâmburii pot fi păstrați ca atare, de asemenea, în condiții necostisitoare, timp de peste un an fără a se altera. De asemenea, tehnologia ușoară de cultură, sistemul radicular puternic dezvoltat care fixează solul pe pante, drajonarea puternic, longevitatea în exploatare de peste 100 de ani și faptul că este o bună plantă meliferă sunt argumente foarte solide în favoarea acestei culturi. Putem completa și faptul că decojirea fructelor nu necesită utilaje speciale și mai ales se poate face în intervalele de timp când alte culturi sau specii de animale oferă răgaz fermierilor.
2 – Particularitățile biologice: Alunul face parte din familia botanică Betulaceae, genul Corylus cu 9 specii și 20 varietăți, dintre care cele mai valoroase sunt Corylus avellana și Corylus columna.. Este un arbust înalt de 3 – 6 m, cu coroană larg piramidală, frunze mari, colorate în verde sau roșu (alunul ornamental), rădăcină fasciculată puternică, profundă, florile mascule sunt grupate în amenți (mâțișori), iar femele grupate câte 3-6 în glomerule. Fructul este nuculă (alună) care iese sau nu ușor din caliciu la maturitatea deplină. Înfloritul se începe iarna în decembrie – ianuarie, durează până în martie, are loc și polenizarea, dar filamentul polinic așteaptă la intrarea în ovar până la sfârșitul lunii iunie când pătrunde aici și fecundează ovula. Randamentul la rodire (legare, fructificare) este de 15 – 33 %, superior majorității pomilor fructiferi, iar un număr de peste 1.000 fructe pe plantă face cultura rentabilă. Maturarea fructelor are loc în august – septembrie. Producția de fructe în coajă variază între 1.600 – 3.500 kg / ha, iar randamentul în miez între 33 – 55 % funcție de soi și tehnologie. Planta poate fi condusă pe monotulpină, (trunchi) sau tufă cu tulpini multiple.
3 – Cerințele față de mediu. Solul cel mai potrivit este de la nisipo – lutos la luto – argilos, deci alunul nu prea este pretențios la sol, dar gleizarea accentuată scade productivitatea culturii, iar drenajul redus îngreunează dezvoltarea rădăcinilor. Apa freatică trebuie să fie între 1,5 – 4 m, pH-ul între 6,0 – 7,8, iar conținutul de calcar sub 12 %. Apa este foarte necesară alunului și de aceea în zonele cu precipitații sub 700 mm anual se impune irigarea culturii, iar acolo unde precipitațiile depășesc 1.200 mm anual nu trebuie cultivat. Cele mai bune zone de cultură sunt cele cu umiditate relativă a aerului de 70 – 80 %. Temperatura medie anuală trebuie să fie de 10 – 16 gr C. În repaus vegetativ suportă bine temperaturi de -18 grC, după înflorire florile femele pot suporta și -160C, dar în timpul înfloritului pot fi distruse de -8 grC. Lumina are rol important în reușita culturii. Durata insolației este cuprinsă între 1.945 și 2.295 ore anual. Alunul pretinde insolație redusă și de aceea preferă terenurile cu expoziție nordică. Densitatea prea mare în plantație induce umbrirea, ceea ce poate reduce recolta.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion Velici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here