9 – Lămâiul de apartament – 3
Înființarea plantației este o problemă falsă, deoarece “plantația” presupune cel mult câteva vase cu lămâi întrucât această plantă nu se poate cultiva la noi decât în spații protejate, iar tehnologia de cultură presupune transplantarea anuală a plantelor până la intrarea pe rod și după 3 – 4 ani de la intrarea pe rod până la vârsta de 12 – 15 ani și abia apoi încetează. La plantarea în vasele de vegetație, de preferință primăvara, dar nu obligatoriu, oricare ar fi vârsta plantelor, introducerea plantelor în noul sol se face numai până la nivelul la care au fost plantele în vechea locație, nici mai adânc – nici mai superficial. Pe fundul noului vas (care trebuie să fie găurit) se depun fragmente de țiglă, cărămidă arsă pentru protejarea orificiilor și un strat de pietriș gros de 2 – 3 cm pentru a facilita drenarea apei de udare și schimbul de gaze între rădăcini și mediul înconjurător. Peste pietriș se pune un strat de amestec de pământ de țelină – două părți + mraniță – o parte + nisip de râu – o parte și apoi se pozează planta cu balotul de pământ din jurul rădăcinilor intact. În jurul acestuia se presară și presează același amestec până la suprafața balotului. La suprafața balotului se poate presăra un strat subțire de mraniță pentru a spori fertilitatea solului din ghiveci. După aceea se udă din belșug pentru a facilita contactul intim al rădăcinilor cu noul substrat nutritiv. La transplantare nu se retează rădăcinile aflate la exteriorul balotului pentru a se evita reducerea volumului de micorize. Vasul cu lămâi trebuie să fie pus în tavă, lighean pentru a prelua apa de infiltrație sau chiar a facilita udarea lămâiului prin umplerea sa cu apă ce se va infiltra prin orificii în pământul din vas. Pe parcursul anului, de primăvara până în septembrie, se pot face fertilizări repetate prin eliminarea solului de la suprafața vasului pe o adâncime de 2 – 5 cm ( în funcție de mărimea plantelor și a vasului și înlocuirea lui cu mraniță sau alt amestec nutritiv în care mranița deține ponderea. După această fertilizare se udă abundent. Este mai bine ca transplantarea să se facă primăvara înainte de declanșarea înfloritului masiv. Plantele scoase afară din adăpost pe timpul verii sunt mai viguroase, mai sănătoase, rodesc mai bine și rezistă mai ușor peste iarnă decât cele crescute în spații protejate, fie ele chiar și sere.
Lucrările agrotehnice sunt mai degrabă cele specifice florilor de apartament decât arbuștilor fructiferi. Desigur solul din ghiveci se menține permanent curat de buruieni și la umiditate optimă, dar nu în exces. Pe parcursul anului, până în septembrie, se pot face fertilizări repetate prin eliminarea solului de la suprafața vasului pe o adâncime de 2 – 5 cm (în funcție de mărimea plantelor și a vasului), și înlocuirea lui cu mraniță sau alt amestec nutritiv în care mranița deține ponderea. După această fertilizare se udă abundent. Se poate face fertilizarea și cu soluție nutritivă obținută prim macerarea unui volum de găinaț de pasăre sau balegă proaspătă de vacă timp de 5 – 6 zile în nouă părți de apă și apoi realizarea unei noi diluții de 1 / 9 în apă și udarea lămâiului în ghiveci cu această soluție. În comerț se găsesc numeroase sortimente de fertilizanți sau pot fi folosite produsele pentru cultura mare, dar…este păcat, când ai doar câteva plante. După vârsta de 15 ani când încetează creșterea plantei la suprafața ghiveciului se poate așeza un strat de pietriș, măzăriche, pentru a preveni uscarea solului, formarea crustei sau împrăștierea de stropi la udare. Acest lucru imprimă și un aspect mai plăcut vasului și totodată împiedică și răsărirea altor buruieni din sol. În perioada de vegetație puternică se aplică udări la fiecare 2 – 3 zile și ritmul acestora se diminuează pe măsură ce se intră în iarnă când se aplică o udare la 2 săptămâni sau chiar doar lunar. La udare trebuie avut grijă să nu ajungă apă pe frunzele lămâiului căci le afectează negativ. Udarea se poate face prin stropirea solului cu apă direct sau prin înfigerea în sol a unor bidoane de polietilenă de 1 – 2 litri cărora li s-a perforat dopul cu un ac. Bidoanele se înfig cu tot gâtul în sol (2 – 4 buc în funcție de mărimea vasului) la jumătatea distanței dintre trunchiul plantei și marginea vasului. Periodic se schimbă locul în care se înfig aceste bidoane. Astfel apa pătrunde în sol pe măsură ce a fost extrasă de plantă și înlocuită cu aer, care va intra în bidoane facilitând astfel golirea eșalonată a acestora, pe măsură ce este necesară apă în sol. Nu uitați că apa trebuie să aibă cel puțin temperatura aerului și pentru aceasta apa se păstrează într-o găleată alături de vasul cu lămâi. Apa pentru udat lămâiul trebuie să aibă și un conținut redus de calcar și pentru aceasta în apa din găleată se pun câteva picături de oțet alimentar care reduce concentrația de calciu care se depune la fundul găleții. De aceea nu se folosește toată apa din găleată, ci numai 75 – 80 % din aceasta, restul se aruncă. O lucrare foarte importantă pentru lămâi este acomodarea acestuia cu noile condiții de mediu atât primăvara, la scoaterea acestuia afară, cât și toamna, la retragerea sa la locul de iernat. Orice trecere bruscă în condiții diferite de temperatură și lumină poate afecta negativ planta. Evitați expunerea lămâiului direct la razele soarelui căci se pot provoca arsuri pe frunze și căderea fructelor indiferent de stadiul de creștere al acestora. Lămâiul este decorativ și prin fructele din ramuri și de aceea trebuie să favorizați polenizarea cu ajutorul insectelor, fie prin expunerea sa în spații exterioare, deschise, fie prin deschiderea în timpul zilei a ferestrelor încăperii unde se află, pentru a permite intrarea albinelor. Pentru a realiza și menține o coroană frumoasă, rotundă se rotește săptămânal vasul cu lămâi astfel ca partea opusă luminii să fie și ea iluminată, altfel planta își va strâmba tulpina orientându-se spre lumină. Dacă vasul cu lămâi se expune la fereastră este bine ca aceasta să aibă perdele sau jaluzele. Pe timp răcoros, dacă vasul cu lămâi se așează lângă calorifer, se pune un paravan termoizolant între el și calorifer ca să nu bată căldura direct în plantă. Peste iarnă lămâiul se poate păstra și în beci, pivniță, magazii etc cu o iluminare redusă și temperatură peste 40 grade C. Aici încetează creșterea, dar planta nu moare. Dacă la locul de păstrare lămâiul are suficientă căldură și lumină își poate continua vegetația, înfloritul și maturarea fructelor asigurând astfel permanent familiei fructe proaspete și mai ales sănătoase, ecologice.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion Velici
