Ambrozia – Ambrosia artemisifolia, este o buruiană de carantină căci prin polenul său, produs în cantitate mare, provoacă omului puternică alergie respiratorie, care, în condiții extreme, se poate solda chiar cu moartea pacientului. Aparține familiei botanice Asteraceae și a pătruns în Europa, venind prin anul 1860 din cele două Americi, la aproape două decenii în urma altei „binefaceri” de aici – filoxera. Genul Ambrosia numără peste 40 de specii și subspecii, dintre care cea mai păcătoasă este Ambrosia artemisifolia, o plantă ierboasă anuală, cu tulpină pubescentă (acoperită cu perișori fini), puternic ramificată, înaltă de 50 – 100 cm, dar cu o rădăcină pivotantă puternică, până la 150 cm adâncime. Crește bine pe terenurile părăsite, nelucrate, sărace în materii organice, cu reacție slab alcalină, de la nivelul mării până în zona dealurilor înalte și submontane. Este rezistentă la ger și secetă și poate produce pagube însemnate și culturilor de cereale păioase, porumb, sfeclă de zahăr, rapiță. Frunzele sunt penat-septate, alungite, ascuțite la vârf, dispuse opus la baza tulpinii și altern pe toată planta. Pețiolul frunzelor are aripioare gri-verde-argintiu. Florile sunt mici, unisexuatmonoice, dispuse în inflorescențe spic, alb-cenușiu cele mascule și galben-verzui cele femele. Fructul este o achenă acoperită cu spini care în interior ascunde o sămânță mică, maro, lunguiață, cu vârful ascuțit în formă de săgeată. Planta produce cca 30.000 de semințe și câteva miliarde de grăunciori de polen, începând din luna iulie până în octombrie, când cade prima brumă. Unele persoane pot căpăta alergie și la numai 3 grăunciori de polen/m c de aer, în mod obișnuit cam 30, și pot fi afectate toate personele, chiar de la vârsta de un an în sus. Planta se înmulțește și răspândește numai prin semințe, purtate lesne de vânt căci sunt ușoare, care necesită postmaturare de minim un an, dar își păstrează germinația timp de peste 40 de ani. Se dezvoltă bine pe terenurile virane, părăsite, nelucrate, adiacente drumurilor, căilor ferate, pădurilor, haldelor de steril, zonelor cu construcții noi, râurilor, lacurilor, amenajărilor piscicole, motiv pentru care mai este numită și iarbă de paragină, iarbă de pârloagă, floarea pustei.
Când sfârșește romanul, autorul prolific începe o nouă viață.
Ion VELICAN
Alergia – provocată de ambrozia se manifestă prin strănut repetat, congestie nazală (nas înfundat), rinoree (scurgere nazală apoasă), cefalee (durere de cap), ochi iritați, senzație de mâncărime în gât. Polenul de ambrozia din aerul inhalat agravează astmul pulmonar, provoacă tuse intensă, respirație șuierătoare și brusc, neșteptat, șoc anafilactic și chiar deces prin obturarea căilor respiratorii și colaps vascular ireversibil.
În caz de evoluție a acestor simptome trebuie anunțat imediat medicul de specialitate.
Tratamentul – constă în administrarea de medicamente antihistaminice, AIT – Tratament Imunoterapeutic Alergenic special, subcutnat sau sublingual, pe durata a minimum trei ani. Tratamentul AIT începe cu 2 – 3 săptămâni înainte de declanșarea infloritului ambrozie și se întrerupe odată cu primele brume din toamnă.
Prevenirea – mai presupune și evitarea ieșirii în teren dimineața devreme, când aerul rece are cea mai mare încărcătură cu polen, utilizrea de aparate de aer condiționat prevăzute cu filtre, purtatul măștii pe față, schimbarea imediată, la intrarea în casă, a hainelor cu care s-a ieșit în teren, spălatul pe mâini și față cu apă curată, sau făcut imediat duș, perierea puternică și îmbăierea animalelor de companie, mai ales a câinilor, purtătoare în blana lor de grăunciori de polen de ambrozia.
Combaterea – acestei buruieni se poate face prin metode mecanice, cositul cât mai aproape de pământ înainte de începerea infloritului, prășitul manual și/sau mecanic, discuiri repetate sau prelucrarea solului cu sapa rotativă, motocultorul, freza (adecvate situației specifice), cultivarea de grâu, orz sau / și sorg pe terenurile puternic îmburuienate, sau prin ierbicidare, astfel:
Notă – în cazul ierbicidării totale cu Roundup sau alte produse pe bază de glifosat, se poate face și ierbicidarea punctuală, aplicând produsele numai pe plantele de ambrozia, de preferință înainte de începutul înfloritului.
Combaterea acestei buruieni este obligatorie în toate statele europene. La noi este impusă prin Legea nr. 62/2018 – Privind combaterea buruienii ambrozia, modificată prin Legea nr. 129/2020 și aplicată prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia din 05.12.2018, aplicabile cu începere de la 01.01.2019 și care prevăd că:
– verificarea și identificarea terenurilor infestate cu ambrozia începe primăvara, după răsărirea acestei buruieni și se încheie cel mai târziu până la data de 20 mai a fiecărui an;
– verificarea și identificarea terenurilor infestate cu ambrozia se face de către organele administrativ-teritoriale, prin consilierii agricoli sau alte persoane desemnate special;
– în urma acestor verificări se transmit somații proprietarilor sau deținătorilor de terenuri infestate cu ambrozia, cel târziu până la data de 05 iunie a fiecărui an;
– verificare și constatarea nerespectării prevederilor acestei legi se face de către o Comisie constituită prin ordinul prefectului;
– Comisia efectuează primul control în perioada 1 – 15 iulie a fiecărui an, și în cazul constatării nerespectării prevederilor din somație aplică sancțiunea „avertisment” sau amenzi;
– Comisia efectuează al doilea control în perioada 16 – 31 iulie a fiecărui an, realizează imagini foto datate și relaționate cu indicatori stabili din locație și cu supreafețele infestate;
– După primirea documentului emis de Comisie, contravenientul trebuie să achite amenda aplicată, care este de 1.000 – 5.000 de lei pentru persoanele fizice și de 10.000 – 20.000 de lei pentru persoanele juridice;
– Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Sănătății pot solicita Comisiei județene efectuarea unor controale tematice suplimentare pe raza localităților unde au fost semnalate focare de infestare a terenurilor cu ambrozia și aplicarea de sancțiuni suplimentare;
– acțiunile de informare, verificare, constatare și sancționare a abaterilor de la prevederile acestei legi se aplică anual, până la eradicarea acestei buruieni.
Dar nu numai ambrozia produce polen responsabil de alergii provocate omenilor sau animalelor, ci și alte plante din flora cultivată sau spontană a României.
Notă – semnificația notațiilor este: s = efect alergen slab; p = efect alergen puternic; fp = efect alergen foarte puternic; s-p = efect alergen slab în prima parte a intervalului și puternic în partea a doua; p-fp = efect alergen puternic în prima parte a intervalului și foarte puternic în a doua parte; fp-p = efect alergen foarte puternic în prima parte a intervalului și puternic în a doua parte; p-s = efect alergen puternic în prima parte și slab în partea a doua a intervalului.
De remarcat – este și faptul că și porumbul este o plantă alergenă prin polenul său, mai ales în zona de câmpie și irigată. De-a lungul timpului s-au înregistrat chiar câteva decese cauzate de acesta unor persoane, probabil hipersensibile, pe când deserveau instalațiile de irigare prin aspersiune în lanul de porumb în Bărăgan.
Cu alte cuvinte – nu este de glumit cu alergiile provocate de polenul acestor plante, între care vârful de lance este ambrozia.
Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea
Ghidul fermierilor mici și mijlocii:
- 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole – ediția 2020,
- 2 – Viticultură și vinificație – ediția 2021,
- 3 – Pomicultură – ediția 2022
- 4 – Zootehnie – ediția 2023
Telefon: 0764 471 206 – permanent
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, pe pământ – căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli.
Așadar:
Cu câteva zile înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele pe care le veți folosi.
Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Aștept cu deosebit interes propunerile, sugestiile dumneavoastră, stimați cititori, fermieri, și despre alte subiecte de interes în activitatea cotidiană din ferma, gospodăria dumneavoastră căci:
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI