Agricultura pe credit produce alimente scumpe

276
agriculturaFermierii care s-ar încumeta să acceseze fonduri europene anul acesta se lovesc de dobânzile mari şi condiţiile grele de creditare impuse de bănci. În plus, statul nu are bani pentru a asigura cofinanţarea proiectelor implementate cu bani de la Uniunea Europeană, iar băncile nu se înghesuie să dea subvenţii pe credite.

Producătorii ar dori ca bugetul Agriculturii să fie multianual, ceea ce le-ar conferi un minim de predictibilitate. Astfel, şi-ar putea face planuri de afaceri, ar şti dacă îşi permit sau nu să facă investiţii, cum sunt cele necesare pentru accesarea fondurilor europene.
„Am dori ca partidele politice să convină asupra unei viziuni comune pentru salvarea micilor producători, astfel încât să nu mai depindem de cine vine la putere. Nu ştim ce vom face nici anul acesta, nici în 2013. Aşa cum s-a întâmplat în învăţământ, ar fi bine să avem şi noi un “Pact al Porcului”, pentru un minim de predictibilitate în domeniu”, a declarat pentru evz.ro Stanca Tudor, directorul executiv al Patronatului Român al Cărnii de Porc (PRCP).
Concurenţă neloială
Fermierii români pleacă la drum cu un handicap, pe o piaţă puternic concurenţială, cum este cea europeană: pe lângă lipsa de predictibilitate, statul nu a găsit nici resursele financiare pentru susţinerea corespunzătoare a zootehniei. Spre comparaţie, alte state au găsit mecanismele necesare pentru finanţarea crescătorilor de animale. De asemenea, producătorii au nevoie de sprijin pentru ca „producţia să nu se mai oprească în poarta fermei. Nimeni nu-şi acoperă costurile din preţurile de desfacere oferite la poartă”, după cum explică Stanca Tudor.
Până acum, acordul încheiat de Guvern cu băncile comerciale în vederea acordării de credite fermierilor, în contul subvenţiilor, nu a avut efecte în piaţă. Sumele care au ajuns în conturile fermierilor au venit direct de la stat, a mai spus Tudor.
Rambursare cu bucluc
Fermierii au probleme şi când vor să acceseze fonduri comunitare postaderare. Aceştia trebuie să întocmească dosarul de finanţare. După ce documentul este avizat pozitiv, oamenii fac lucrările şi achizţiile cu proprii bani, urmând ca statul să le ramburseze sumele cheltuite.
Însă, rambursarea se face cu câteva luni întârziere.
„Întârzierile sunt foarte mari şi ţin doar de partea română. Dacă ni se rambursează banii cu trei-patru luni întârziere, este o mare problemă, căci lucrăm pe credit”, a declarat pentru evz.ro Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.
Dacă un solicitant accesează fonduri în valoare de trei milioane de euro, din cauza rambursării cu întârziere a cheltuielilor, el pierde cam 15% din sumă ca urmare a fluctuaţiilor de pe piaţa valutară, după cum explică preşedintele Romalimenta.
Transparenţă şi responsabilitate
Chiar şi aşa, producătorii sunt dormici să obţină finanţări europene, dar statul nu are cu ce să acopere partea sa din cofinanţare.
“Anul trecut au fost câţiva care au luat fonduri pentru industria alimentară, deoarece mulţi aveau în derulare proiecte Sapard. În 2010 sunt mai mulţi doritori, dar cofinanţarea asigurată de guvern este problema. Totul merge strună pe hârtie, ni se spune că se vor face multe, dar discuţiile nu sunt transparente. Avem probleme şi la criteriile de punctare”, conchide Sorin Minea.
Fermierii şi producătorii români de alimente ar dori şi un calendar precis al sesiunilor de depunere a proiectelor finanţate cu fonduri europene.
Dependenţi de importuri
Dacă guvernanţii nu vor găsi o soluţie pentru susţinerea agriculturii, ţara noastră va deveni dependentă de importuri.
„În final, costurile vor fi mari şi pentru stat şi pentru consumatorul final. Statul va trebui să ofere asistenţă socială celor care îşi vor pierde locul de muncă, iar consumatorul va plăti preţul impus de producătorii din străinătate”, avertizează Stanca Tudor.
Membrii PRCP au peste 50.000 de angajaţi. În România există circa 1,7 milioane de ferme de mici dimensiuni, în care sunt crescute între unu şi 100 de capete, şi 150 de ferme în sectorul industrial. Anul trecut, ca urmare a sprijinului acordat de stat în ultimii ani, producţia de carne de porc a sporit. Astfel, numărul de animale sacrificate a crescut de la 2,4 milioane de capete în 2008 la 2,9 milioane de capete în 2009.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here