Agricultura ecologică – Primii paşi

802

Sute de ani, truditorii pământului au întors brazdă după brazdă, an după an, aşteptând cu răbdare, credinţă şi speranţă,  recolta, fără să ştie că practică  agricultura şi cu atât mai puţin, agricultura ecologică.

Creşterea populaţiei pe întregul mapamond a însemnat, implicit, creşterea nevoii de hrană şi de aici noi metode de obţinere a acesteia, în cantităţi din ce în ce mai mari, cu orice mijloace, ajungând, în zilele noastre la un volum de produse agricole record, însă, cu calităţi nutritive îndoielnice în mare parte şi cu ameninţări asupra sănătăţii celor mai mulţi dintre consumatori. Semnalele de alarmă au apărut şi s-au înmulţit, atrăgând atenţia cercetătorilior asupra acestui aspect al vieţii cotidiene. Valorile agriculturii ecologice au fost reconsiderate, încercându-se o modificare a raportului dintre produsele convenţionale, acoperind peste 95 % din piaţă şi cele ecologice, apariţie timidă în peisajul comerţului  mondial. Pentru  susţinerea acestui segment  al agriculturii,  guvernele, ministerele şi alte organe de specialitate, oferă diverse facilităţi şi  ajutoare celor dispuşi să încerce practicarea unei agriculturi sănătoase. Membră a U.E., România se aliniază acestor politici, având un potenţial cu mult peste media europeană.  Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură este unul dintre organismele menite să sprijine direct activitatea agricolă, convenţională sau ecologică, pe teritoriul României, cu reprezentare la nivelul fiecărui judeţ.
Printr-un comunicat emis de A.P.I.A.Gorj în data de 30.06.2014, organismul de stat informează asupra efectuării plăţilor către beneficiari sub formă de ajutor pentru sectorul de agricultură ecologică în valoare de 2 968,5 Euro, respectiv pentru 5 beneficiari din sectorul vegetal ale căror terenuri însumează 19,96 ha  pajişti permanente şi doi beneficiari din sectorul animalier, cu 22 capete bovine.
Cei 7 beneficiari fac parte din cei  9 care au depus iniţial documentaţiile pentru obţinerea ajutorului, unul s-a retras, iar celălalt a fost respins. APIA a răspuns solicitărilor, cererile au fost onorate după ce au fost verificate şi a urmat efectuarea plăţilor către beneficiari din Fondul European de Garantare pentru Agricultură. De ce atât de puţini solicitanţi, atâta timp cât fondurile  acordate erau cu mult mai mari, condiţiile de acordare fiind dintre cele mai simple, având acces chiar şi persoanele  fizice pe lângă asociaţii şi societăţi comerciale?
Răspunsurile ar putea fi mai multe, începând cu teama de a nu putea desface produsele ecologice având un preţ mai mare decât cele convenţionale, nesiguranţa în privinţa recoltei şi dăunătorilor, volumului  mai mare de muncă, comoditatea şi, nu în ultimul rând,  lipsa de cunoştinţe în privinţa produselor şi alimentelor agricole ecologice, care ar putea fi acestea şi ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a putea fi incluse în această categorie. În numerele viitoare vă vom prezenta o serie de produse agricole şi alimente ecologice, fără să ne substituim celor abilitaţi să o facă, ci, pur şi simplu ca un ajutor suplimentar.
A. Pop

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.